Amintiri din comunism – Războiul cu viespiile!
Era în vara anului 1990. Abia ieșiți din comunism, dacă e s-o luăm la pigulit. Ne mutaserăm în blocul ăsta în decembrie 89 (sau să fi fost 88?) și-mi făcusem prieteni printre copiii din bloc. Ne jucam cu mingea, cu frisbee (habar n-aveam noi cum se numește cercul ăla), pac-pac, rațele și vănătorii, fel de fel.
Într-o zi mă jucam cu alți 3-4 copii cu mingea. Și nu știu cum dă unul cu mingea în părculețul din fața blocului. Eu am sărit după ea, am luat-o, apoi am început să urlu și să dau din mâini ca un apucat. Am lăsat baltă minge și-am luat-o la fugă pe scări, până sus la 7. Eram mic, nu pleca liftul cu mine. Și-acum bestia pleacă mai anevoie cu mine, fiind gras.
Ce se întâmplase?
În părculeț își făcuseră niște viespii un cuib într-un pomișor. Ăla dăduse cu mingea fix în pomul cu pricina, iar eu în următoarele secunde eram pe acolo, cu capul printre crăcuțe. Viespiile ieșiseră de la trepidații, au văzut cap de copil și-au năpustit pe el.
Până sus la 7 am urcat în timp record, fiind înțepat într-una de micii razboinici. Am năvălit în casă intr-un urlet prelung. Ai mei s-au speriat, nestiind ce am patit. Au prins si-au omorat vreo 7 viespii. Mi-au pus prosop cu otet in cap, sa le inabuse pe nemernice.
Pana nu le-am vazut moarte nu am stiut ce se intamplase, cui ii dadea prin cap ca a dat cu “dovleacul” fix in casa lor.
Bine ca n-au nimerit niciun vas de sange, ca era grav. M-am umflat putin in locurile intepaturilor (in crestetul capului), am dat cu sare, cu spirt si gata. A doua zi zburdam.
Imi auc aminte ca erau niste viespii mici, nu ca alea pe care le stim cu totii, de vreo 2 cm lungime. Astea erau micute, sa fi avut maxim 1.5 cm, cea mai mare. Nu stiu ce natie erau.
Dupa vreo luna m-am dus la tara, incepuse vacanta de vara. si un prieten de acolo din sat fusese intepat de un “gargaune“. Pana in acest moment nu stiam ce e viespea aia imensa. Zice-se ca e o viespe de padure, si intr-adevar, zboara cu un zgomot, pe care cei mai tineri si neinvatati cu viata la tara il pot asemana cu zgomotul unei drone, insa mai putin zgomotoase.
Ei bine, bietului copil i se umflase fata intr-un hal fara de hal, fiind aproape de nerecunoscut. Au reusit ai sai sa-l repeada la oras cu un tractor, alftel era foarte grav, intrand in soc anafilactic.
Povestirea nu e neaparat una comica, dupa majoritatea celor povestite anterior, insa a fost o amintire oarecum marcanta. Dupa aceea eram voinic printre copiii din bloc, fiind asemuit cu Croitorasul cel viteaz, cu ai sai “sapte dintr-o lovitura“.
Numai ca aia 7 la mine m-au facut sa urle de s-a auzit in tot blocul, de la parter pana sus la vecinii de la 8. Ale tineretii valuri…
