Ce te faci când vei fi mare?

Întrebarea asta o auzeam săptămânal în școala primară. “Ce vrei să te faci când vei fi mare“? Abia după ani buni am înțeles că pe de-o parte era ordin de la partid, nu că s-ar fi interesat extrem de mult învățătoarea de dorințele și aspirațiile tale.
Țin minte că prin clasa a doua, deja plictisit de același răspuns “milițian” pe care-l dădeam de fiecare dată, spre mulțumirea învățătoareai, am făcut o boacănă. Am zis “hitlerist“. Ceilalți copii n-au înțeles despre ce e vorba, nu că eu aș fi știut foarte bine, însă biata învățătoare nu cred să fi avut vreodată o experiență mai neplăcută cu un mucea de copil în întreaga ei carieră pedagogică.

Abia prin clasa a 8-a s-a pus cu adevărat problema “Ce vrei să faci în viață, măi copile“?
Mama voia să devin doctor, însă când a văzut că dau ochii peste cap și mă ia cu tremurici la vederea sângelui, s-a lăsat păgubașă. Taică-meu nu știu ce voia să devin. Un important stâlp al societății. După cum era un vers dintr-o melodie “fă ce vrei, numai să producă lei“.

Așa că alegerea mea a fost ceea ce consideram atunci a fi viitorul. Informatica. Numai că visele mele au fost spulberate de un sistem de învățământ slab. În liceu a mers bine treaba, am învățat programare, la Bacalaureat făcusem un program în FoxPro care rivaliza cu Windowsul 3.11. Țineți minte, în 1994, nu exista Windows 95, o adevărată minune a tehnicii la vremea aceea. Și acum îmi pare rău de acel program pe care-l făcusem, deoarece l-am pierdut (s-a ars HDD-ul de 100 de mega – un Quantum).

A urmat facultatea, unde, în loc să trec la ceva mai frumos, am dat înapoi. Am uitat și orice urmă de FoxPro, de C+ pe care le căpătasem în liceu. Pot declara că facultatea fost o pierdere de timp și bani.

Însă, copiii din ziua de azi pot face cu adevărat ceea ce le place, fără să fie trași în jos. Ghicește cineva cu ce se “joacă” aceștia, învățând? Ați auzit de Cursuri de Robotică, Electronică și IT pentru Copii și Adolescenți de la Academia Inventeaza.ro? Dacă nu, rău ați făcut. Luați de vedeți despre ce este vorba:
Cursuri de informatică, robotică, pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani. Aici copiii crează roboți. Da, ați citit bine, ROBOȚI. Și nu din pachetele de țigări goale ale părinților, ci din piese electronice, mecanice, module Arduino. Așa cum visam și eu că voi face în facultate.
robot-tigari

Mai multe detalii și fotografii puteți găsi pe pagina de facebook a Academiei Inventeaza.ro Știți cum e supranumită echipa de fotbal a Olandei? “Portocala mecanică“. Iată cum copii se joacă cu roboți și portocale 🙂
portocala-mecanica
arduino-surubelnita

copii-bucurosi

final

invatati-cum

work-in-progress

Așadar, dacă aveți copiii care-și doresc să facă asta, înscrieți-i la această școală extraordinară. Nu sunt costuri mari deloc, iar la final, copilul va veni acasă cu tot proiectul creat. De asemenea, vă puteți duce odrasla a o lecție GRATUITĂ. după cum urmează:

Sâmbătă pe data de 09 aprilie 2016. Locatie: Strada Ciobanasului nr. 4, Sector 2
10:00 – 11:30 Copii cu varsta de 7 ani
12:00 – 13:30 Copii cu varsta de 8 ani
14:00 – 15:30 Copii cu varsta de 9 ani
16:00 – 17:30 Copii cu varsta de 10 ani

Duminică, pe data de 10 aprilie 2016. Locatie: Strada Ciobanasului nr. 4, Sector 2
10:00 – 11:30 Copii cu varsta cuprinsa intre 11 si 12 ani
12:00 – 13:30 Adolescenti cu varsta cuprinsa intre 13 si 14 ani
14:00 – 15:30 Adolescenti cu varsta cuprinsa intre 14 si 15 ani
16:00 – 17:30 Adolescenti cu varsta cuprinsa intre 16 si 17 ani

PARTICIPAREA SE FACE NUMAI PE BAZA COMPLETARII FORMULARULUI DE INSCRIERE disponibil aici

Iar pe final, vă las în compania unei vechi emisiuni pe care pe mine m-a atras. Robotica. Încă mai am visul în care voi construi un asemenea robot/ tanc/ mașinuță teleghidată.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cine-i mai tare-n gură ca el?

René Richter, supranumit și “Golem“, este un culturist ceh. Dar ce-l face pe el să fie diferit față de alți...

Unii merită să fie bătuți doar pentru că există

Mă uit în jur și mi-e silă. Pe cuvânt, unele specimene de animale bipede, de SUBOAMENI ar merita bătuți doar...

Dacă ne-am strânge 10 oameni, am schimba lumea…

Văd pe internetul ăsta fel de fel de chestii frumoase. Lumea e frumoasă, viața e de prețuit. Mă întristez când...

Close