Copilul, în lesă?

părințiCopilul trebuie ținut în lesă?
Asta este o întrebare cu care se confruntă părinții, mai mult ca niciodată. Sunt din ce în ce mai puține locuri de joacă și din ce în ce mai mulți câini vagabonzi și mai multe mașini, deci pericole mai mari.
Nu putem compara întotdeauna copilul de azi cu cel de acum 30 de ani.
– Ce, nu e tot copil? Eu nu aveam atâtea probleme!

Acum copiii, din păcate, nu mai sunt ca înainte. Poluarea este din ce în ce mai accentuată, chit că nu mai avem fabrici, uzine, nimic poluant la nivel industrial. Însă avem enorm de multe mașini. Și-am mai povestit, o mașină de 4-5 locuri ocupată doar de șofer, este o crimă. Mașinile actuale consumă doar 45% din carburant în mod eficient, celelalte 55% sunt aruncate în natură, sub formă de smog și poluare.

Deci, în condițiile actuale, cum scoatem copilul la plimbare?
Ideal ar fi să-l crești până la o anumită vârstă departe de marile orașe. Sincer, asta are trebui făcut pentru micuț, altfel te văd că n-ai bani de medicamente și doctori, să ți-l pună pe picioare. Așadar, cam până la 3 ani, copilul ar trebui crescut departe de poluarea ucigașă, într-un loc cu verdeață, pomi și aer curat. Chit că-i la munte, la șes, la mare.
Cine are părinți la țară poate fi fericit. Lasă copilul la bunici și trece săptămânal pe acolo cu provizii. Eu am fost crescut la țară. Deși pe vremea aia nu erau așa multe mașini și nici nu auzisem de poluare.
Însă, părinții mai fără noroc, nu au părinți la țară, sau nu pot lăsa micii nepoței acolo, vor trebui să-și plimbe și să-și crească singuri copiii. Ce este de făcut în acest caz?

Și nu râdeți când am zis de lesă. Există ham special pentru copii care deja pot merge singuri în picioare. Pentru cei mai mici, există o varietate de carucioare copii și premergatoare.

De asemenea, există și triciclete ce pot fi împinse de părinți (sau tutori).
Atenția trebuie sporită atunci când ieșim cu copilul la plimbare, căci un cărucior nu ne poate feri odrasla de multe accidente. Nu intrați în locuri pe care le știți pline de câini vagabonzi (cu toate că-n ultima vreme am văzut din ce în ce mai puțini maidanezi) și încercați, pe cât posibil, să nu scăpați copilul din ochi. Duceți-l în locuri special amenajate să se joace. Avem câteva părculețe frecventate de mămici cu copii, cu paznici vigilenți, fără câini și fără derbedei.
Va trebui însă să faceți ceva cercetări. Aveți câteva luni bune la dispoziție să găsiți locurile propice pentru plimbat copilul.
Am văzut părinți care se poticnesc în găsirea acestuia un loc de joacă adecvat, în schimb au deja trecut pe foaie liceu și facultatea pe care acesta le va frecventa peste 14, respectiv 18 de ani.

Articol scris pentru acest concurs! Și un sfat: Aboneaza-te la newsletter pentru a afla ofertele Babytrend de Black Friday.
Sursă foto: mhblogonline.blogspot.ro

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cele mai tari jocuri online sunt gratis!

Jucați cele mai frumoase jocuri online din categoria Jocuri în 2. Colecția de jocuri online în 2 vă propune o...

Misterele din… Metrorex!

Am pentru voi o poză. Și după ce-o priviți veți vedea de ce e un mister total poza aia. Oricât...

What’s wrong with this picture?

Ce e nelalocul lui? Sau după cum o spune americanul: "WTF man?! What's wrong with this picture?"

Close