Am înfrânt!

După numai 6 luni de la cazul “Colectiv – care s-a sfârșit prin decesul a 64 de persoane în chinuri, fostul primar Piedone, pe numele său adevărat Cristian Popescu, și-a anunțat candidatura la primăria aceluiași sector, 4.
Însă, pe lângă această nesimțire, domnia sa (vorba vine, că numai domn nu este acest personaj)Primăria, ca instituție, îi cere fostului primar daune morale de 100 milioane de dolari, pentru că imaginea sa a fost murdărită.

WTF?!?!

Partea cea mai nasoală nu este aberația unui scelerat, ci faptul că va avea șanse mari să fie reales. Deoarece oamenii, cumpărabili cu o găleată, un mop, o sticlă de ulei și un kil de zahăr (vezi cazurile PCR PDS-ului), vor pune ștampila lângă numele lui. Pentru că “nu e vina lui că a ars sataniștii ăia” și că “a făcut multe pentru sector“.
Dacă e să-i întrebi pe 10 cetățeni ai sectorului 4 ce-a făcut Piedone pentru ei, mai mult de jumătate vor da din umeri și vor încerca un “a asfaltat străzile” umil. Restul “nu știu, nu ne interesează“.

Oare cât de neobrăzat să fii ca după ce-ți dai demisia, forțat, deoarece cu îngăduința ta, ca primar în funcție, s-au dat autorizații de funcționare “pe nașpa” la zeci de bombe insalubre cu numele de baruru, restaurante, cluburi, puburi etc., tu să candidezi la următoarele alegeri?

Efectiv, nu am cuvinte. De fapt, așa avea, însă nu vreau să-i învăț pe taximetriști noi injurii.

Dragi români, am înfrânt, ne-am luat țara înapoi și totul e cât se poate de bine. Pe zi ce trece îmi pare rău că eu, cu pesimismul de care dasu dovadă, încă respir același aer cu voi. Cum de n-am plecat mai devreme într-o altă țară, mai umană, că deja România a devenit Țara Fericirii și nimeni nu ne-a spus un cuvânt.

Comments

comments

One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Bucureștenii, speriați de grindină

Azi a plouat în toată țara. Inundații, canalizare proastă în toate orașele, potop pe ulițele satelor. Lume înnebunită peste tot....

Echipa SWAT in actiune

Azi am intarziat la munca, asa ca mi-am luat pedeapsa. Sa stau in fata aeroportului... De la 7 stau numai...

STIUTE SI MAI PUTIN STIUTE DESPRE REPUBLICA BANATEANA – EPISODUL 2

La intalnirea amintita a participat, cum spuneam, si Otto Roth, care sa urcat la tribuna si de acolo s-a adresat...

Close