Bă vere, vino repede!

Hai să vă sun despre o experiență neplăcută, ba chiar în pragul dramatizării pentru mine. De mic nu mi-au plăcut goangele și șoarecii.
Nu știu de ce, însă când văd un șoarece, șobolan sau gândac de bucătărie, parcă văd satana. Și-mi doresc să fie departe de locul în care sunt.

Am sta tși m-am gândit de unde frica asta patologică de gândaci și șoareci. În liceu un coleg se temea de orice fel de gângănii. În afară de muște și țânțari. Dacă-i arătai o libelulă, fugea. Și ne-a explicat de ce.
– Când eram mic mă speria mama cu “uite molia, uite molia“. De atunci când văd orice fel de gâză, fug.

Și se citea groaza întipărită în ochii lui. Culmea, el fiind mare chiulangiu și unul dintre băiețașii de cartier.

Eu nu mă tem de gâze. Păianjeni? Nu mă deranjează. Îi omor cu mâna. Alte feluri de goange? Nu prea am probleme. Alea gri de pământ nu-mi plac, îmi provoacă silă, dar atât. Cărăbușii? Ir, nicio problemă, îi iau în mână. De răgace nu mă tem decât dacă mă mușcă. Și nu-ți face nimic, nu te omoară. Însă dacă văd un gândac de bucătărie, sau mai rău, d-ăla mare, de canal, e jale. Îmi trebuie pampers. Cu ocazia asta am aflat că e adevărată treaba că te scapi pe tine dacă ți-e extrem de frică.

socateIar cu șoarecii, povestea e veche. Să fi avut vreo 6-7 ani, eram la țară. Și jucându-mă pe câmp, mă strigă văru-meu, să-mi arate ceva:
– Bă vere, vino repede!

Îmi pierdusem c-o zi în urmă un fluier de metal, ca un nai, cu 3 tuburi, o bijuterie. Și-acum îmi aduc aminte perfect cum era fluierul ăla! Și chemându-mă repede, am crezut că mi-a găsit fluierul. Voiam să-i strig:
– Mulțumesc Seba, ești fantastic!

Însă când m-am apropiat de el, s-a întors iar în mână ținea de coadă un șoarece mort. Cred că avea cât jumătate de degetul mic.

Am început să fug plângând către casă că mă omoară șocâtele. Sebastian râdea și eu fugeam și plângeam. Ce bătaie și-a luat bietul de el în ziua aia… Îmi părea rău de el, însă de mine mi se rupea inima!

Într-o zi, mare fiind, am văzut o emisiune tare interesantă. Pentru 50.000 de dolari niște flăcăi și domnițe se întreceau în care sare mai departe, care strânge mai multe steaguri fiind atârnați cu capul în jos, care mănâncă mai mulți gândaci (d-ăia de canal!), care bea balegă de vacă etc., fel de fel de scârboșenii.

Eram scârbit de moarte de gândacii ăia de-i vedeam la TV. Așa că mi-am luat ochii câteva secunde pe ecran. Și-am sărit în sus. Pe mine era un gândac! Culmea, din ăla mare, de canal!
Am început să urlu, să mă scutur de haine, să tropăi ca un apucat. Gândacul căzuse pe jos și mi-era silă și frică să-l calc.
Aceeași problemă o are și nevastă-mea. Biata de ea a trecut printr-o chestie mai urâtă, după vreo jumătate de an. Întindea rufele pe sârmă, și când a pus un tricou pe sârmă, de pe tavan, i-a căzut un gândac exact pe față!
Una e să-l găsești pe tine, alta e să-ți cadă pe față. Și totuși ea n-a început să urle ca apucata, cu toate că-i e teamă și silă enormă de ei.
Mi-a zis să chem imediat o echipă de dezinsectie.
– Pentru ce femeie? Că-s doi gândaci pe an?
– Adu deratizare! Eu nu mai stau aici, plec la mama!

Nu știu cum e la alții, însă la mine e un declick. Cum apare “plec la mama“, îmi iese imediat pe gură “da, nevastă, ai dreptate

Am căutat dezinsectie și dezinfectie și-am chemat echipa DDD, de la 0219662.ro. Au venit a doua zi, pregătiți de război.
Le-am descris cum erau gândacii care ne puseseră viața conjugală în pericol. Ne-au explicat că acei gândaci n-au de-a face cu noi. Vin pe canalizare, sau de coloana interioară. Da, chiar și la etajul 7.
Au stropit peste tot. Nici picior de gândac n-a fost, însă mi-au murit moliile pe care le aveam în șifonier de la niște căciuli de blană, uitate acolo de pe vremea lui Dej…
Și mi-au explicat și cum sunt felurile astea de otrăvuri. Ce să luăm, ce să nu luăm, ne-a învățat cum să spargem două fiole de Fendona în 10 litri de apă și să pulverizăm pe la colțuri, când ne apucă spaima de gândaci inexistenți. Ne-au mai spus că cel mai mult ține o operațiune de dezinsecție, dacă, după ce-ai dat cu otravă, închizi ușile și ferestrele și nu mai intri în casă câteva zile. cu cât mai mult e casa închisă, cu atât mai mult mori și gândacii și ouăle lor.
Și ca să fie treaba completă, ne-au spus și un banc:

gandac_bucatarieUn om nu știa cum să scape de gândaci, așa că se duce la vecin să-i spună și lui cum a scăpat de gândaci…
– Mă vecine, tu cum ai scăpat de gândaci?
– Păi simplu, mă vecine, te duci în bucătărie, cauți căpitanul gândacilor și îi ordoni să atace bucătăria vecinului de deasupra.
Zi și făcut, se duce omul acasă, caută toată bucătăria până dă de gândacul șef și îi ordonă:
– Gândacule îți ordon să ataci bucătăria vecinului de deasupra.
Așteaptă o zi, trec două, nici urmă de vreun gândac. Fericit pune și el să doarmă ca tot omul. Peste noapte vine gândacul șef, îl trage de mustață și îi zice:
– Sa trăiți dom general am atacat bucătăria vecinului și am adus 1.000.000 de prizonieri!

Iar peste câteva săptămâni a trebui să-l ajut pe un prieten cu aceeași treabă. El avea o problemă adevărată, îl năpădiseră gândacii de gaze. I-am recomandat echipa de profesioniști de la 0219662.ro și-a fost foarte mulțumit de treabă. Un an n-a văzut picior de goangă în casă.

Articol participant la Campania 0219662.ro de la BlogalInitiative.

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Riding shotgun

Ați văzut cu toții prin filme când, la urcarea într-o mașină, cei ce voiau să se suie în față, lângă...

Cum alegi firma de coletarie potrivita?

Nu vorbesc aici despre serviciile de curierat cu care colaboreaza divese magazine de desfacere. Vreau sa va ofer voua, cititorilor,...

Eden Lake

Azi am reuşit să mă uit la Eden Lake. Ştian de film mai demult de la Angela, dar abia azi...

Close