Abraham Lincoln l-a ucis pe Vlad Țepeș!

Gata, m-am prins cum stă treaba. Americanii ăștia sunt cei mai ciumegi de pe planetă. Adevărați arieni, descendenți ai zeilor! Asta după filmele pe care le scot în ultima vreme.
De azi apare în cinematografe Dracula Untold, mulțumită RoImgae 2000. Zice-se c-ar fi primul film din vreo serie. Adevărul e c-a lăsat loc de o continuare, la final.

Privind filmul ca o poveste SF cu vampiri, lupte, dragoste etc, este frumos. Seamănă cu Maleficent. Însă dacă vrei un film cât de cât istoric, care să-ți relateze cu o oarecare acuratețe faptele petrecute atunci, vei fi dezamăgit. Mai ales ca român. Eu m-am simțit jignit. În primul rând, în film s-a zis că Vlad Țepeș a fost prizonier otoman. Cum la istorie nu învățasem așa ceva, am zis din start că e o minciună. Din păcate, nu e. Apoi faptul că românii au devenit vampiri ca să poată lupta cu turcii. Altfel, erau niște biete oi speriate și de umbra lor.
Dracula-Untold-Wallpapers

Filmul prezintă o perioadă tulbure. Într-o zi de Paști, pe când toată lumea mânca, bea și se bucura, ușile camerei de mese se deschid și-și face apariția un sol turc și vreo 10 ajutoare.

Vlad a crezut că aceștia veniseră pentru birul de 10.000 de galbeni anual, datorat Imperiului Otoman. un fel de taxă de protecție arhaică. Sau taxă de șmecher, până una-alta. cum Vlad al nostru n-avea chef de gâlceavă, mai ales când îl prinseseră cu un copan de curcă între dinți, îi asigură pe jecmănitori că-și vor primi birul la data cuvenită anterior.
Însă turcaleții nu se potolesc doar cu banii. Mai cer 1000 de băieți, între 10 și 15 ani, pentru a fi sclavi ai turcilor, urmând ca apoi să fie incorporați în armata otomană.

Și de aici începe scandalul. Devine Vlad Țepeș vampir, că era prin munți un vampiroi de mii de ani, mai mult și aflam că ne tragem toți din vampiri…

Și uite așa, dintr-o poveste pe care o voiam cât de cât istorie, americanii au făcut o poveste d-asta sf, fără mare legătură cu realitatea. Și nu e vorba doar de domnitorul nostru, având în vedere că nu demult chiar abraham Lincoln, printre cei mai iubiți președinți americani, era mare ucigaș de vampiri.

Și tare m-ar mira să nu aflăm într-o urmare că Vlad Țepeș, sub formă de Dracula, a fost ucis de Abraham Lincoln. Și ăla deghizat în Van Helsing.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cum pot fi valorificate invențiile românești?

Ștefan, un vechi prieten, a participat recent la Salonul de Invenții de la Geneva (Elveția) și s-a întors acasă cu...

A murit Corneliu Vadim Tudor

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor a decedat luni, 15 septembrie 2015, la Spitalul Militar, la vârsta de 65 de ani....

Hote incorporabile: cand nu ai loc de hota, dar o vrei. Se comanda de pe Badabum.ro

Hotele incorporabile sunt electrocasnice mari, dar marimea lor nu te va afecta nicicum. Stii de ce? Pentru ca ele sunt...

Close