Bucurie în ajun de Crăciun

Copilul se uita cu jind în vitrina magazinului. Voia și el o jucărie cu bucurie. Vedea ieșind copii veseli, zgomotoși. Se uitau cu silă la el și plecau mai departe. Părinții lor se făceau că nu-l văd. Era doar un copil al străzii.

Taică-su murise la pușcărie pentru o faptă necugetată, furase pentru el de mâncare. Maică-sa murise la naștere. A rămas singur pe lume, năpăstuit. Nu știuse niciodată ce e ăla Crăciun cu adevărat. Auzise el de povești cu Moș Crăciun, cu Moș Nicolae… Dar cu povești nu te saturi. Mori de foame gândindu-te la o masă împărătească.

– Hei, pleacă de aici! sărăntocule! Îmi sperii clienții. Valea!

Fugi speriat. Îl gonise vânzătorul. Ăsta totuși a fost mai de Doamne-ajută. Alții… sunt și mai și. Ce bătăi a luat, ce injurii.

– Să fie de capul lor. Are Dumnezeu grijă de ei până la urmă! gândi copilul.

Fugi deci. Trebuia să-și găsească un loc unde să poată dormi. Se înoptase și se pusese o vijelie. Nu mâncase nimic de 2 zile. Îi era frică să nu moară înghețat pe străzi. Alți copii au jucării de Crăciun, el moare de foame. Știa că poate găsi un locșor bun de dormit într-o clădire părăsită. Chit că n-avea geamuri și uși. Se punea într-un colț pe o saltea și se acoperea cu pătura aia zdrențuită. Poate chiar putea face un foc… Plecă încolo. Mai avea ceva de mers și frigul se întețea.

Trecu pe lângă o măcelărie privind cu jind cârnații din vitrină. Mai trecu pe lângă un magazin cu jucării. Se opri la vitrină, să se mai uite la o mașinuță, să adoamă cu ceva frumos în minte. Magazinul era gol, vânzătorul voia să plece. Se îndrepta către ieșire. Vru să fugă, de teamă să nu fie iar alungat. Dar vânzătorul pusese mâna pe el.
– Nene, nu da, nu vreau să fur! se speriase copilul.
– Nu dau, de ce să dau. Hai înăuntru!

Se uita speriat la acesta. Un om înalt, gras, cu barbă albă. Parcă aducea el așa cu Moș Crăciun din povești. Nu, nu putea fi adevărat. Cine să-l cheme în magazin pe el?

– Hai, hai, spuse totuși omul, luându-l de mână.
– Fie ce-o fi! spuse speriat copilul în sinea sa.
– Ce e cu tine? Când ai mâncat ultima dată? Știi că azi e Ajunul Crăciunului? Cum te cheamă?
– Mă cheamă Grigore. Grig îmi spunea tata. Am rămas orfan pe străzi. Știu că e Ajunul Crăciunului…
– Eu sunt Tănase. Am magazinul ăsta de jucării. Ah, iartă-mă, spuse, acesta, ție ți-e foame și eu vorbesc de jucării.

Scoase repede o pâine, niște brânză și un cârnat cât o zi de post.

– Ia și mănâncă, vorbim apoi de jucării.
santashop

Lui Grig nu-i venea să mănânce. Dacă-l otrăvea, sau Doamne ferește avea ceva gânduri necurate? Dar foamea îl răzbise. Apucase pâinea și cârnatul și mușca din ele cu o foame de lup. Între timp Tănase încălzise o cană de lapte. Îi pusese în față două felii enorm de cozonac lângă laptele cald.
– Ia și mănâncă, e cozonac făcut în casă spuse acesta zâmbind.

Copilul începu să plângă. Nu mâncase în viața lui cozonac. Și omul ăsta îi dăduse cozonac de casă… Făcut de el sau de soția lui. Era Ajunul și voia să închidă. să se ducă la familia sa. Dar se oprise și-l omenise pe el, un copil al străzii.

– Nu plânge! De ce plângi?
– Păi nimeni nu a fost așa bun cu mine! sughiță Grig.
– Eh, sunt oameni și oameni. Uite cum facem măi Grig. Tu ai furat vreodată ceva?
– Niciodată! strigă acesta. Niciodată nu am pus mâna! Știu că Dumnezeu e mare, nu mă lasă să mor de foame. Și drept dovadă azi m-a adus aici la dumneata…
– Foarte bine. Uite, eu am casa în spatele magazinului. E și doamna mea, mă așteaptă. Nu ai unde dormi la noapte așa-i? Hai cu mine!

Ieșiră pe ușa din dos pe care Tănase o închise cu o cheie cât toate zilele de mare. Jurai că-i cheie de castel. Tot din povești știa și de asta. Casa era la câțiva pași în spate. O casă mică dar îngrijită.

– Ileana, am adus pe cineva! zise Tănase cum intră în casă.
Din camera cealaltă ieși o femeie voinică, blândă la figură.

– Sărut mâna! spuse Grig cu jumătate de gură. Îi era mai frică de femei decât de bărbați. Dar Ileana îi zâmbi.
– Cum te cheamă? Câți ani ai?
– Grig, am 13 ani!
– Mulți înainte. Frumos nume. Tănase, a mânca ceva?
– Da doamnă, am mâncat brânză, cârnat și cozonac de casă! spuse bucuros copilul.
– Foarte bine, hai cu mine!
– Uite, fă o baie și schimbă-te în hainele astea, după aia vino la noi, spuse aceasta lăsându-l în baia bine încălzită.

Nu mai făcuse baie din vară de când fusese la scăldat.
– Doamne, ce bine e să faci baie! gândi Grig.

După jumătate de oră ieși îmbrăcat în niște haine de-i erau largi.

