Azi va fi ziua în care voi ieși cu drona

De vreo 2 săptămâni îmi spun aproape zilnic: “Azi voi ieși cu drona în parc“. Și de două săptămâni, vremea se încăpățânează să țină cu mine. Încep să-mi pierd răbdarea. Numai frig, ploaie și vânt. Cer înnorat. Și așa-mi trece cheful de-a ieși cu drăcia aia pe vând și nori de n-aveți idee.
Și uite așa, mâine a devenit poimâine, apoi răspoimâine, apoi săptămâna viitoare.
drona"

Am înțeles că “un lucru făcut de 21 de ori la rând devine un obicei. Așadar, mai am câteva zile până să declar și zborul cu drona o chestie pe care n-o voi mai face în viața asta. Și aici cine e de vină? Tot eu că-s leneș? Tot eu că nu zbor cu ea în casă, când nu am folosit niciodată una în casă și nu vreau să-mi sparg geamurile? Sau e băsescu de vină pentru vremea împuțită de afară?
Dau vina pe Băsescu, că e mai ușor. Pot să zic ceva de Dumnezeu? Nu, că-mi sar în cap toți ateii care râd cu gura până la urechi de mine, că am prieteni imaginari la vârsta asta. Și că tocmai asta mă trage înapoi, credința tâmpită într-un prietenaș imaginar, bărbos, bătrân, care nu ține cu Steaua.

Hai sictir! Cum eu nu mă iau de voi că nu credeți în nicio zeitate sau că sunteți de acord cu fel de fel de anomalii mult împinse în față, așa am și eu dreptul de-a crede în “Bărbos” sau de a ține cu Dinamo, de exemplu.

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Galaxy Note 4 – reparație difuzor

Acum ceva vreme, să fie vreo 3 luni de atunci, mi-am luat un Samsung Galaxy Note 4. Sincer, este cel...

Ce probleme au unele femei…

Deja "cu ce mă îmbrac azi" sau "cu ce-mi asortez pantofii ăștia" sunt probleme fumate de majoritatea femeilor. Cu toate...

Cum devii un fotograf mai bun cu FotoFancy?

Mi-am dorit demult un aparat foto profesionist. Asta de când am văzut că au apărut camere la telefoane. Credeam că...

Close