Cea mai mare durere fizică?
În liceu ne strânseserăm câțiva și discutam aprins pe-o temă: Care e cea mai mare durere fizică a unui om? Evident, am trecut peste explozie, pe vremea aceea nu prea auzeam noi de kamikaze care se aruncau în aer. Din păcate îi vom vedea și-n România în maxim 5 ani, dacă tot le-am deschis porțile forțați. Dar trecem peste asta, revenim la durerile noastre.
Atunci am căzut cu toții de acord că cea mai mare durere fizică pentru un om este curentarea testicolelor – varianta aleasă de mine. Altul a avut idea curentarea unui nerv de la o măsea. Însă curentul nautralizează nervul cred.
Abia peste câțiva ani am văzut ideea cu durerea într-un film. Și tipul ăla a fost genial. A zis că cea mai mare durere fizică este smulgerea deodată a tuturor firelor de păr pe pe corp. Chiar că se zbârlește părul pe tine când citești asta, este?
Am mai văzut noi filmulețe cu bărbați care încearcă să se epileze pe piept, pe spate, pe unde e maimuța mai păroasă. Însă când am văzut filmulețul de mai jos, am zis că asta e-a durere a naibii de nasoală. Unui tip i se aplică ceară pe față, apoi se smulge ÎNCEEEEEET. Cam fir cu fir. Nu-mi imaginez prin ce-a trecut ăla…
Și acum, consider că cea mai mare durere fizică a unui om e smulgerea firelor pe păr de pe cord, într-adevăr, dar nu toate odată, ci rând pe rând, cam vreo 4-5 pe secundă… Cam cum a pățit gagiul de mai jos. Înfiorător!
Related
Comments
Related Posts
-
O SIMPLĂ ÎNTÂMPLARE SAU?!…
1 Comment | Nov 3, 2017 -
DESPRE INFORMATII DAR SI… CURIOZITATI!
No Comments | Oct 19, 2017 -
Vă dau niște idei. Gratis!
2 Comments | Jun 9, 2015 -
Expresii romanesti de actualitate
1 Comment | Jan 20, 2019
Add a Comment
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Nimic nu-ti ofera “satisfactie” la fel de mare ca durerea de dinti … Pentru aia care vor sa experimenteze astfel de “placeri”, recomand durerea de dinti & masele … :))
Been there… Însă știi care e cea mai groaznică durere de măsele?
https://www.youtube.com/watch?v=nOzR5Jnd6bU
De la 2:10