Ai înapoia un telefon pierdut?

Ziceam zilele trecute pe Facebook că am găsit un telefon pe jos. Primul gând a fost “să vedem ce telefon e“. Ăsta va fi gândul oricăruia dintre noi. Poate dacă ești miliardar nu gândești așa. Sau, cine știe, poți fi și foarte avar.
Niște prieteni îmi ziceau că dacă era ceva de ultimă generație, nu-l mai înapoiam. Însă că era doar un allview prăpădit, cu ecranul spart, am sunat să-i găsesc proprietarul.
Pe de-o parte, din păcate, prietenii au dreptate. Dacă era ceva de top, mai sunam eu după proprietar? Sau îl băgam în buzunar după ce-i aruncam cartela într-un canal?

Și-am să povestesc aici ceva, ce nu am mai spus nimănui.
Nu este primul telefon găsit. Este al treilea. Primul găsit a fost acum vreo 10 ani. Veneam către casă și în autobuz, tot suna un telefon. A sunat o dată, a sunat de două ori, a sunat de trei ori. M-am întors să văd ce face ăla de nu vrea să răspundă. Numai că spatele autobuzului era gol. Telefonul picase între două scaunele din cele 4 din fundul autobuzului. Un loc îngust în care nu vezi dacă-ți pică un telefon mic, bricheta sau cheile. Telefonul era o janghină de Nokia, ecran alb negru (verde negru, pardon), fără cameră. Un low end. Avea trei apeluri pierdute de la “Iubita mea“. Am sunat la numărul ăla și i-am zis fetei că am găsit telefonul. Am așteptat 20 de minute să vină să-l ia. O tipă cu un prieten arab. Doi studenți amărâți. Nu păreau a fi deloc avuți. Și nu zic asta având în vedere ce telefon avea el, ci după cum erau îmbrăcați. Nu trențăroși, însă ceva mai jos de casual-sport.

Nu știau cum să-mi mai mulțumească pentru faptul că le-am înapoiat telefonul. Mă bucuram și eu pentru bucuria lor. Voiau să-mi afle numărul de telefon, să ne mai vedem, să ne mai auzim. Le-am zis că nu-i nevoie, totul e OK că s-a terminat cu bine.

Al doilea telefon l-am găsit într-un McDonalds, doi ani mai târziu. Tocmai trăgeam scaunul de sub masă și pe el era un telefon. Un Sony Ericsson cu ecran color, mp3 player, cameră VGA, la vremea aceea ceva mid către high range. M-am uitat la el o secundă. Mi-am dat seama cât de rapid poate fi gândul. Mi-am adus aminte de primul telefon. Fiecare detaliu. Și am gândit cum Dumnezeu mă pune la încercare.
O încercare pe care am picat-o de data aceasta. Deoarece mi-am însușit acest telefon. L-am închis repede, să nu sune. Văzusem cine stătuse la masă. Iesise afară cu partenera, apoi au inceput sa sune după telefon. Numai că “Abonatul nu poate răspunde. Vă rugăm să încercați mai târziu” ba chiar au venit la masă să întrebe dacă n-am găsit un telefon.
Ce era să zic?
– Da domne, l-am găsit, ba mai mult l-am închis ca să nu poată suna cneva să mă dea de gol?

Așa că i-am zis indiferent că nu. A plecat păgubitul. Evident, supărat. Cine s-ar fi bucurat în locul lui? Nu sunt mândru de fapta mea. Însă nu pot spune că dacă aș da timpul înapoi, aș fi procedat cum e corect. Adică să-i fi dat omului telefonul. M-am gândit că dacă primul l-am dat înapoi, atunci al doilea de ce să nu-mi aparțină? Mai ales că mi-am luat țepe cu telefoane de vreo două ori până atunci, în cel mai barbar mod. Asta era șansa mea să-mi scot pârleala.

Însă telefonul ăla mi-a creat numai probleme. Suna aiurea, bateria se termina în jumătate de zi și oricât am încercat, nu am reușit să-l vând. Îl mai am și acum, zace într-o pungă alături de zece telefoane vechi, depășite.

Acum doi ani am găsit în lift un cercel. Un cercel deosebit, format din trei bucăți, de aur galben, aur alb și aur roșu. Un model superb, ce să mai zic. Nu m-am gândit nicio clipă să-l duc la amanet să văd cât iau pe el. Efectiv îmi părea rău de biata femeie de-l pierduse. Am făcut un afis cu “găsit cercel de aur, model deosebit. 0729.***.***” pe care l-am lipit în lift. a doua zi mă sună o vecină. că-l pierduse sora ei care venise în vizită. Și că femeia plecase înaoi acasă, în alt oraș. Mi-a descris cum arată cercelul. Trei cercuri de aur de trei culori, răsucite în formă de spirală. I l-am dat femeii, știa cum arată acel cercel.

