Coolpad 7728 Cheer

Am de-o săptămână la purtat un Coolpad 7728 Cheer. Primit de la Solomobiles.

Sincer să fiu, la început am strâmbat din nas. N-are ecran mare, doar de 4 inci, camera este de 5mpx, n-are flash, n-are filmare full HD.
Însă m-a plăcut surprins. A venit împreună c-o husă de cauciuc foarte mișto, care-l protejează. Și în plus un mic degețel care curăță praful de pe ecran. Nu știu însă cine va folosi aia, poate vreun business-man, eu ștergând praful de pe telefoane de tricou. Poate d-aia sunt tricourile mele rărite la burtă… Husa e excelentă, scăpând telefonul de vreo două ori pe jos. Singurul “neajuns” e faptul că e albă, semitransparentă. De era neagră arăta mai bine, cred.

Are două simuri și un sistem foarte interesant la baterie, lăsându-se un loc gol, cât încape buricul degetului pentru a scoate bateria.
Și că tot am ajuns la baterie, să vă spun cât ține. 4 zile, cu vorbit și jucat la el în prostie. Însă dacă-l uiți conectat pe net, vezi că după o zi jumate urlă că-i bateria la 30%. Însă fără net, stă bine merci în stand-by. Și asta e ceva incredibil, c-o baterie de doar 1600 mah. În plus, după 3 ore de jucat la el, nu se încălzise ABSOLUT DELOC!

Are două procesoare cu viteza de 1 ghz, iar în Antutu Benchmark scos în jur de 8700 de puncte.

Camera. Aici trag aer adânc în piept și mă declar iar nemulțumit de doar 5mpx. Asta nu înseamnă că nu-i bună însă! Este bunicică, realizând poze surprinzător de clare. Chiar pot seta ISO 1600 pentru lumină ambientală scăzută. Însă stabilizatorul de imagine nu funcționează la teste extreme. Adică dacă ai Parkinson poza iese bine. Însă dacă ești în mașină off-road și cobori muntele, îți ies niște neclarități de poze… Ceea ce-i păcat, deoarece telefonul stă bine în mână, grație și husei amintite mai sus, care e prevăzută cu zimți antiderapanți.

La partea de fotografii, am făcut comparație între Coolpad 7728 cheer și HTC Desire HD. Sunt cam egale, din câte îmi dau eu seama. Unde unul dă chix, celălalt se comportă bine. De exemplu, la tribune, la HTC se văd scaunele, pe când la Coolpad se vede ceva, nu e foarte clar ce. Deși, Coolpadul scoate poze mai mișto când e vorba de o persoană… HTC-ul nu prea… Culorile par mai vii când e vorba de subiect uman, pe când la panoramă culorile sunt mai slabe. Însă la HTC treaba stă invers. culorile subiectului uman sunt șterse, însă panorama este superbă. În plus, dimensiunile fișierelor foto sunt mai mari la HTC (8 mpx). Însă deschiderea este mai mare la Coolpad. Chiar dacă are camera de 5mpx. (în stânga avem pozele făcute cu Coolpadul, în dreapta cu HTC)

pavaj-coolpad pavaj-htc

nevasta2-coolpad

nevasta2-htc

nevasta-coolpad

nevasta-htc

stadion-coolpad

stadion-htc

tribune-coolpad

tribune-htc

Difuzorul se aude destul de tare, ba chiar cu Volume+ l-am adus la un nivel aproape așa gălăgios ca un Nokia 6234. Nivel pe care, din păcate, nu l-am putut obține și la o convorbire lăsată pe speaker, ci doar pe muzică. Zic doar că este gălăgios, din păcate claritatea sunetului lasă de dorit! Vedeți în filmările de mai jos, cum sunetul are un boost după câteva secunde. Boost doar al volumului, calitatea sunetului fiind slabă.
Filmarea cu HTC Desire HD în dreapta, iar în stânga cu Coolpad 7728 Cheer. Ambele filmează HD, la 720p. filmulețele sunt Full HD, salvate așa de mine, prin editare video.

Telefonul are o grosime de 1 cm. Pentru unii ar fi enorm, acum având telefoane de 5 mm grosime, însă pentru mine e excelent. N-am nesiguranța de-al scăpa sau apăsa nițel mai tare. Nesiguranță pe care o am la Samsungurile s3, s4, and so on…

Una peste alta, este un telefon bunicel, primind nota 7.

PUNCTE FORTE
a) ușurința scoaterii bateriei
b) durata lungă de viață a bateriei
c) dual sim

PUNCTE SLABE
– ecranul prea mic
– camera de doar 5 mpx
– lipsa flashului

Nu zic lipsa flashului doar pentru poze, căci dacă vreau să luminez drumul, degeaba am zeci de aplicații flashlight sau torch, căci n-am bec la telefon.

Pentru cei ce doresc un telefon bun, fără mari pretenții, acest Coolpad 7728 Cheer este ideal, prețul său fiind de 650 lei.

Comments

comments

18 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.