AMINTIRI DIN… AMINTIRILE FOTBALULUI ROMANESC!

Era o zi insorita de Mai, in urma cu cca 40-45 de ani. Pe stadionul “1 Mai” din Drobeta Tr.  Severin (pe atunci, unicul din oras, nu stiu care i-o mai fi acum soarta!), divizionara B din localitate intalnea, mi se pare, pe “Chimia” Ramnicu Valcea. In tribunele fara scaune, doar cu simple gradene, cele cateva mii de suporteri locali dar si o mica galerie valceana, isi manifestau, prin huiduieli si admonestari, nemultumirea fata de calitatea, mult prea mediocra, a jocului prestat.

Langa mine, parca-l vad si acum (!), un severinean de o varsta respectabila, si el nemultumit, dar mult prea expansiv si vorbaret (precum toti oltenii!) a catadicsit sa ma-ntrebe la un moment dat: va place jocul?!

Raspunsul meu, in ton cu vuietul tribunii, l-a determinat sa inceapa-mi spune o… intreaga si atractiva poveste, despre cum se juca fotbalul pe vremea tineretii lui. Intre multe, multe altele, dupa ce nu a omis sa-mi spuna ca si el a fost fotbalist (“tot la Severin, in B, dle…“), mi-a vorbit de o zi, coincidenta, tot de Mai, cand (cum scria nu de mult si Gazeta Sporturilor) “voivozii fotbalului” (era vorba de Nationala Angliei) au “descalecat” la Bucuresti, via Severin! 

Asa am aflat ca, “ziua de 24 Mai 1939 a fost o zi de neuitat pentru romani. Intregul neam romanesc se freca la ochi nevenindu-i a crede ca echipa nationala de fotbal a Angliei este in Capitala!” Socul, mult prea mare (zicem acum!) resimtit de aparitia inventatorilor fotbalului pe malurile Dambovitei ar echivala, zice el (dar si Gazeta Sporturilor) in prezent poate doar cu un joc intre Romania si o echipa de… martieni!

In acei ani, pe romani nu-i recomanda mai nimic (n.n. era vorba de rezultatele inregistrate care nici acum nu-s de laudat) pentru un amical de un asemenea calibru. Si totusi “marea Anglie” ateriza la Bucuresti dupa mai multe amicale notabile, cu echipe aproape la fel de valoroase (Italia, Iugoslavia etc). La acea vreme englezii erau vazuti drept cei mai buni de pe mapamond! Chiar daca in 1928 Anglia renuntase, din pricina unui diferend, la statutul de membra FIFA.

Meciul din Capitala fusese anuntat, cu mult tam- tam, de intreaga presa romaneasca inca din Ianuarie 1939! Iar dupa amicalul cu pricina, cotidianul “Capitala” titra: “Ziua de 24 Mai 1939 trebuie sa ramana inscrisa cu litere de aur in istoria soccerului romanesc. Venirea echipei Angliei la Bucuresti a constituit cel mai mare eveniment sportiv al tarii noatre. Nimic nu-l va egala, decat o noua vizita a Angliei“. Cum cred ca se stie acum, urmatoarea vizita a echipei Angliei in Romania, fara insa a mai fi considerata drept… mare eveniment, avea sa se produca de abia peste cca. doua decenii, in Noiemrie 1968 (0-0 a fost rezultatul). Atunci, in 1939 cand, cum argumentau ziarele dar si specialistii ca meciul a fost aranjat pe linie regala, a fost 2-0 pentru englezi. A fost intr-adevar un mare eveniment pentru tot romanul (si nu numai). Pana si bragagii turci din Turnu Severin, din Capitala cat si din alte localitati stiau si vorbeau despre vizita britanicilor: “Vin englezi, bre!“.

Amicul de ocazie caruia nu-i mai retin numele, imi spunea ca toata lumea discuta in acea vreme numai si numai de venirea engezilor. Toate notabiltatile, de la primari si pana la prefecti si politicieni au iesit in strada ca sa- i vada pe fotbalistii oaspeti! Prin garile de la Craiova, Pitesti si Gara de Nord puhoiul de oameni oferea flori si-i saluta pe englezi! La venirea in Romania, britanicii au intrat in tara pe la Severin. In cinstea lor toate bragageriile, carciumile si magazinele din urbea de la Dunare “s-au imbracat de sarbatoare; drapelele Romaniei si Angliei fluturau superb spre azurul cerului“.

In drum spre gara-mi spunea amicu’, englezii s-au plimbat prin urbe si au pranzit la un restaurant central unde au luat contact “Cu ineditul pitoresc romanesc. Un lautar balaoaches le-a zis la ureche o arie saltareata…” (noteaza Gazeta Sporturilor). In timpul sederii in Romania intregul lot de jucatori englezi au vizitat si Valea Prahovei, au fost la Sinaia si la Ploiesti unde “au produs o senzatie extraordinara, mai mare decat cel mai pasionat match de divizie nationala“, scria Universul Sport. 

Mai notam si faptul ca in ziua meciului, Capitala a fost realmente paralizata. Jocul era programat pentru ora 18, iar portile arenei s-au deschis la 12, dar primii spectatori si-au facut aparitia inca de la 10,  inarmati cu mancare dar si cu ceva bautura! In total, dupa cum scria presa acelor ani, pe stadionul ANEF au fost peste 40-45. 000 de suporteri. Adica cca 5% din populatia Bucurestiului de atunci (insuma 7-800. 000 de locuitori). De notat deasemenea, prezenta la eveniment si a ambasadorilor majoritatii tarilor acreditae in Romania in acele timpuri! Scriitorul Ionel Teodorianu n-a ratat nici el ocazia de a comenta momentul dar si deznodamantul meciului “Bravo Romania! N-ai meritat si n-ai avut aplauze, fiindca n-ai casigat, dar vrednica esti de salutul nostru. Eu unul ti-l dau pana la pamant caci vitejia, uneori, e mai stimabila decat succesul“…

Comentand si noi… comentariile, am mai putea spune ca, intr-o oarecare masura, cele de atunci (inclusiv spusele lui I. Teodorianu), se cam aseamana, in multe privinte, cu ceea ce se petrece si astazi in fotbalul romanesc! Viteji, nu prea suntem (desi ne dam!) si nici succese deosebite nu prea avem. Chiar daca, sambata, i- am batut pe israileni! Sa vedem insa acum ce vom face cu suedezii?! Vor merita oare ai nostri aplauzele?

Marc Ciubotaru

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Apă în Sahara?

Am gânduri mari. Idei mărețe, numai de bine. Însă dacă le-aș spune aș fi declarat nebun de niște oameni fără...

Cele mai sexy… bunicuțe!

Când spunem "bunicuță" ne gândim la o băbuță mai mult sau mai puțin gârbovită, cu un baston, ochelari cu dioptrii...

“Crapping my pants” – episodul 1

Un nou serial numit "Crapping my pants" ia astăzi naștere. Asta deoarece am o mulțime de poze pe care le...

Close