Revenind în zilele noastre, acum o lună am găsit 200 de lei pe jos la Cora. Pe care i-am băgat în buzunar. Pe cne să întrebi ai cui sunt acei bani? Mi-am adus aminte cum, mulți ani în urmă cineva a întrebat în autobuz cine a pierdut zece lei. Unul de pe la mijlocul autobuzului a urlat că-s ai lui. I-a înșfăcat din mâna femeii și i-a băgat în buzunar. Așa era cazul și acum. Românul se poate jura pe sufletul mă-sii că erau ultimii lui bani, ca să plătească întreținerea. Dacă-i duceam la poliție sau la paznic, acolo rămâneau. Ba chiar mai râdea ăla la sfârșitul zile cât de prost a fost ăla de-a venit să declare că a găsit banii. eu nu m-am bucurat de pierderea omului, ci i-am mulțumit, tot pe facebook, făcând o postare. Fără să fiu sarcastic, atunci banii aceia mi-au picat la fix, având de înapoiat niște datorii. Și-i mulțumesc și acum omului care i-a pierdut.

Revenind la telefoane, oare ce voi face dacă voi găsi un smartphone de ultimă generație?
Fără să fie blocat cu amprentă sau cod de securitate, evident. Adică să pot suna pe cineva din acel telefon. Deși, dacă are numere salvate pe cartelă, pot pune cartela în alt telefon, fără să am restricții. Că nu cred că are cineva și cod pin și cod la telefon. Ăla care are securitate dublă ține la telefon mai mult ca la ochii din cap, deci să-l piardă ar fi un caz la un miliard.

Așadar, un smartphone top. L-am găsit. Văd ultimul număr aplat, văd “Mama“, “Tata” sau “Iubita“. Ce voi face? Sincer, nici eu nu știu. Degeaba zic acum cât de corect voi fi că îl voi da înapoi. Atunci când îl găsesc îl bag în buznar fără să spun cuiva vreodată despre asta? Efectiv nu știu. Cred că depinde de câțiva factori. Depinde ce zi am avut, de dispoziția mea, de cât de presat sunt în momenul ăla cu banii etc. Deși să nu am de pâine, tot nu voi da telefonul pe 300 de lei la amanet, asta e clar. Deci tot va dura câteva zile până voi reuși să-l vând. Așadar, nu mă va ajuta financiar imediat.

Știu că atunci când voi găsi un portofel îl voi înapoia. Indiferent de suma pe care o are în el. Că nu cred că-l voi găsi cu vreo 4-5000 de euro în el. Chiar și așa, îl voi da omului înapoi. Nu cred că-l voi duce la poliție, ci voi încerca să-l dau eu proprietarului. Dacă are acte, văd unde stă. Sau o părea suspect că i l-am adus personal?

Știu că dacă voi găsi un ceas sau un lanț le voi păstra. Pe astea nu ai cui să i le înapoiezi, nu știi cui să i le dai. Nu declară nimeni la poliție că și-a pierdut lanțul de la gât sau ceasul de la mână. cum nici eu n-am declarat că mi-au furat bateria de la Dacie. Că nu vine nimeni să dea cu pudră după amprente ca să găsească făptașul. Alea se întâmplă în cazul unui jaf sau a unei crime.

Voi ce ați face? Sincer, fără să ne dăm cu pumnii în piept cât de corecți suntem!

Cred că nu e cazul să începem să judecăm fără să ne gândim ce-am face singuri, fără să vedem în ograda noastră ce-am făcut într-un caz asemănător.

P.S. Dacă văd în pozele din telefon numai cocalari sau pițipoance cu grămezi de bani și bijuterii, cam cum credeți că aș proceda? Dar voi?

Comments

comments

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Balerinii, incaltamintea femeilor-flori

Cu siguranta ca femeia care i-a inspirat urmatoarele versuri inegalabilului Eminescu, purta balerini: ”Abia atingi covorul moale, Matasa suna sub...

Beția adâncurilor?

De vreo săptămână și ceva am amețeli. Ca după o beție petrecută c-o seară în urmă. Bine că nu mă...

Prima părere despre aditivii de benzină

Am pus mâna de-am citit cam tot ce-am prins pe tema aditivilor de combustibil. Că-ți curăță injectoarele, că-ți mai aduc...

Close