Cu nașul-3

Am promis că povestesc ce-am pățit pe tren în Craiova.
Evident tot poveste cu nașul.
Continuarea de aici.

Plecasem de la București. Trebuia să ajung la Severin.
La Craiova trenul stătea în stație cam 10 minute.
Și lângă șine, pe peron, la 3 chioșcuri nu era nicio înghețată.

Nici măcar în tren nu aveau! Mă, un TOPGUN, dădeam 7 lei pe el, dublu ca la cel mai scump magazin, dădeam să-mi satisfac pofta.
Nu nene, numa cola normală și 4 feluri de bere. ATÂT!

Așa că hai să mă duc în gară.
Care a trecut vreodată pe la Craiova, gara aia e la fel ca la Constanța și Brașov.
De fapt dacă stau să mă gândesc, așa e la toate. Te cobori la subsol, treci pe sub șine ca să ajungi în stație…

Fug eu p-acolo și ajung în gară.
La alte 3 chioșcuri am fost. Numai înghețată nasoală, numai de ciocolată și fructe de pădure.
Mă, nimic de vanilie. O vafă d-aia de 1 leu, ceva! Nimic!

M-am enervat și hai înapoi la tren.
Aveam 3 bagaje la mine.
Și cum fugeam eu pe sub șine, mi-am dat seama că n-am fost atent să văd la ce linie trăsese trenul!

Și stăteam la o linie și priveam un tren cum trecea prin fața mea și prindea viteză.

Mă uitam pe tăblițe să văd ce tren e, să n-ajung Doamne ferește prin Bulgaria! Ce-i ziceam lu’ nașul ăla? Că n-am bilet, că m-am suit în alt tren, că eu voiam înghețată?
Pe tăblie scria Timișoara.
Mă, ăla să fie? Că erau vreo 2 în afară de al meu care treceau pe la intervalul ăla orar către Timișoara!

nasulȘi cum mă uitam eu, văd la o usă că voia să închidă ușa nașul. Care era nașă, era o cucoană.

O iau la fugă pe lângă tren și voiam să sar.
Aia disperată la mine să nu sar.
– Nu sări, nu sări, că opres…
– Dă-te cucoală la o parte! Și țâști prinde-te de barele alea, sări peste upritoarea aia de la ușă (ultima treaptă se ridica în sus, apoi ușa se închidea automat.)

Aia când voia să închidă ușa, trăsese de maneta aia, opritoarea se ridicase, și ușa se închidea singură după vreo 5 secunde.
Și iată-mă ajuns în tren.
Ce-a mai urlat la mine controloarea, că mă tăia trenul, că era vina ei, c-o nenoroceam că etc.
Na, o înțeleg, dar eu n-aveam de gând să rămân prin gară. Aveam bagajele în tren. Trebuia s-o fi sunat pe vară-mea să se ducă în gară, să-mi ia bagajele, la Severin. Și ce, altul nu putea să le ia și să plece cu ele?

Ajung în compartiment.
Erau vreo 3 flăcăi, de vârsta mea.
– Ce faci frate? Ce stăteai să te uiți la tren?
– Nu știam sigur că e trenul meu!

Râsete, “ești nebun” etc.

După fix 10 minute vine la compartimentul nostru controloarea.
Când mă vede se face galbenă la față.
Abia mi-a cerut biletul.

Văzând-o că e speriată, i-am replicat nonșalant:
– N-am, tanti!

De când sunt eu n-am văzut om să schimbe culori faciale mai repede ca femeia aia… Jurai că-i un cameleon într-un videoclip MTV din anii 80!
Mai avea puțin și se prăbușea. S-a ținut totuși cu mâinile de ușă, i-a scăpat capsatorul pe jos…

I-au făcut flăcăii ăia loc să se așeze. Era terminată.
– Cum nu ai bilet? reușește să îngaime.
– E, am bilet, am zis și eu așa, că-s nervos că n-am luat înghețată.

Carl Lewis ar fi fost invidios pe viteza pe care a prins-o femeia, îndepărtându-se de compartiment!
Nu a mai verificat biletele la nimeni, nici ălora, darămite mie!

Deja ăia 3 flăcăi mă priveau așa într-un mod foarte ciudat. Cred că dacă mă uitam în tavan și ziceam cu voce gravă că “deseară are să plouă” se aruncau pe geam.

A, și apropos de aruncat.
Cu vreo 2 stații înainte să ajungă trenul pe la țară (nu oprea, era tren accelerat, mă lăsa direct la Severin), o sun pe nepoată-mea să iasă afară la colțul grădinii, să le las bagajele.

bagajeIes cu bagajele după mine, trec pe lângă grădină, o văd pe nepoată-mea și arunc bagajele din tren. Le-am pus eu jos însă trenul prinsese viteză.
Așa că s-au rostogolit serios. Dacă ăla avea viteză ceva mai mică săream și eu dn tren.
Dar mecanicul băgase claxoane și-i dăduse talpă în curbă.
L-am înjurat, am închis ușa și m-am dus înapoi în compartiment.
– Unde și-s bagajele nene?
– Le-am lăsat pe iarbă!

În 10 minute eram în gara Severin, fără niciun bagaj. Abia au răspuns la salut ăia. Cred că primul lucru când au ajuns în Timișoara a fost să se ducă la o biserică…

Data viitoare povestesc faza cu șarpele…

Va urma

Comments

comments

10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Plexiglas

V-am zis zilele trecută că doream o bucată de plexigals. Ce e plexiglasul? O bucată transparentă de pastic. Acril nuș...

Viața, o strategie continuă

Viata, asa cum o stim noi in zilele noastre, poate fi asemanata cu o cardiograma (curba care reprezinta bataile inimii)....

Concurs – Laptop de blogger

De când am văzut laptop prin filme americăneşti, mi-am dorit şi eu un computer d-ăsta să-l pot căra după mine....

Close