Beat fiind, pe blog cutreieram

Cum ar fi să te-apuci de scris pe blog, la rece, la botul calului despre ceva? Asta mai ales când ești beat p…ulbere?
Hai să detaliez, deoarece acum mă simt în stare să scriu, măcar atât. Nu mă puneți să mă ridic de pe scaun că m-așez pe pat…

Ieri am fost la băut. Ca urmare a berii Stejar.
M-am grăbit s-ajung la timp, asta când acasă urlam ca o adolescentă la prima întâlnire că n-am cu ce să mă îmbrac, că nu-mi stă bine părul, că nu aia, că nu ailaltă.

Când să plec văd mesajul Danei că mă întreba dacă semnez condica de prezență. Da, semnez.

Ajung la metrou, vine nemernicul după 3 minute, nu-mi venea să cred. Bine, per total au fast cam 9-10 minute între metrouri…
La Unirii o sun pe Dana, să văd pe unde e. Mai avea de mers 2 stații. Așteapt-o, că așa e frumos.

Într-un final vine și ea, facem cunoștință oficial, căci nu ne mai văzusem offline și haida la beutură.

Ajungem noi pe strada cu pricina (nici acu n-am idee care-i aia), și haida să cătăm numărul 9-11.
Ne plimbăm pe vreo 3-4 străzi adiacente, vedem că nu e bine. Dana zicea că suntem ca două piți bete. Nu știu de ea, însă eu eram ca 3 piți rupte, nu doar bete…

Hai să-l sun pe Chinezu. Caută în telefon, canci, nu era.
– Băi, am schimbat telefonul mă, i l-am dat neveste-mii p-ăla vechi și n-am numărul acum…
– Bravo piți…
– Ia stai așa, zic eu c-o licărire de luciditate. Să vezi că l-am trecut Kinezu în telefon.

Așa era bă fraților… Hai să-l sun.
– Salut Cristi, unde e barul ăla mă?
– Unde e băutura mă ce naiba, nu te descurci? Strada Culeanu (n-am idee cum îi zice), numărul 9-11. VEZI CĂ E UN GANG!

Și hai să colindăm unde era. Într-un final vede Dana gandul și eu văd o tăbliță pe care scria șăgalnic “Curtea Berarilor”.

Intrăm înăuntru. O întreb pe o chelneriță dacă a ajuns Chinezu.
– Cine e Chinezu?

La astfel de întrebare am rămas blocat. Dana râdea, aia se uita ca proasta la noi.
– O masă de 20 de persoane este rezervată? încearcă Dana
– A, masa de Jad?
– Aha, aia!
– În spate, faceți la dreapta.

Și ce vedem în spate la dreapta?

O masă d-aia mare, câmpenescă, d-aia lungă ca-n filmele italiene și la pomenile țigănești. În capul mesei Manafu. Pe lângă el numai necunoscuți. De la masă ne face semn Ciprian Stoian și ne așezăm lângă el.
După fix 3 minute apare și Chinezu care începe să râdă.
– Mă Spanac, eu ți-am zis că ești varză, dar acu ai freză de păstârnac.

Căci stătusem în fața oglinzii cam 5 minute să-mi pun părul pe moațe… De l-am sculat mătură-n sus, jurai că prind nu numai bulgarii, dar și albanezii cu antenele alea…
Bere-Stejar-berecutovarasi-5
Si ne-am comandat fiecare câte o bere Stejar. Deja ne știa barmanul:
– A, deci Stejar!
– Da nene, bagă aici!

După două beri trebuia musai să halesc ceva. Că deja mă simțeam ăn stare să dansez, Doamne ferește!
– Dana, ai cu mine să iau ceva de haleală că mor!
– Hai mă, nesătulule.

În Centrul vechi, lume luminată nene. Numai piți și cocalari, am râs de ăia de nu s-a mai putut.
Ajung să-mi iau un hot dog.
– De care să fie, cu de toate?
– Stai mă vere, e șaorma sau hot-dog?
– Hot-dog, are chiflă, crenvuște, castravete, muștar, ketchup și nuș ce salată verde.
– Cu de toate neamule!

Îl iau și-h halesc. Eram în fața barurui.
– Auzi fată, mai mergem să mai luăm unul, că mi-e foame?
– Ce pot să zic, hai!

Ajunși acolo, închisese. Așa că-mi iau de la un magazinaș un Joe mare.
Ajunși la bar dă-i cu ce-a de-a treia bere.

Chinezu se pusese în fața noastră la masă. Eu neauzind bine cu urechea aia bleagă, pe numele de stânga, tot mă făceam că ascult și când erau râsete pe la masă întrebam ce-a zis omul ăla.
Vă dați seama râsetele de după aia…

Pe la masă i-am mai observat pe Haotik, Ianculescu Himself și mulți alții pe care nu-i știu. N-am stat să-mi fac cunoștințe, ci să bag în mine. Bere Stejar adică.

Ce-am observat la masă. Cu cât un blogger are mai mulți cititori, cu atât are telefonul mai dichisit. Manafu și Chinezu aveau cte un iphone dă-la, Haotic avea un Galaxy Note 2, altul avea o tabletă mai vechiuță, Ciprian avea un HTC mic, eu am scos HD-ul că deh… Să-mi laud marfa… Dana un blackberry cu mini ecran… Bine, ăla de n-avea blog n-a scos un Nokia 5110 din geantă, dar un touchscreen fără sistem de operare mititel to avea. De costă 100 lei la băieți…

Cu Manafu am stat puțin de vorbă, printre bâlbâieli l-am ]ntrebat dacă șapca lui e trademark.

– Da!

– Adică și când dormi și faci baie eși cu ea în cap?

– Nu, atunci o mai dau jos… râse el, apoi îmi arată pe telefon o poză fără șapcă.

– Mă Cristi, tu ori cu șapcă, ori cu ochelari de soare? să nu te recunoască turiștii?

– Da, e la derută treaba!

 

Pe la 10 și ceva eram dus… cu pluta berii și cu berea pluteai, așa că ne-am luat la revebere și-am ieșit către metrou.
Fiecare am avut pachețel de luat acasă. Un six pack de bere Stejar, evident… Am și zis:

– Uite bă, bere Stejar în pungă Ursus!
– Ursus face Stejar! vine confirmarea Danei. Știam, dar ziceam și eu așa… Ursus e nașpa, Gorunul rupe!

Dana numai cu 3 beri la activ se ținea mai bine pe picioare decât mine. Dar în schimb râdea… Și râdea nene!

Am ajuns acasă nu pe 7 cărări, dar vreo 4-5 tot erau. Așa de tare voiau să iasă berile alea din burtică, încât credeam că le deșert în lift… Dar m-am ținut mușcându-mă de mână până am ajuns la ghenă. Și le-am dat drumul la vale nene. În jeturi și strigături ca la nunțile de pe la țară… Căci nu se mai putea. Am ajuns acasă și nuș cine m-a schimbat de m-a băgat în pat…

Și ca de obicei… Jur că nu ma beau… PÂNĂ DATA VIITOARE!

Comments

comments

15 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Sunt iar la modă aparatele radio?

Zilele trecute citisem la Dan un articol despre un aparat radio. O marcă necunoscută pentru mine, Sangean, pentru un radio...

Cum e să fii hater. Manual de introducere.

Ca să fii un hater adevărat în primul rând trebuie să ai un blog. Dacă n-ai blog și vrei să...

Unde să-mi petrec vacanța anul ăsta?

Se dă întrebarea "Unde ai vrea să-ți petreci vacanța?". În timp ce unii vor spune la mare, alții la munte,...

Close