Controlori RATB

Dacă românii urăsc ceva mai mult decât sărăcia, Ponta, Iohannis sau Iliescu, ăia sunt controlorii RATB. Controlorii trăiesc în turme conținând 2-7 indivizi fioroși, care te pândesc în mijloacele de trasport în comun și te întreabă (de multe ori râgâindu-ți usturoi în față) dacă ai bilet sau abonament.

Pe vremuri, aceștia puteau fi recunoscuți ușor, deoarece săreau în evidență. Stăteau strânși în stația de tramvai sau autobuz, erau îmbrăcați în pantaloni negri cu cămăși albe sau bleu. Asta era uniforma lor. Apoi au renunțat la cămașa albă, deoarece unul dintre ei a avut proasta inpirație să-și pună un papion negru la guler, iar când l-a întrebat pe un ciumeg din tramvai de bilet sau abonament, răspunsul acestuia a fost:
– Pe ruta asta merg cu regularitate. Fii bun, adu-mi de la bar o bere și-o citronadă. Dar mai repede că mi-e o sete de mor!

Așa au ajuns doar la cămăși bleumaren și pantaloni negri. În plus, acum nu mai stau toți unul lângă altul, ci disperați între călătorii cinstiți, ca lupii între oi. Figura asta le-a mers o vreme, însă au fost cazuri în care au dat nas în nas cu Ursul.
Acum vreo 10-15 ani, 3 controlori se duc moț la un ditamai animalul de om care stătea liniștit la jumătatea tramvaiului. Ăla, la vreo 2 metri înălțime, lat în spate, de-ți făceai vreo 3 cămăși din tricoul lui, s-a făcut că nu-i aude. L-au întrebat vașnicii “oameni ai legii” ai tramvaiului pe un ton din ce în ce mai ridicat dacă are bilet. S-a întors omul încet, plictisit, și le-a zis:
– Mă băieți, vă bat aici sau așteptați până la prima?

Au stat cei 3 controlori, s-au gândit, l-au măsusat din cap până-n picioare și-au cerut scuze și i-au urat “bună ziua“, apoi au coborât la prima, renunțând să mai caute alți călători clandestini.

ratb
Însă în ultima vreme, controlorii au devenit maeștri ai camuflajului urban. Dăduseră semne de acum 10 ani, cânde a venit unul la mine c-o plasă în mână și cu un covrig în cealaltă și m-a întrebat de bilete. Nu știam dacă să mă uit la covrigul ăluia, căci mă rodea o foame… sau la legitimația ștearsă.
Săptămâna trecută însă, am dat de niște controlori pe care nu-i “miroseam” în nici 100 de ani.
Mă urc cu taică-meu în tramvai. Pe lângă noi, pe scaune erau o băbuță, un tânăr cu căștile în urechi, 2 tipe ce-și povesteau rețete de prăjituri, iar în spate de tot un moșneag c-o sacosă de rafie.
Taică-meu mă întreabă dacă să perforeze bilet pentru 2 stații sau să stea liniștit.
– Băi, taxează că cine știe, poate vine ăla cu sacoșa de rafie să te întrebe de bilet.

Taxează tata călătorie, iar după fix 10 secunde pune careva mâna pe mine să mă întrebe de bilet.
Cine credeți că era? Cele 2 tipe de-și povesteau rețete de prăjituri. Se ridicaseră de pe scaune, una se dusese în față la niște puștoaice, iar ailaltă fix la mine.
– De unde apăruși cucoană?
– Cum adică?
– Păi unde stăteai pitită?
– Domne, ai bilet?
– Am, ia d-aici!

În ultimele luni (de prin decembrie) mi-am făcut obicei în a-mi lua abonement pe toate liniile. Nu-i treabă, că-n 5 luni nu m-au întrebat decât de 2 ori, săpătmâna trecută.

