Când vom scăpa de lene?

Se știe deja că lenea românilor este vestită. Nu toți sunt însă croiți după același calapod, nu mă înțelegeți greșit. Însă e tare nasol când ai posibilitatea să faci ceva și efectiv nu vrei. De lene sau nepăsare.

Încă de mici am observat că e mai simplu să stăm și treburile în jurul nostru să se rezolve “de la sine”. Ba chiar, după zicala “românul e născut poet“, am inventat scuza perfectă pentru lene. Din “nu lăsa pe mâine ce poți face azi”, noi am scos “nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine, că n-o să mai fie nevoie să faci tu“.

Aveam așa o teamă de spălatul vaselor, după ce ne-am mărit și puteam să facem treaba asta, ceva de speriat. Și aici nu vorbesc de mine (recunosc faptul că-s leneș, altfel nu aș fi făcut burta asta de gravidă cu tripleți!). Vorbesc de majoritatea dintre noi. Era mai simplu să te uiți la TV, la cine știe ce film, sau să tragi un pui de somn, în loc să dai cu aspiratorul.
Râdem când vedem prin filme faze de genul “fă-ți curat în cameră!“, însă am trecut și noi prin asta. Și știți cum e. nu faci prima oară, a doua oară, a treia oară se pune maică-ta și-ți face ordine, aruncând tot ce i se pare ei că nu-i necesar. colecția de surprize, vreo 3 modele de avioane, mărunțișuri.
Numai că acele mărunțișuri însemnau ceva pentru tine. Țineai la ele. Așa că data viitoare când îți zicea să faci curat, erai gata deja cu treaba! Și după ce aranjai în cameră, dădeai cu aspiratorul, mai deschideai și geamul să intre aer curat, ba chiar mai dădeai și c-o dâră de deodorant în aer, de ziceai că-i hotel!

Acum ne-am mărit, nu ne mai bate nimeni la cap să facem una sau alta. Însă nici de lene n-am prea scăpat. O chestie pe care majoritatea am renunțat s-o mai facem este sportul. Nu mai avem timp jumate de oră pe zi să alergăm de 3 ori în jurul blocului… În jumătatea aia de oră făceam destule, câte-n lună și stele. În plus, se făcea o oră, cu dușul de după, căutatul de haine curate, îmbrăcatul… Doamne ferește să pierdem vreo repriză la meci, sau vreo emisiune interesantă. Sau chiar să stăm cu copiii. Da, muncim mult, nu zic nu. Însă fă-ți timp și pentru tine și familie. nu numai muncă și iar muncă. În stilul ăsta vom ajunge să cântărim toți peste 200 de kilograme.
grasunel
Pe lângă sport și a fi aproape de familie, mai putem face ceva. Să fim buni cu cei din jur. Știu, e foarte greu. Dar, din păcate, nici nu încercăm prea mult. Nu stăm să ascultăm păsurile unui necunoscut. Nu suntem în stare nici măcar să ascultăm un prieten…

vilaMă uit la toți bogătașii ăștia, care se bat cu pumnii în piept că au miliarde de cheltuit, dar când e vorba de ajutat pe cineva… niciunul nu pune mâna. Ce-ar fi pentru un bogătaș 100.000 de euro? Banii de scobitori și șervețele! Însă pentru o familie ar însemna TOTUL! Și când poți ajuta o familie, de ce n-o faci? Din lene, nepăsare și răutate.
Eu personal dacă aș avea miliardele lor de euro, aș ajuta cât aș putea. Aș lua niște case ieftine pentru toți copiii defavorizați. Și i-aș muta acolo. În locuri în care le pot spune cu adevărat CASĂ! Nu să-i auzim plângând că “am fugit de la cămin, pentru că era urât, ne bătea!

Însă aș fi singur. Dar ei, care-s grămezi? De nu vor să ajute pe ceilalți? Lene și răutate, cum am mai spus. Am reuși să facem ceva în țara asta dacă ne-am uni. Doar cu banii de buzunar de la bogătași, am putea schimba țara, în mult mai bine. am începe prin reconstruirea a ceea ce-am distrus în anii 90…
Oare când vom scăpa de lene?

Comments

comments

10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Romtelecom?

Mulți s-au gândit să fugă de la RDS, că nu mai aveau Discovery. Și eu printre ei. Să fi migrat...

Foarte la modă

Eu nu sunt la curent cu toate noutățile, toate "trendurile" astea noi. Încă ascult muzica mea, cu care am crescut....

Poți intra în mintea unui om prin intermediul emoțiilor

Adrian Mazilu este un tânăr om de afaceri care are un succes enorm în tradingul online. “Una dintre cele mai...

Close