Casa iadului – episodul 2

Prima parte

Pentru întâlnirea cu avocatul Jianu, George alesese cu grijă un costum negru, sobru. Doar era treabă serioasă, foarte rar se întâmplă să-ți lase moștenire o mătușă ceva. Mai ales când pe mătușa aia n-o văzusei decât o dată în viață.

Grăbindu-se să ajungă la întâlnirea de la ora 10:00, George plecase devreme de acasă. LA fix 8:30 ieșea din bloc. Însă se împiedicase de pragul ăla blestemat. Se gândi că poate era singurul bloc din tot Bucureștiul, care are un prag metalic la ușa de intrare. O chestie inutilă de care se împiedicau toți locatarii.
– Sper să n-am ghinion că m-am împiedicat de pragul ăsta, gândi George cu voce tare.

Eh, dacă ar fi știut cât ghinion îi prevestea pragul ăla, mai bine stătea acasă și se uita la noul episod din Walking Dead, pe care abia îl descărcase.

demon

Pe drum reuși să treacă pe sub niște pomi și să-l umple de noroc câțiva porumbei. Curat noroc alb pe costumul negru… Asta așa ca o confirmare a ceea ce avea să i se întâmple.
Ajunse cu întârziere la firma de avocatură, trebuise să intre într-un magazin, să ia niște șervețele și apă minerală, să-și curețe umărul costumului, apoi să aștepte să se usuce cât de cât. Asta deoarece beleaua i se întâmplase la jumătatea drumului către avocat, deci un drum până acasă era exclus din start.

– Mă scuzați de întârziere, am avut ceva întâmplări neprevăzute! încercă acesta o scuză când ajunse la cabinetul de avocatură.
– Nu-i nimic, domnule Atănăsoaie. Putem începe?
– Da, cum să nu.

Avocatul scoase dintr-un seif niște foi și începu, solemn:
– “Eu, Agatha Dornell, în deplinătatea capacităților mentale, las prin acest testament toată averea mea, nepotului George Atănăsoaie. Semnat azi, 15-6-2012.
– Ce înseamnă această avere?
– 20 de mii de lire sterline, o mașină de epocă rolls royce și un castel în anglia.
– 20j de mii… Rolls Royce și un… castel?
– Da domnule. Trebuie să semnați pe linia punctată și totul va intra în posesia dvs., începând cu data de azi. Iată cheile mașinii, care se află în garajul castelului.
– Deci trebuie să ajung în anglia?
– Tocmai ați primit moștenire un castel de jumătate de milion de lire sterline. Da, va trebui să mergeți în Anglia.

George semnă buimac, primi o copie după testament, actele mașinii, actele castelului și un cec în valoare de 20 de mii de lire sterline.
Nu știa ce să mai creadă. De ce a primit tocmai el această moștenire? De ce?

Va urma…

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Tiriști criminali ruși

În Rusia, țara accidentelor auto (nu că aș fi eu rău, dar e cea mai întinsă țară din lume), există...

Ne bucurăm de viaţă alături de Vivat Familia

Intru într-o farmacie numai atunci când am nevoie să-mi rezolv o problemă. Deşi nu sunt un mare consumator de medicamente,...

Cea mai mare durere fizică?

În liceu ne strânseserăm câțiva și discutam aprins pe-o temă: Care e cea mai mare durere fizică a unui om?...

Close