Aveți rețetă?

Una dintre cele mai mari măgării din toată industria farmaceutică (evident, după mafia care crează medicamente pentru eliminarea simptomelor, nu și a bolii), este asta cu cerutul rețetei.
Multe din medicamentele pe care vrei să le iei, după ce că-s și scumpe și semi-utile, se vând pe rețetă. Dacă nu ai rețetă, poți săî te prăvălești pe jos de anemie, de răcit de orice.
– Nu aveți rețetă, domnule. Vă duceți la medicul de familie luni să vă dea rețetă.
– Până atunci pot să mor!
– Chemați ambulanța. Vă dau numărul de la “Salvarea noastră privată”?

De exemplu, nu poți cumpăra antibiotice fără rețetă. sunt periculoase, alea nu se dau așa orișicum, fără un medic de specialitate. Că, nu-i așa, orice român care vrea antibiotice și le bagă-n venă în ghena blocului!

Trec peste antibiotice. E bine că se dau cu rețetă, că până acum se murea pe capete că tâmpiții luau ampicinină într-o veselie și le prizau.

A urmat algocalminul fiolă. Nu se dă fără rețetă, că e periculos. Aveam falca exact ca-n zicalele noastre strmoșești, la pământ. M-am rugat cu cerul și pământul de o farmacistă să-mi dea un algocalmin fiolă să-mi treacă durerea. Abia s-a lăsat înduplecată și mi-a dat 2. Să am și pentru la noapte. că știți și voi, o durere sănătoasă de măsea apara fix noaptea, când e somnul mai dulce.

Ei bine, azi nu a vrut să-mi dea algocalmin pastile. Că nu am rețetă. Că e 5 lei. Așa că ia mai bine alte medicamente de febră, raceala si gripa, avem zeci de modele.

Nu înțeleg de ce algocaminul se dă pe bază de rețetă. De ce? Că e halucinogen? Crează dependență (ca și bixtonimul, zic ei – farmaciștii) sau ce? Chiar nu înțeleg care-i faza. Dacă ar crea dependență, well, îți atinge scopl primar, ca să-l cumpere lumea. Că doar d-aia e făcut, să combată efectele, nu cauza.

Dacă e halucinogen (cred că am să-mi injectez 2 fiole să vedem dacă o iau pe pereți), atunci de ce sunt la liber alte zeci de medicamente mult mai periculoase? De ce alcoolul încă se vinde la orice colț de stradă? Că e cauza principală a celor mai multe violențe, violuri, crime etc. la nivel mondial.

Voi ce părere aveți despre asta?

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Poante de șantier

Se dă filmulțul de mai jos. De privit cu mare atenție. Și de râs, căci e comic "frumos, elegant, cât...

SF, mai aproape de realitate

Cine zicea că Science-Fictionul este doar așa, o poveste pentru copii, îl rog să citească mai jos. De-a lungul timpului,...

Ce să NU facă bărbații

De când s-au făcut masculii pe lumea asta, au făcut numai tâmpenii (desigur, berea din organism a avut un cuvânt...

Close