Avem confirmarea, Hawaii 5-0 va continua cu sezonul 6!
|Că tot am vorbit despre seriale și sfârșituri de sezoane, mai am o veste bună. Cei care urmăresc Hawaii 5-0, se vor reîntâlni cu personajele lor îndrăgite la toamnă, urmând a se turna un nou sezon, al șaselea din serial.
Bucurie mare, abia aștept să văd cum va fi continuarea, mai ales că se pare că a revenit Catherine în serial, asta după ce Michelle Borth declarase că și-a încheiat socotelile cu serialul în sezonul 3. După un an de pauză în care n-a făcut mai nimic pe plan cinematografic, pare-se că și-a încălcat cuvântul și-a revenit. Nu-i nimic, eu personal mă bucur. Acum ar trebui o nevastă și pentru Chin, prinderea lui gabriel și vom găta frumos și serialul ăsta. Mi-ar plăcea să aibă și el cel puțin 10 sezoane.