– Eh, iată-te! spuse cuplul cumsecade. Îmi pare rău, alte haine nu am. Sunt de-ale lui Tănase, de când era el tânăr…
– Mulțumesc, sunt bune, mulțumi copilul.
– Măi Grig, uite, poți dormi la noapte în patul ăsta, spuse Tănase, arătându-i un pat într-un colț. Noi avem în dormitor patul nostru. E bine?
– E bine, mulțumesc, dar voi pleca, nu vreau să vă fac deranj. Deja ați fost prea buni cu mine…
– Eh Grig, nu ne deranjezi deloc. Dormi aici, iar mâine dmineață vorbim mai multe, bine?
– Fie! Aceeptă acesta.

Dormi pentru prima dată după multă vreme fără griji. Se învelise bine cu plapuma, dar apoi o dete jos de pe el. În casă era cald și bine. Visă pe Moș Crăciun, visă pe taică-su, visă pe maică-sa, o femeie pe care nu o cunoscuse niciodată, decât într-o poză, de i-o arătase taică-su demult… Visă cozonacul de casă de-l mâncase de cu seară. Dormi liniștit. Dimineață când se trezi, Tănase era plecat.
– A, Grig, bună dimineața! îl întâmpină Ileana. Duci tu te rog la magazin cutia asta lui Tănase?
– Da, imediat.
– Du-te cu ea, când vii te aștept cu micul dejun.

La magazin Tănase era ocupat cu niște clienți.
– Grig, bună dimineața. Te rog, ai grijă de domnul, mă duc până la magazie să văd dacă mai am căluțul pe alb…
– Bună ziua! spuse Grig domnului următor.
– Bună ziua. Doresc mașinuța aceea.
– Imediat. Grig se duse, luă mașinuța din raft și voia s-o împacheteze cu o hârtie de cadouri de pe masă. Domnul îl opri.
– Nu o împacheta, las-o așa te rog. Mulțumesc, Crăciun fericit!

Lăsă pe tejghea un pol și plecă. Până să se dezmeticească Grig, clientul plecase. Îi lăsase un pol, iar mașinuța costa doar 15 lei.
Tănase venise din magazie aducând căluțul pe alb pentru domnul dinainte, îl vându apoi zâmbi mulțumit.

– Uite e abia ora 10 și deja a fost al șaptelea client.
– Domnul, spuse Grig, domnul a luat mașinuța aceea portocalie. A lăsat un pol, uitați.
– Eh, bravo Grig, ai făcut prima ta vânzare. 5 lei sunt ai tăi.
– Mulțumesc frumos!
– Grig, uite. Ce zici. Eu cu Ileana nu avem copii. Nu are cine să ne ajute peste timp la treburi. Vrei să ne ajuți tu? O să ai masă, casă, jucării câte vrei și simbrie.
– Mulțumesc domnule. Aș vrea să vă ajut, dar ce ar zice doamna dumneavoastră? Sunt un copil al străzii, nu vă e frică că voi fugi cu banii?
– Nu. Ca dovadă, nu ai fugit cu cutia cu bani pe care mi-ai adus-o din casă. Nici cu banii din casa de bani. Fugi în casă și mânâncă, după aia te aștept aici. Trebuie să-ți explic cum merg lucrurile la magazin…

Din acea zi de Crăciun a anului 1909, Grig a rămas la Tănase și Ileana. A învățat să lucreze cu casa de bani, cum să se poarte cu clienții. Ileana l-a învățat lucruri noi, geografie, istorie. Era băiat deștept și prindea repede explicațiile. Nu a furat niciodată un leu. După un an s-a dus la liceu. Nu mai era copilul străzii. Era ajutor de magazin. Magazin de jucărie cu bucurie, cum îi plăcea lui să-i zică. Dumnezeu avusese grijă de el. Moș Crăciun există! E în fiecare din noi. Pentru Grig, acesta fusese Tănase. Dar pentru voi?

Cu toate că povestea lui Grig a fost, până la urmă, fericită, nu aș dori nimănui să treacă prin asta, niciodată.

Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu și părinților mei, care au avut grijă de mine, m-au crescut, m-au educat. Nu am dus-o niciodată pe roze, poate doar între anii 93-97. În rest ne-am luptat cu greutățile vieții. Greutăți, pe care eu, ca și copil, nu le-am simțit niciodată. Aveam cele mai bună hăinuțe, cele mai frumoase și meșteșugite jucării, eram fericit. După ani am aflat că, în timp ce eu mă jucam cu jucăriile primite de Crăciun, ai mei se luptau cu datoriile. Țin minte cum ultima bucată îmi revenea mie mereu…
Pentru asta le mulțumesc părinților mei.

Doamne, greu îmi vin cuvintele când am de a mulțumi cuiva. Foarte greu…
Îi mulțumesc soției mele pentru că mă suportă. Soție pe care am făcut-o de multe ori să plângă. Îmi pare rău! Mulțumesc pentru că exiști în viața mea!

De asemenea, dacă și voi vreți să aduceți mulțumiri cuiva drag, Kanal D îți vine în ajutor. Ei, ajutându-l pe Moș Crăciun, au creat aplicația Bradul mulțumirii. Vouă vă e greu să mulțumiți cuiva?

Articol participant la BlogalInitiative.

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Vrei sa construiesti o casa? Afla 3 detalii de care trebuie sa tii cont neaparat

Te visezi ca fiind noul proprietar al unei case in care sa te simti minunat si sa petreci clipe memorabile...

Ne distram când eram copii!

Nu pot spune că am fost la prea multe petreceri în viața mea, însă cele la care am fost, cu...

SIMILITUDINI!

Deunăzi am lecturat (de pe net) un pasaj dintr-un articol, cu referiri exlusive la viață vulturilor. Atractiv și interesant, pasajul...

Close