Cea mai mare febră

Timp de aproape două săptămâni am trecut numai prin stări febrile, cum nu am avut niciodată. Îmi scădea febra, apoi mă lua iar. Nu am ieșit din casă aproape deloc, iar când, într-un final am ieșit, mi-a fost rău. Răceală nasoală, plus alte probleme care îmi creșteau febra.

Și stând așa, nefăcând aproape nimic (am început să mă uit la serialul LOST – pe care nu l-am văzut până acum), m-am gândit la febră. Știam că dacă ai febră mare începi să aiurezi. Mai mult de 39.7 nu am avut febră niciodată. Iar despre aiurat nu știu sigur, oricum cânt și vorbesc singur prin casă de când eram mic.

Așa că m-am documentat puțin și-am aflat că cea mai mare febră înregistrată a fost de 46.1 grade Celsius, în 1980. Atunci, Willie Jones (52 ani) a fost internat în spital cu acea temperatură uriață, aparută din cauza insolației. A stat în spital 24 de zile și-a supraviețuit.

Dar cea mai mică temperatură? De exemplu, bunica mea avea tot timpul temperatura de 35 de grade. La ea 37 de grade era febră mare. Și m-am gândit că sigur există cineva care a supraviețuit și după ce-a aveut temperatura corpului mai mică de 35 de grade. Știam că există un om care-a căzut într-un lac înghețat și a ajuns la spital cu temperatura de 25 de grade. Dar nu e “recordmen“. Se pare că Anna Bågenholm este deținătoarea acestui record. În mai 1999, în timp ce skia în Norvegia, a fost prinsă sub apele înghețate, timp de 80 de minute. Temperatura acesteia a scăzut până la 13,7 grade Celsius. 

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Avem 4G. Nu contează că n-o să-l putem folosi!

Acum câteva zile vedea o știre publicată cu surle și trâmbițe. Că RDS a cumpărat licență pentru 4G. Ce veste...

Sunt un nesimțit!

Întrebare de baraj. Ești acasă, în casa proprie și poersonală. Poți să stai îmbrăcat cum vrei tu, da? Dacă vrei...

Cum îți alegi hainele?

Cum alegem ce tip de haine ne dorim? De fapt, cred ca toata lumea isi doreste sa aiba haine de...

Close