Ceva schimbări

CHANGESNu știu cum să pornesc postul acesta. Cu “Salut” sau cu “Salutări flăcăi și flăcăuașe“. Dau binețe tuturor cititorilor, chit că au ajuns prima dată aici, chit că îmi sunt cititori fideli, prieteni sau cititori ocazionali.
Încep prin a-mi cere scuze. În ultima vreme am făcut prostie după prostie, ori prin neștiință, ori prin dorința de-a epata, prin ce vreți voi.
Ultimul gest necugetat a fost acela de a-mi schimba numele de la contul de Facebook în Simona Halep. Văzusem la Piticu poza Simonei la profil. M-am gândit că e o idee frumoasă de susținere a tenismenei noastre. Mi-am schimbat și eu poza de profil. Apoi, Dumnezeu știe de ce, mi-am schimbat și numele, fără a mă gândi la consecințe, fără a citit dedesubt că nu pot schimba iar numele decât peste 60 de zile.
Mai departe, m-am gândit să fac și o pagină, un gen de fan-page. În același timp am schimbat numele și poza la un alt cont de Facebook. Că dacă e să fie bal, apăi bal să fie!
Pe moment a fost interesant, primeam 20 de cereri de prietenie pe minut, lumea o tăguia pe Simona în poze, era o nebunie de nedescris.
Manafu mi-a zis c-am făcut o tâmpeni mai mare decât mine. Mi-a explicat că treaba cu schimbatul numelui nu se face, iar cea cu fan-page-le nu e chiar OK. Am înțeles, am schimbat pagina, apoi am trecut-o la șters. În 10-11 zile se va șterge de tot pagina. Cât despre numele de pe cont, nu știu ce se va întâmpla mai departe. Le-am trimis mailuri celor de la Facebook, probabil am și fost raportat de-o groază de oameni.
Încă aștept și sper că-mi vor schimba numele, mai devreme de 56 de zile. Pe această cale îmi cer scuze și Simonei Halep dacă prostiile mele i-au prejudiciat într-un fel imaginea.

Am fost ridiculizat de-o parte zdravănă a lumii 2.0. Mi-o merit. Însă nu pricep o chestie însă.
Când e omul deja la pământ (când îți dai cu stângul în dreptul în mod consecutiv, oare cât de bine te simți pe plan mental?), de ce vii și tu și mai învârți cuțitul în rană? Știam că am făcut o prostie, mi-am cerut scuze, am explicat situația. Însă tot s-au găsit destui să urle și să facă mișto. Da, sunt o persoană cu simțul umorului, dar până la un moment dat. Când deja e prea fumată treaba, încep să mă enervez (sunt foarte impulsiv din fire, din păcate) și s-ar putea să nu mă pot controla.

Și ajung la partea de schimbări. Voi transforma încet-încet treburile pe aici. Nu mă refer iar la grafica modificată de zeci de ori. Mă refer la stilul de scris. Voi încerca, pe cât posibil, să scriu mai profesional. Sunt convins că voi reuși, însă mai am de muncă.

Și vă întreb, despre ce ați vrea să citiți mai des aici? Poate fac o chestie frumoasă împreună cu voi. Am deja idei, însă mai am nevoie și de ajutorul vostru, până să le transform în fapte.

– mai multă tehnologie (telefoane, gadgeturi etc)
– mai multe recenzii la filme
– mai multe FUFOriale (sau filmulețe)
– rețete de bucate
– poze comice
– femei dezbrăcate
– modă (?!?)

Mai continuați voi. Unde văd că e punct comun între 2 sau mai multe persoane, de aia mă apuc.

Mulțumesc!

Comments

comments

21 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cum se face un cuțit?

Urmăresc de ceva vreme câteva canale de DIY. Jimmy Diresta este unul pe care-l urmăresc aproape la fiecare clip. Probabil...

Cum să micșorați pozele pentru blog?

Până de curând nu m-a interesat cât de mari am pozele care-s puse pe blog. Știam că am voie să...

Prin vizită la bunica

- Sărut mâna mamaie! - Cine e? Stai să iau ochelarii… Bătrâna se repezi după ochelarii ăia buni și deschise...

Close