În căutarea unui restaurant cu specific italian

Mi-am întâmpinat un prieten venit pentru prima oară în țară. Dincolo de discuțiile avute, a vrut să cunoască viața orașului și pe cei ce dau viață acestuia. A vrut să simtă locurile și oamenii. Venind din Nord, a vrut să simtă aromele culinare specifice dar și pe cele din Sud, atât cât se pot ele în București. Mi-a zis că-i sună foarte interesant cuvântul trattoria și am plecat în căutarea unui asemenea loc.
Trattoria este un fel de restaurant italian, aflat la granița unui restaurant a la carte și o tavernă, un loc plin de voie bună în care servirea este mai lejeră, mâncarea este însoțită de un zâmbet și prețurile sunt la fel de zâmbitoare. Am vrut să testăm un astfel de restaurant italian în București pentru a gusta din bucuria unui prânz italian.

Restaurant italian în mijlocul Bucureștiului

Pretutindeni în lume restaurantele italienești au penetrat bucătăriile tradiționale. Simplitatea bucatelor însoțită de savoarea acestora a făcut ca orice mare oraș european să găzduiască câte o mică oază de voie bună și spirit italian însoțit de vinuri albe dulci mediteranee. Nu poți evita un restaurant italian în care fructele de mare sunt servite aburind alături de un vin alb sec, iar o porție de paste este pusă alături de o bere plină de nerv.

Mâncare bună şi atmosferă plăcută la un restaurant italian

Discuțiile din jurul mesei, locvacitatea continuă a gazdelor, toate acestea fac o vizită la un restaurant italian o ocazie specială pentru a picura în amintirile oaspeților o dorință de a reveni ce va pulsa continuu. Nu poți aprecia ce e mai savuroasă, mâncarea ușoară, peștele asezonat cu sosul de roșii și pastele sau atmosfera creată în jurul bucatelor, vorbele pline de bună-dispoziție spuse la un pahar de vin alb care te lasă a te dezlipi de atmosfera relaxată și lipsită de griji.
bosco

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Dacă bârfesc bărbații, se ajunge la ceartă!

Vorbeam zilele trecute cu Vladimir, un vechi prieten. Se spune despre femei că ar vorbi mult prea mult. Cine crede...

Fan brânză?

Și-a venit și un nou nivel din superBlog. Cică ești fan brânză? Cât de damblagiu să fii? Cum adică mă...

Mă mut în Trinidad!

Gata fraților! Spanacul vă părăsește pentru o lume mai bună. Mă mut în Trinidad. Și țin să-i mulțumesc lui Usain...

Close