Cei mai buni acumulatori?

Mă gândeam să-mi cumpăr mouse ieri, după o vizită la Megamall. Pusesem ochii pe un Hama Knallbunt, însă după reviewurile utilizatorilor, mă las păgubaș. Păcat că arăta bine și-mi încăpea în mână perfect. Și dacă tot mă uitam la mouse-uri wireless, mi-am adus aminte de vechiul meu MX 1000, pe care-l voi pune în funcție după 2 ani de pauză. Atât că el are probleme cu acumulatorul intern, care se descarcă după 5 zile. Apoi mi-am pus întrebarea “Care sunt cei mai buni acumulatori?
Mă așteptam să fie astea pe care le tot vedem în reclame, Duracell, Energizer. Însă, răspunsul e altul. Panasonic rupe gura târgului cu Eneloop. Și la 50 lei 4 baterii care te vor ține cel puțin 5 ani, merită investiția. Producătorul susține că acumulatorii vor avea 70% energie și după 5 ani de uitare în sertar. M-aș mira, însă dacă ar ține un an, m-aș declara mulțumit.
Și decât să dau 80 lei pe un mouse nou, mai bine îmi iau acumulator nou pentru MX 1000 și-l mai pot folosi 5 ani fără nicio problemă. Încă puteți găsi la mâna a doua la prețuri între 40 și 120 lei. Merită fiecare bănuț!
În orice caz, Eneloops astea mi-au dat de gândit. Am să iau două AA și două AAA și revin cu review după o vreme de utilizare.
eneloop

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Pornesc operațiunea “Monitorul”

După cum ziceam zilele trecute, degaba ai o placă video de ultimă generație, dacă monitorul tău nu știe nici măcar...

Striptease

Nu, nu e striptease, nu-i dans erotic, e sport. Ce dracu suntem așa încuiați la cap? Dansul ăsta la bară...

Cele mai longevive animale din lume

Voi știați care sunt cele mai longevive animale din lume? Presupun că nu. Ci doar de țestoasele de Galapagos, care...

Close