Barcelona, următoarea mea destinaţie turistică

Mi-am propus să vizitez măcar câte un oraş din străinătate în fiecare an. E drept, ca să pot vedea toate oraşele care merită atenţia unui turist împătimit ca mine, ar trebui să trăiesc precum Matusalem. Dar ştiu precis că n-o să apuc să trec prin destule locuri interesante, neavând decât o viaţă. Anul acesta trebuie să ajung în Spania, Barcelona fiind următoarea mea destinaţie turistică.

Nu, nu ţin neapărat să-l văd în carne şi oase pe unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii, argentinianul Lionel Messi, deşi nici nu m-ar deranja. Poate pentru mine Nou Camp, fieful fotbaliştilor de la FC Barcelona, nu-i un punct turistic propriu-zis, deşi e cel mai mare din Europa, în tribunele sale aflându-se peste 98.700 de locuri, dar alte persoane vor neapărat să-l viziteze.

Barcelona este capitala Cataluniei şi e situată pe coasta Mediteranei. Când mă gândesc la Spania, automat mă gândesc la Barcelona şi la bilete avion Barcelona ieftine, nicidecum la Madrid, deşi, la o adică, strict din punctul de vedere al chibiţului, la o confruntare fotbalistică dintre FC Barcelona şi Real Madrid, aş ţine mai de grabă cu ultima echipă.
Dar sunt multe obiective turistice pe care vreau să le vizitez. Muzeul de ceară e unul dintre ele. Altele sunt Parc Guell şi Fantana Magica, un adevărat spectacol de culoare şi muzică. Neapărat trebuie să mai văd cetatea de la Mont Juic, o fostă garnizoană, ocupată de nazişti în al doilea Război Mondial.
El Prat este principalul aeroport care deserveşte Barcelona, aflându-se la 10 km sud-vest de capitala Cataluniei, care, la rândul ei, este la 160 km sud de munţii Pirinei. El Prat este al doilea cel mai mare aeroport din Spania, după Barajas din Madrid. În fiecare an e folosit de peste 35 de milioane de turişti. Barcelona este pe locul 4 în Europa şi 16 în lume în privinţa afluenţei anuale de turişti.

Populaţia oraşului în sine este de 1,6 milioane de persoane, dar a întregii zone metropoliane, de 3 milioane, fiind al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid.
Prietenii mei care au vizitat Barcelona m-au informat că un pahar mare de sangria poate costa 8-9 euro, iar o carafe de mărime mijlocie, 19 euro. Deşi sunt antialcoolic, o s-o gust. Este o băutură alcoolică răcoritoare pe bază de vin, care conţine fructe, apă carbogazoasă, îndulcitori, coniac sau vermut ori lichior. Sangria nu-i un cocktail, ea preparându-se în boluri, şi neapărat trebuie refrigerată.
Paella costă între 10 şi 17 euro. Este o mâncare tipic spaniolă, pe bază de orez şi creveţi ori carne de pui sau porc. Am fost sfătuit să mănânc mai întâi paella cu creveţi ori carne, nicidecum cu o combinaţie între acestea, fiindcă nu-mi va plăcea. O salată de ton poate costa 4 euro, iar una de pui, foarte bună, de altfel, 6,5 euro. Scoicile ar costa în jur de 8 euro, dar personal nu m-au atras niciodată. În bar berea costă de la 2,50 la 3,70 euro, depinde de local. Dar nici după bere nu mă mai dau în vânt.
barcelona

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Vreți titluri care să prindă la public?

Titlurile acelea idioate de genul "Incredibil, iată ce face acest om", "Rămâi prost când vezi asta" etc., sunt de domeniul...

Mămică

Nu, nu-s mămică, nici măcar tătică. Nu e vorba de mine, e vorba de Adele Enersen. Care mămica asta, îşi...

Ne bucurăm de viaţă alături de Vivat Familia

Intru într-o farmacie numai atunci când am nevoie să-mi rezolv o problemă. Deşi nu sunt un mare consumator de medicamente,...

Close