Ați aprins Magenta? Eu i-aș da foc!

Îmi plăcea Telekom. Am zis îmi plăcea. Asta când a fost doar la nemți. Știu că aveau servicii mișto, toată lumea era mulțumită de ei, nu erau probleme. Repet, în Germania. La noi au apărut de curând. Și-au avut un mod de publicitate agresivă, agasantă. Din 5 reclame, 3 erau cu “Aprinde Magenta“! Ce e prea mult nu-i bine. Așa și cu ei. Era deja agasant să vezi movul ăla peste tot. Prea de prost gust, prea de curve. Însă au trecut reclamele idioate. Acum au reclame normale, neagasante, pe care lumea le poate vedea, atractive etc.
Însă, văd că au rămas cu idei comuniste, de RDG. Cu toate că-s creați în 1995, în Bonn, care n-a făcut parte din RDG.

Revenim la România noastră cea de toate zilele.
Nevastă-mea are o cartelă Cosmote, veche de când cu lupii ai albi. Să aibă vreo 6 ani cartela, dacă nu mai mult. O cunosc de 5 ani pe nevastă-mea și ea avea cartela deja. Nu știe de când o are. A primit-o mama ei când și-a făcut abonament. Că pe vremea aia, la abonament nou, îți dădea și-o cartelă pe care o puteai oferi drept cadou. Așa a ajuns cartela la nevastă-mea.
Cartela o încarcă o dată pe an, nu mai des. Nu o folosește mult, decât s-o sune mama și sora ei, care au abonamente Cosmote. Și-o sună o dată la 2 zile. O dată pe an se încarcă creditul cu 7 euro, pentru a avea perioada de grație de 1 an. Adică să poată fi sunată încă un an după ce nu mai poate efectua apeluri.
I-am luat neveste-mii un smartphone Utok 451D. Asta deoarece am renunțat la Karbonn-ul de la black friday. Tot răul spre bine, oricum au fost măgari cei de la emag cu acest black friday, însă asta voi explica într-un alt articol, cât de curând.

Telefonul ăsta are un sim normal și un micro sim. Și când a fost să-i pun fetii sim-ul în telefon, n-a mers. Cartelă Cosmote veche, are un ditamai cip-ul pe ea, mai mare decât un nano-sim. Deci nu poți s-o tai după dimensiunile unui micro sim.
Așa c-am mers la un centru Telekom, ca să-i taie cartela.
– Ne pare rău, nu avem aparat de tăiat. Și oricum, cartela asta nu merge tăiată. Vă trebuie alta nouă, vă costă 11 lei.
telekom
Am vrut să cumpăr altă cartelă. Și aici a început nebunia.
– Perfect, am nevoie de câteva date ca să stabilim că este cartela dvs. De cât timp aveți cartela, care e data când ați încărcat-o ultima dată, ce extraoptiune are activată, cet credit mai aveți pe ea?
– Domne, nu știu, sincer. Folosc cartela doar pentru a fi sunată de mama și sora mea. O încarc o dată pe an, ca să nu pierd numărul.
– Îmi pare rău, îmi dați informații vagi. Îmi trebuiesc aceste date pentru a stabili că e cartela dvs.
– tu nu înțelegi că n-am cum să țin minte așa ceva? Chestii care, sincer, nici nu-mi trebuie să le țin minte?
– Doar așa vă putem oferi o altă cartelă, așa se poate considera ca furată!

Îmi venea să-i dau cu ceva în cap gagiului, care avea un calm extraordinar, se folosea doar de chestiile pe care i le dicta sistemul de rahat al Telekom-ului.
am ieșit afară nervoți. am sunat la 1234, unde n-am putut vorbi cu un operator, deoarece cartela e-n perioada de grație…
Tot e bine c-am aflat că mai are 8 eurocenți pe ea, și că expiră numărul în 15 septembrie 2015.
Așadar, am dedus că a fost încărcată pe 15 septembrie 2014.