A doua fază ciudată, acum câteva zile. Se urcă în tramvai mai mulți, printre care 2 inși cu geci pe ei, împreună cu unul în adidași, șort și o minge de forbal. Se așează toți 3 pe scaune și vorbesc de fotbal, de Steaua, de AC Milan… iar la prima, cei 2 indivizi cu geci, se ridică de pe scaune și încep să întrebe de bilete și abonamente. Asta imediat cum tramvaiul pleca din stație. Timp în care, o stație, stătuseră pe scaune și râdeeau despre fotbal.

Iar ăla de mă întrebase pe mine îi spunea celuilalt:
– Vezi la puștoaica aia brunetă din față.

Care puștoaică, spre fericirea ei (că n-avea bilet), controlorii se opresc la un ciumeg în drum spre ea.
Ăla cu tupeu:
– N-am bilet, nu mă întrebați că n-are rost.
– Dar de ce, dar un act aveți etc. etc.

Pe de-o parte îi înțeleg. Au salarii mizere și-o meserie ingrată. Nu vor să facă asta. Sunt și ei oameni și le pasă de semenii lor. Sau, cel puțin așa îmi place mie să cred. Și cred asta deoarece am văzut și controlori de treabă. Țin minte că acum câțiva ani, timp de 4 zile la rând m-a prins aceeași controloare fără bilet. Se urca la Nichita Stănescu, o stație înainte de capătul lui 70 și 79. De fiecare dată mi-a dat drumul. Adică m-a văzut în prima zi, i-am explicat că n-am de muncă și că mi s-a terminat abonamentul. Zilele următoare îi făceam semn că n-am bilet. Iar vineri, i-am arătat abonamentul. Și s-a bucurat simncer când i-am spus că mi-am găsit un serviciu.

Îm povestea biata bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, ce i se întâmplase prin 1978. Bunică-mea fusese taxatoare pe autobuz. Ba chiar, de câteva ori, neavând cu cine mă lăsa, mă lua cu ea la muncă. Mă ținea în spinare în timp de vindea bilete. cei care n-au copilărit în anii 70-80, atunci îți cumpărai bilet din autobuz, de la taxatoare. Era o tanti în autobuz, pe scaun, care-ți vindea bilet. Țin și acum minte cum arăta recipientul ăla plin cu bănuți.
Într-o zi, pe când era în concediu la mare, o salută doi tineri:
– Sărut mâna, doamnă!
– Bună ziua!
– Mai țineți minte doamnă, anul trecut cum ne-ați lăsat în pace că n-aveam bilet?
– Eh… tineri, fără bani, v-am înțeles!
– Mulțumim doamnă! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
– Mulțumesc la fel!


Am zis că pe de-o parte îi înțeleg pe controlori, însă pe de altă parte, nu.
De ce trebuie să fii atât de idiot încât să rânjești de satisfacție când prinzi un amărât fără bilet? Înțeleg cazurile când, ca și călător, te dai șmecher că “io n-am bilet și mă piș pe voi de cocalari cocliți“, unui asemenea limbaj nu-i răspunzi decât cu o amendă.
Însă când ești sincer și îi explici, de la om la om că n-ai avut bani de bilet sau că era închis la casă sau că te-ai grăbit să ajungi la un interviu, poate-poate se prinde ceva și-ți găsești un job, de ce trebuie să fie de-o mârlănie și de-o neomenie ieșită din comun?

Sursă foto: antidotul.ro

Alte articole, în bășcălie, despre cum scapi de amenzile RATB, citiți aici și aici. Iar acest material poate arăta condițiile de călătorie în tramvaiele bucureștene.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cele mai frumoase flori

Azi sunt sensibilicos, așa că voi pune cele mai frumoase flori pe care le-am văzut. E vorba de niște flori...

Vă e dor de ceva vechi?

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc la telefoane vechi, mă apucă melancolia. Vreau să prezint azi...

Concurs – Stilizer

Eu am mai zis că StiLizer ăsta nu e normal. Nu m-aţi crezut, aşa că vă zic iar. Domnul StiliZer...

Close