Conspirație!

Băi fraților, e o conspirație la mijloc!
Nici nu mai știu cui să mă adresez. Vecinilor de palier m-am plâns. Și ei au aceeași problemă.
M-am dus cu jalba la administrator.
– Știm vecine, nu e de la noi!
– Nu se poate face nimic?
– Absolut nimic!
– Așa murim?
– Da, să zicem merci că nu e mai rău!

Băi nene, e groasă rău! Nimeni nu știe ce să facă.
Dar să vă spun despre ce e vorba.
Vrea Spanacul să se îmbăieze frumos. Am mai zis eu aici și aici despre băiță, dar de data asta ajung să cred în teorii ale conspirației.
Conspirația apiței!

Băi fraților, așa ceva e imposibil de crezut. Dar se întâmplă în românia, în anul Domnului 2013!
M-am dus iar să mă îmbăiej deci.
Dau drumul la apă în cadă. apa călie.
– Lasă că până se umple cada, va fi fierbinte.

gagicaMă duc peste 5 minute să mă bag în apă. Cada pe jumate plină, apa caldă, numai bună de făcut băiță.
Mă bag în cadă, mă ud tot, mă spăl pe cap, mă joc cu rățușca…
Hai să mă spăl și pe frunzele exterioare.
Ce vorbeți mă nene…
am zis eu că e o conspirație.
Apa era fiartă. Dar fiartă rău bă nene, clocotea de fierbinte ce era. Ce vorbesc, nici măcar nu curgea, ieșea numai abur, așa clocotită era.
O dau către rece. Dar puțin. O testez c-o mână.
Caldă fix cum trebe.
Pun dușul pe mine. Cât să fi durat de când am testat-o cu mâna până să pun dușul în cap? Juma de secundă?
Apa sloi fraților. Sloi adică iceberg că mi-a făcut ditamai cucuiul.

CUM E MĂ NENE POSIBIL? SĂ FIE APA BA PREA FIERBINTE, BA RECE SLOI?

Am lăsat apa pe fierbinte, să testez sitemul apiței.
Curge fierbinte puțin, apoi vine rece sloi, apoi ar fierbinte…
Asta ca să nu mai zic de debitul extrem de slab al apei reci.

Susură ca un pârâiaș de munte. Măcar de-ar fi în jur aceeași atmosferă.
Dar în baie ce atmosferă să fie?
Mă doare gâtul de la cât am înjurat.
E foarte nasol să te mai speli băi nene.
Ce trebuie să fac?
Să-mi încălzesc apa în oală, ca pe vremuri, ca acum 25 de ani?

Hai, ăștia de-ați prins vremurile tulburi… Nu stăteați în cadă și dădeați cu apă pe voi din ibric? Și aveți oala aia mare de peste 10 litri, cu apă fiartă lângă cadă?

Nu e normal, în 2013 să fie asemenea condiții. Indiferent că stau la etajul 7.
Alții stau la etajul 14 și n-au problme d-astea.
Să nu mai zic de ăștia de la hotel. Erajul 22. Fără probleme, vine apa fierbinte continuu, imediat. Și cu het puternic.
Alea condiții.

Cum era aia cu vrem o țară ca-n afară?
Uite că tot am promis cititorilor că voi scrie iar ceva de insule.
Stați pe fază. Cât de curând apare ceva insular.
Și foarte ieftin.

Apropos de foarte ieftin…
Un bătrân evreu trage să moară.
Îi cheamă pe toți lângă el și-i spune fiului:
– Mă Mosche, fiule!
– Da tată!
– Știi tu cele 3 bănci ale mele?
– Da tată!
– Cu toate cele 10 sucursale?
– Da tată, da!
– Știi tu hergheliile mele? Cele 5 vile?
– Da tată, spuse cu însuflețir, sigur că le știu!
– Știi bijuteriile familiei fiule, da?
– Da tată, știu, știu despre tot!
– Bine fiule, atunci, toate hergheliile, toate vilele, toate averile mele ti le…
– Mi le dai mie tată?
– Ți le vând fiule. Ieftin, foarte ieftin!

Comments

comments

12 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Vrei fântână?

M-am trezit cu greu. Afară abia mijea de zori. - Și vrei fântână? Deschid ochii mari. Parcă era vocea bunicului....

NOI, BĂTRÂNII

Mai de fiecare dată, persoanele vârstnice sunt criticate acum pentru că... nu se adaptează lumii moderne! Total eronat. Fără îndoială,...

Sexul oral la prima întâlnire. Da sau nu?

Am dat de-o dilemă demnă de trecut aici. M-am contrat zilele trecute cu un prieten despre femeia care face sex...

Close