Acuși vine 10.000!

Mai avem puțin și ne apropiem de pragul de 10.000 de comentarii pe Francisc.org
Momentan sunt vreo 9.500.

Și asta nu poate decât să mă bucure. Deoarece am multe surprize.
jay-bob

După cum am promis pe la începuturi, când ajung la 10.000, comentatorul cu numărul cheie va primi un premiu. Și nu va fi (doar) o sticlă de bere.
V-am promis de multe ori să stați pe aproape că e de bine. Cei care ați rămas, vă mulțumesc. Cei care ați venit de mai puțin timp, welcome. Cei care au plecat… Succes!

Așadar mai e puțin și se termină concursul cu Lenovo A830.

Concursul cu banner va reintra în drepturi după cel de la Lenovo.

Top comentator merge înainte, cu voia dvs.
Iar la cu mp3 playerul, deocamdată sunt 58 subscriberi. La 100 voi trage la sorți 3 dintre ei.

Sunt de asemenea, deschis la sugestii. Ce ar trebui modificat, unde și în ce fel. Cât de curând voi termina proiectul de DIY pe care vi l-am arătat nu de multă vreme. Mă rog, e gata, numai că e din topor. Însă ca funcționalitate, jos pălăria. Încă puțintică răbdare, nu toate depind numai de mine. Unele drăcii nu le pot face din păcate singurel.

În curând voi porni un nou concurs aici, ceva ce voiam eu să am de multă vreme, cred să fie vreo 10 ani. Asta de când făceam drumeții de unul singur. Mai multe nu spun ca să nu stric surpriza. Dar e de bine. Veți avea de câștigat ceva mișto. Și am impresia, pasăre rară în România.

Succes!

Comments

comments

12 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Pasaj

Sunt lucruri care sunt într-adevăr uimitoare sau poate şi mai mult decât atât. Cred că fiecare dintre noi, am avut...

XENOFOBIA-IN DIVERSE IPOSTAZE!…

Conceptul de XENOFOBIE este astăzi tot mai des intalnit, fie în mass-media fie chiar în viața de zi cu zi....

Modele de verighete cu aspect neconventional

Nu toate cuplurile manifesta aceeasi pasiune pentru verighetele din aur galben, asa cum nu toti viitorii miri si mirese aleg...

Close