CINE SI CUM A ,,UCIS” POLIDINUL?!…

 

Intr-un precedent articol ati aflat probabil ca dupa testarile de rigoare din anii ’970, vaccinul(Polidinul) a început să fie produs în număr mare de unități, cu ajutorul unor aparaturi moderne.Dar,din nefericire si cauze inca neclare,treptat ,treptat acest mare succes al medicamentului romanesc,a intrat intr-un con de umbra,dupa care a si disparut!,,În anul 2000 se ştia că România va intra în Uniunea Europeană şi ne pregăteam să facem o serie de schimbări. Una dintre ele se referea la trecerea a tot ce însemna producţie pe calculatoare. Am reuşit, dar s-a cerut ca circuitele de producţie să fie refăcute, pentru că circuitele produselor noastre se întretăiau. Un lucru care ne-a lovit puternic a fost acela că nu mai aveam voie să folosim la Polidin ingrediente româneşti, ci doar standardizate, aşa că am primit substanţe chimice standardizate, care însă nu s-au potrivit cu cele cu care lucram noi, de unde a rezultat mult rebut. Eu,adica dr.Sylvia Hoisie, am ieşit la pensie în 2003, dar am urmărit evoluţia produsului. Cum vă spuneam, după cerinţele Uniunii Europene, producţia a început să scadă, iar, pe de altă parte, banii pe care i-a câştigat institutul din Iaşi nu au fost investiţi pe plan local, ci la Bucureşti, dar nu ştiu în ce condiţii, că nici ei nu au reuşit prea multe.” Practic,anul 2000 a însemnat însă începutul sfârșitului pentru Polidin.Din 2012,medicamentul,fără înlocuitor în România ,nu se mai produs!,,S-a mai încercat să se fabrice la Bucureşti cu personalul de la institutul din Iaşi, dar nu s-a reuşit, principala cauză fiind circuitele de producţie necorespunzătoare”,afirma doctorita
S. Hoișie.În prezent, pe piața noastra românească nu există un înlocuitor al Polidinului. Si totusi d-na Sylvia H. arată că producția ar putea fi reluată în orice moment. ,,În principiu, producţia poate fi reluată. Din nefericire, clădirea Institututului Cantacuzino din Iaşi s-a degradat. Chiar dacă ar dori cineva să repornească producţia în prezent, este imposibil la Iaşi. Trebuie adusă aparatură modernă şi personal. Ştiţi medici care ar vrea să lucreze pentru un salariu de 2.000 de lei?”
Ce-i drept,din auzite,nu prea stim.Stim insa ca având în vedere perioada grea prin care trecem cu toții, atât sanitară cât și psihologică,determinata de pandemia coronavirusului,presupunem ca Polidinul ne-ar fi fost de un real folos.Ne consolam insa cu faptul ca de mai multa vreme ,noi,romanii,ne confruntam nu numai cu lipsa unor medicamente ci si cu multe ,multe alte nevoi materiale dar si spirituale

(sursa:GreatNews.ro)

Marc Ciubotaru

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Creeaza-ti propriul sistem multisplit de aer conditionat cu unitati Hitachi!

Atunci cand ne intereseaza sa climatizam o singura incapere din locuinta sau un spatiu mai restrans, este mult mai simplu...

La miniPRIX hainele costă cât mărțișoarele

Și iată că mult trâmbițatul și mult așteptatul 1 martie a sosit. Peste tot sunt femei pline de mărțișoare ca...

Vincent Vega, noua senzație a internetului

Niște tinerei abia au dat de Vincent Vega (personajul interpretat de John Travolta în "Pulp Fiction") și s-au apucat să-l...

Close