Cu ce pot EU ajuta natura?

Ziceam nu demult că omul s-a schimbat, din păcate, în rău, de-a lungul timpului. Și că, totuși, mai există cineva care vrea să facă (și) bine. Și pe cine putem noi ajuta, astfel încât să păutem cu toții să profităm din asta? Natura. Pe a ea trebuie să o ajutăm.

Abiam m-am întors dintr-o mini-aventură pe munte. Și, spre deosebire de anii trecuți, am văzut ceva ce mi-a plăcut. Lipsa gunoaielor din păduri și poienițe. Adică în vreo 20 km de mers, am văzut așa:
– un pachet de tutun
– 2 doze de bere
– 2 pet-uri

Astea fiind aruncate, pet-urile și dozele la marginea pădurii, iar pachetul de tutun, undeva la vreo 2 km în pădure. În rest, NICIUN GUNOI. Și mă bucur. “Am ajuns să ne bucurăm de normalitate“, zicea cineva nu demult.


Să fie oare tineretul de azi, care e mai “simțit“, față de unii părinți, care își învață copiii să arunce gunoaiele pe oriunde? Nu știu. Nu-mi pot explica. Dar încep să cred că tinerii încep să fie din ce în ce mai cu capul pe umăr. Și pot zice faptul că unele desene animate îi învață pe copii să fie mai buni, mai înțelegători și mai iubitori de natură. Iar unul dintre desenele benefice este serialul “Craig și Dumbrava“.

Noul sezon a început pe 8 iulie și se va difuza la ora 12:40 de lini până vineri, pe Cartoon Network. Că tot e vacanță, deci fiecare copil dornic de aventură și natură, se poate uita pentru a se inspira în peripețiile lor în mijlocul naturii.

Îmi aduc aminte cum, prin 92, când ne-am pus cablu, am căutat imediat Cartoon Network la televizor și mi l-am programat pe primul canal. Evident, bucuria mea a durat până seara când a venit taică-meu acasă și-a pus Cratoon Network undeva departe, abia pe canalul 12.

Rupeam Cartoon Netwok, zi de zi, după școală, ba câteodată lipseam și de la orele de istorie, să mă uit la un serial de capă și spadă, polonez. Profesoara știa că-n ziua de joi, la ora ei, eu sunt lipsă. Și marțea, la următoarea oră mă scotea la tablă și-mi punea 10. Deoarece îmi plăcea istoria mult. Vremuri…

Și uita așa, eu am învățat engleza mai bine decât toți colegii mei. Asta deoarece în clasele 1-4 făcusem franceză la școală, apoi când am mutat școala, am nimerit undeva unde copiii făcuseră 2 ani de engleză înainte.

Și dragostea pentru natură nu m-a părăsit niciodată. Le mulțumesc părinților și bunicilor pentru asta, am avut parte de-a educație aleasă și-o copilărie foarte fericită, la țară, printre copaci, pietre, iarbă și animale. Păcat că ne maturizăm așa de repede și ne apucă pe fiecare grijile zilelor următoare, încât, de multe ori, nu avem timp nici măcar să zâmbim. Știe cineva când începe a doua copilărie? Unii au zis că începe când ți se naște primul copil. Așa o fi…

Și totuși, cum putem noi ajuta natura? În primul rând, o chestie atât de simplă și la îndemâna oricui: Nu arunca gunoaiele în natură! Strânge pet-urile și alte meteriale nedegradabile într-o pungă, și du-le la reciclat. Ăsta e primul pas. citisem nu demult undeva că s-a dat o lege într-o țară asiatică, să se arunce la marginea drumului sâmburii de la fructele mâncate. Și în câțiva ani, pe majoritatea drumurilor, au apărit cireși, caiși, meri și o mulțim de alți pomi fructiferi.

Și asta o putem face și noi. Strângem semințele de la cireșe și caise, și le plantăm în părculeț. Și copiii noștri vor putea să se bucure din plin de fructele lor. eu unul așa fac de câțiva ani. Voi cum ajutați natura?

 

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Dacă ne-am strânge 10 oameni, am schimba lumea…

Văd pe internetul ăsta fel de fel de chestii frumoase. Lumea e frumoasă, viața e de prețuit. Mă întristez când...

Cea mai turbată culoare?

Probabil una dintre cele mai (ne)reușite culori pentru mașină este cea de jos. Culoarea în sine este frumoasă, însă pusă...

Ţugulea 2.0

Reeditare din 9 decembrie 2009 de la Ţugulea 1.0 Ei, dracii spanacului, pe vremuri îndepărtate, pe cînd era Aliescu împărat...

Close