Criteriile de alegere

Nu este vorba despre politică. Deși, ca și-n cazul de față, aceeași chestie se poate aplica și acolo.
E vorba despre criteriile de alegere, atunci când îți iei un laptop.
În primul rând, e cum arată. Să fim serioși în privința asta, n-ai să zici că nu te interesează cum arată, ci doar ce știe să facă.
Deși, pentru unii, în primul rând ar consta firma.
Căci dacă e Apple sau Alienware, îl vreau cu disperare, nu există nimic altceva în lumea lor.
Dar eu voi povesti din prisma Spanacului.
Cum alege Spanacul laptopul.

Prima oară, mă uit cum arată.


Dacă e prea disroporționat ecranul în funcție de tastatură, nu-l iau. Chit că-i ieftin și foarte bun.
Nu-mi plac cele cu ecranul lat și puțin înalt. Dar deloc. Mi se par hidoase.
Din păcate așa-s majoritatea acum.

Apoi, ce face acel laptop.
Mă interesează să aibe cel puțin 2 giga memorie RAM, procesorul de peste 2 GHz.
Dacă se poate să aibe cel puțin 2 nuclee, e excelent. Plus, dacă mai are și placă video dedicată, cu 256 biți minim lățimea de bandă, și cu 512 minim memorie RAM, e superb.
Asteas-s criteriile de alegere, în cazul în care vreau să mă și joc ceva pe el. Bine, nu m-apuc să joc ultimele noutăți, dar să-mi meargă brici un NFS Carbon și un Medal Of Honor mai răsărit.

Apoi, ecranul, și mărimea lui. Nu aș vrea ceva de 17 inci nene. Nu e desktop, e mini pc. Îl ții în brațe, de acolo și denumirea de laptop.
În 2005 avea șefa un HP. Băi nene, avea 7 kile ăla cu tot cu încărcător și geantă. Bine, 2 nuclee, 3 giga ram parcă, minunat.
Numai că era plin de viruși, de la atâtea programe, progrămele instalate.
Vum auzea că există un program, download.
Install trial or surveys for full access?
Surveys tata. Viruși cu miile.

Eu aș vrea ceva cu ecran de 13-14 inci.
De exemplu am un T32, vai de mama lui. Ceva cât ăla să fie de mare, de mic, de whatever. Să pot avea laptop.
Și de ce țin la mărimea aia?
Am o geantă diplomat de aluminiu. Și e pentru laptop.
Și pot pune în ea laptopul de-a latul, astfel mai având lângă loc de o sticlă de jumate de apă. Plus de încărcător.

Apoi, așa către final mă uit la firmă.
Nu vreau să arunc în nicio firmă cu noroi, dar dacă e de firma x sau y, de altfel cunoscute, nu iau.
Ceva mic, fără să fie un EEpc, și dacă se poate subțire, e perfect.
De exemplu, ieri, am butonat nițel laptopul Chinezului.
Un Toshiba Portege nuș de care.
Procesor i3.
Unul slim.
Băi, superb laptop.

Exact ce-ți trebuie pentru călătorii. Să scrii pe el, să vezi un film, să pui o muzică, dar și să lucrezi într-un photoshop, să joci un joc.

Apoi la final prețul.
Că mă uitai acum să văd prețul de 35 de milioane la ăla de zisăi mai sus.

Ceva până în 15 milioane, hai 16.
Cu toate că la prețul ăla va fi dublul salariului meu actual…

De exemplu, în 2008 mi-am luat un laptp.
Ecran de 15 inci, 150 giga hardul, 2 giga ram, placa video dediata de 512 ram pe 256 latimea de bandă. Nu era d-asta mic, incapea in geanta doar el si incarcatorul.
Dar mi-a placut ăla. Ce nu m-a interesat, a fost firma.
Căci era un Myria. Băi, a mers laptopul ăla superb.
Superb, nu alta. Păcat că i s-a ars bateria, nu mai mergea decât ținut în priză. Și l-am dat din lipsă de bani pe juma de preț.

Mă rog, am dat-o iar în bălării.
Să recapiteluez criteriile:
1) Lookul.
2) Configurația.
3) Ecranul, să nu fie pe lat
4) Firma.
5) Prețul.

Și dacă și voi vreți ceva asemănător, vă recomand să vedeți pe site la Azerty.

Comments

comments

18 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Fine trolling

Hai să trolăm nițel. Pentru că "it's just internet!". Nu mă înțelegeți greșit, melodia e superbă. E cea originală și-o...

Fury – printre cele mai bune filme de război!

Pe 24 octombrie a intrat în cinematografele din țară pelicula Fury - Eroi anonimi. Mulțumim pe această cale Freeman Entertainment...

Pițipoancele zilei!

Hai la pițipoance! Hai să râdeți și să vă înspăimântați. Azi avem 3 exemplare are sexului... deloc (nu pot să-i...

Close