CE SE INTAMPLA OARE, CU NOI, ROMANII ? !…

Practic este greu de raspuns, dar si de inteles! De la o zi la alta, suntem martorii unor situatii fie ne mai intalnite, fie jenante, penibile si chiar ridicole, dar precis intoarse pe dos! Le vedem sau le aflam, le traim si comentam, apoi zambim sau, de la caz la caz, mai si oftam, dupa care ne juram ca, gata, nu se mai poate, trebuie sa schimbam totusi ceva, ca-i prea de tot! Vorba aia, din reclama tv… “prea-i ca la tara” ! O tara, spun eu, intoarsa dea’n doaselea, nesigura, cu multe convulsii social-politice si economice, ce pare a fi (de aproape 3 decenii) fara sfarsit! In asemenea imprejurari, nu-i de mirare ca: Iata, avem politisti pedofili si ciobani zoofili!

– Fiscul e ca si pregatit sa trimita somatii pana si copiilor, celor care au facut ceva bani din… colindat!
– Pilonii de pensii stau sa pice, iar pensionarii au mai multa încredere în SuperBet…
– Ministrul invatamantului si educatiei este aproape analfabet iar unii, din noul Cabinet, sunt… in afara de subiect!
– Vaccinurile sunt obligatorii, dar prin farmacii lipsesc cu desavarsire (ca si multe, multe alte medicamente vitale).
– Iar prin spitale, unde-i jale mare, se moare (fara de mirare!) ziua in amiaza mare!
– Casieritele de la magazine au chiar si cate doua facultati, in timp ce prin Parlament cat si prin fruntea ministerelor-cheie, troneaza semidoctii si neavenitii!
– Tot prin magazine, Coca Cola-i mai scumpa decat laptele, iar clementinele mai ieftine ca merele !
– Guvernantii ne tot spun ca-n Romania gata, birocratia moare, dar prin birouri si ghisee, peste tot unde mergi, vere, ea-i inca la mare putere!
– Blugii rupti sunt mai cautati decat cei intregi!
– Palinca (tuica) e mai usor de cumparat decat lichidul de frana…
– Ministrul muncii anunta mereu cresteri salariale dar, paradoxal, in realitate cresterile… scad!
– Prin piete si magazine, ponderea o detin fructele importate. Cele autohtone putrezesc prin depozite!
– De peste un sfert de secol, in Romania, se tot vorbeste de autostrazi, in timp ce vecinii nostri tac, si fac! In 3-4 ani, cat am realizat in noi in 15!…
– In urma cu cca 5 ani, unicul patinoar artificial, acoperit, “Mihai Flamaropol”, din Capitala (la Budapesta sunt 10!) a fost demolat in vederea construirii unui alt patinoar “unul nou, mai incapator si modern”, cum se tot laudau edilii (si nu numai). Acum pe acel amplasament din parcul in care se afla si Arena Nationala, nu intalnesti decat balarii! Noul patinoar, atat de mult promis, dar si laudat, a… inghetat!
– Lana (provenita de la oile lui… Daia, (ca s-o mai dam si pe glume!) fie ca putrezeste prin depozite, fie ca-i dam foc! In schimb noi purtam elastan din China!
– Vindem ieftin lemnul brut (“aurul verde”) cu carul, cum se mai spune, iar noi, romanii, cumparam scump parchet laminat, provenit din rumegus! Treaba tipic romaneasca!
Si ca sa ne oprim totusi aici cu exemplificarile, mai spun ca, la alegeri (parlamentare, locale sau prezidentiale), de regula, nu prea ne prezentam la urne pentru a vota valori. Preferam absenteismul, oferind astfel posibilitatea ca, o minoritate… minora, sa voteze lejer… non valori! Ca sa ne conduca. Iar noi, cei multi, sa-i contestam! Oare ce-o fi cu noi, oameni buni!?

Marc Ciubotaru

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Sexy de Crăciun!

Ce i-aş putea cumpăra soției mele drept cadou de Crăciun? În timp ce mă plimbam printr-un hipermaket împingând un cărucior...

Bloggerii mei – 3

Tibi's Blog Blogul lui Tibi. Omul ăsta reuşeşte de fiecare dată să mă treacă prin diferite stări. De la bălos...

De ce are SNCFR-ul întârzieri imense?

De la o vreme, parcă mersul cu trenul devine din ce în ce mai stresant. Întârzieri de până la 8...

Close