Am intrat la loc în magazin Telekom.
– Domne, hai să rezolvăm chestia asta, vă rog! E cartela neveste-mii, are un telefon nou acum și nu-i merge decât cu micro sim. Ce naiba, dacă ar fi fost cartela furată, suna careva să anunțe. Că atunci când se fură o cartelă, se fură cu tot cu telefon, nu?
– Nu am ce face, trebuie să verificăm niște date, nu depinde de mine, așa-mi zice aici, nu pot șunta sistemul!
– Bine domne, ce-ți trebuie?
– Când a fost încărcată ultima dată, ce credit mai are pe ea, cum se numește extraopțunea…
– Are 8 eurocenți credit, a fost încărcată pe 15 septembrie, iar extraopțiunea nu știu!
– Freestyle!
zice nevastă-mea.
– Ești sigură?
– Da, că eu am activat-o!
– Cu cât ați încărcat ultima dată cartela?
– 5 sau 7 euro. cred că 7, eu așa țin minte. 7 euro, ca să aibă nevasta perioada de grație de 1 an. 7 euro deci.
– Aveți dreptate, datele sunt corecte,
concide în sfârșit gagiul.
– Bun, vă mai trebuie alte date?
– Ce numere sunați des de pe acest număr?
– Sun des, adică vreo 2 luni pe an cât am cartela încărcată către mama și sora mea. În restul timpului, adică în perioada de grație, mă sună aceste numere pe mine.

– Vă rog, puteți să-mi spuneți numerele?

I le-am spus. Tipului i s-a părut dubiuos că nici nevastă-mea, nici eu nu știam numărul de telefon pe de rost. Nevastă-mea nu le știe nici p-ale mele, care-s foarte ușor de ținut minte, că-s ambele pline de 9.

Ne-a dat altă cartelă, micro sim. am plătit la casă 11 lei, și-am întrebat când se va da drumul la acea cartelă.
– În maxim jumătate de oră. Închideți și redeschideți telefonul.
– Mulțumesc, bună seara.

Au trecut două ore. timp în care cartela micro-sim nu funcționează, nu are rețea. În schimb, simnul normal merge în telefonul vechi. Sun de la mine la serviciul clienți Telekom.
– Cum, aveți și simul vechi?
– Da!
– Păi de ce? trebuia să-l oprească acolo!
– Păi asta nu știu. Nu-i vina mea că n-a oprit simul vechi. Ce se poate face?
– Din păcate nimic. Mergeți mâine înapoi și vedeți care e treaba.

E ora 1:30. De la 19:30 așteptăm să funcționeze micro-simul. Nu funcționează.
Sunt foarte dezamăgit de Telekom. Cu gagiul de la magazin n-am nimic, cu toate c-a fost prea tipicar. Însă dacă tu, client, vii și ceri o cartelă năuă, neștiind nici măcar numărul de la ea, poate fi ciudat. Dar și când ai cartela de 6 ani, știi cine te sună o dată la 2 zile cu precizie pe ea… parcă e prea mult.

Nu știu dacă și la alte servicii de telefonie mobilă e acelați sistem. Însă când ai cartela personală de câțiva ani buni, e anormal să te întrebe atâtea date despre ea. Era culmea s-o întrebe și codurile PUK, doar sunt ale tale, trebuie să le știi, nu?

Iar eu habar n-am ce serie și număr de buletin am la ăsta nou…

Comments

comments

8 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Să fim mai buni? Sanchi, dă-i în cap la bulangiu!

De acum 2000 și ceva de ani, a venit un ciumeg și ne-a spus să fim mai buni, să nu...

Salvează-ți relația de cuplu cu ajutorul unor ședințe de psihoterapie

Dacă te-ai gândit ca să apelezi la ședințe de psihoterapie de cuplu în București, îți recomand cabinetul Camelia Drăcsineanu. Este...

Agentul secret

- Numele? - Moș. Moș Crăciun! Așa ar putea începe orice film cu agenți secreți, bătăi ca la Jackie Chan...

Close