Amintiri din comunism – Televizorul Sirius

Prin anii 80, cine avea televizor Sirius era cineva. Asta având în vedere că bunică-meu a avut același televizor cu lămpi de prin 65… Pe care îl reparase de vreo 3-4 ori de-a lungul timpului. 3 minute îl foloseai ca radio, când îl porneai, până să apară imaginea.

Noi acasă aveam un Sirius mare, galben. Iar semnul lui dinstinctiv era ecranul ciobit. Pe atunci ai mei fumau și nu știu cum i-a scăpat lui taică-meu scrumiera din mână (o ținea pe televizor) și-i făcuse o ciobitură ecranului. Sticla groasă de vreo 2 cm, urma aia 2 mm, nu a avut nicio problemă televizorul ăla. Legenda spune că și-n ziua de azi e funcțional pe undeva…

Într-o vacanță de vară, fiind ca de fiecare dată, la Severin, zice vară-mea să mergem la un prieten, Urechilă (De fapt îl chema Sandu, dar avea urechile ascuțite). Adusese ăla din Germania un aparat video și câteva casete, ceva filme dubioase de care n-auzise nimeni, Rambo, Carrie etc. Și ne întâlnim cu ăla în piață, să luăm și un kil de cartofi, pe vremea aia ne uitam, la filme cu castronul de cartofi prăjiți, nu cu popcorn. Venim către casă, glume cu Ceaușescu, cu Bulă, veselie pe cât se putea.

Ajunși în fața blocului la Sandu, unul voia să iasă pe ușă cu un ditamai televizor în brațe. Un Sirius roșu. Cum aveam eu acasă, numai că pe roșu. Și fără ciobitura aia pe ecran. Ăla cu televizorul:
– Vecine, ține și mie de ușă te rog!
– Da, da, imediat.

Ține Urechilă de ușă, iese ăla cu televizorul, “Bună ziua“, “Sănătate“, d-astea.

Ăsta stătea la etajul 4, bloc fără lift (nu cred că există bloc de 4 etaje cu lift) și la etajul 3 ne-am oprit la Ionuț, un prieten comun, să-l luăm și pe ăla să ne uităm la video. Până să se îmbrace ăla, că era în chiloți, până să termine țigara (la Urechilă în casă nu se fuma), au mai trecut vreo 5 minute. Ajunși sus, toți 4, ăsta observă că a uitat ușa deschisă:
– Uite bă, iar am uitat ușa deschisă…
– Păi tu ți-ai uita și capul dacă nu era prins de gât
, glume de șantier.

Intrăm în casă și urechilă zice că se apucă el de cartofi, noi să alegem ce casete vrem din sacoșă și să scoatem și videoul. Eu și vară-mea ne ocupam de casete și video, iar Urechilă cu Ionuț se apucaseră de cartofi.
– Bă nene, face vară-mea, dar unde pun videoul?
– Pe televizor
– Care televizor?

Atunci îl vedem pe Urechilă apărând în pragul ușii, alb ca varul, cu genunchii aplaudând frenetic, privind către măsuța pe care stătea un ditamai loc liber. Unde fusese televizorul cu care ieșise ăla din bloc, cu câteva minute mai înainte.
– Bă și mă miram eu că seamănă izbitor cu televizorul meu!
– Cum bă, ăla era televizorul tău?
– Da, ‘tu-i mama mă-si
i, urlă ăla, luând-o la fugă pe scări.

A fugit până jos, până în colțul străzii, nimic. Nu a mai văzut televizorul.

Hoțul se urcase până la utajul 4, intrase sus, pe bloc (era scară pusă, fără lacăt la chepeng, se ieșea vara la plajă acolo), de pe bloc îi sărise ăstuia în balcon, ușa deschisă (repet, era vară, aerul condiționat erau ușa și geamul deschise), luase televizorul, deschisese ușa de la intrare și ieșise bine merci. În ziua aia ne-am uitat la Ionuț la video, luase ăla televizorul de la el și-l adusese sus.

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
De ce ai face așa ceva???

Cu ceva asemănător începuse și Steve-O. Pe care dacă-l vezi acum juri că-i drogat scăpat de la detox... Voi ce...

First, some jokes

So, after the Brutal Gamer, and yesterday, the fighting Săcelean told me to write down some FUBAR posts in english,...

PACALA, PACALICI SI PACALITI, MAI MEREU PREZENTI P’AICI!

Cred ca oricine dintre noi, cei care-am trait cu mult nesat frumosii ani ai copilariei ne reamintim, cu drag si...

Close