Cu toată tehnologia asta…

Am impresia că regresăm. Cu toată tehnologia asta care ne înconjoară, observ cum omul se lasă încet-încet condus de aparate și programe informatice. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt anti-tehnologie, dar parcă a evoluat în unele direcții inutile.
Acum aproape toți avem câte un smartphone. Da, e util, nu zic nu. Alarmă, reminder (pe care uit să-l setez!), calendar, internet, muzică, filme, de toate. E util să-l ai la tine, însă nu să stai cu nasul în el continuu. Telefoanele astea sunt mai evoluate decât PC-urile pe care le are jumătatea din populația planetei. Doar nu credeți că-n fiecare clădire de birouri se află numai I7 și jdemii de giga de RAM. Dacă găsești un I3 e mare minune. Mare! Îmi povestea un prieten că are o râșniță de PC la birou, iar telefonul de serviciu este un Galaxy S7.
technology

Pe de altă parte, văd că tehnologia asta te ajută. Sisteme de frânare de ultimă generație pentru mașini, senzori de parcare, fel de fel. Astea au menirea de-a ține în siguranță pasagerii în timpul mersului. Chiar și așa, tot omul ia decizia finală. De curând a fost un accident grav pe autostrada Soarelui, unde au fost implicate peste 30 de mașini, plus 4 victime umane. din cauza neatenției la volan. Degeaba avem 15 mii de sisteme de siguranță, dacă nu suntem în stare să ne uităm în oglinzile retrovizoare. Da, rahatul ăla de oglindă care costă nici 100 lei, poate face diferența între viață și moarte.

Dar nu vreau să vorbesc acum despre mașini, ci despre tehnologie în general. Văd că și-n medicină s-au inventat chestii noi, foarte utile. cu toate astea, în cazul unor boli grave, nu prea s-a avansat. “Să investim în cercetarea cancerului, când planeta este supra-populată?

Nu e supra-populată deloc. Luați, de exemplu, australia. Vezi un om la 40 de kilometri. Ce orașe s-ar putea face acolo, cu tot deșertul existent. Arabii cum au reușit să facă zeci de insule artificiale în largul oceanului? Și-n trei ani. Ăia în 3 ani au făcut insule în ocean, cu tot cu vile, iar noi ne chinuim de 3 ani să facem 300 de metri de pasaj în Berceni…

Unii mai cu capul în nori se gândesc la invizibilitate, călătorie în timp și teleportare. Iar la scară mică, toate acestea s-au realizat. Am auzit cu toții de experimentul Philadelphia. Iar călătoria în timp a fost realizată de curând, unde un electron a fost aruncat în timp 0,00021 secunde! Da, o chestie infimă, însă s-a demonstrat științific posibilitatea acestui fapt.

Eu unul aș vrea să se inventeze altceva. Aparatul care captează audio-video visele. Am câteodată niște vise, de-ar ieși câteva filme de toată frumusețea. Cel puțin, așa consider eu. Desigur, nu-s vreun Tarantino, dar nici nu poți spune că-mi lipsește imaginația! Chiar am văzut mai demult un film în sensul acesta. Un nene tot încerca să tragă pe video visele oamenilor. Însă, de cele mai multe ori, visătorilor le… exploda capul! Explicația era că aparatul ăla de captare a viselor emitea așa de multe raze încât creierul se distrugea violent. Mai ceva ca-n cuptorul cu microunde!

Și cu ocazia asta, mi-am amintit de două chestii, pe care le voi împărtăși în două articole diferite.
Sursă foto: foreignpolicyblogs.com

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Baroni PSD: “Dragnea, un tiran, a confiscat partidul…”. După război, mulți viteji s-arată!

Ieri, românii au votat pentru europarlamentare. PSD-ul, partid care lua peste 50% dintre voturi, au luat 25% de data aceasta....

Cât de inventiv e românul?

În caz că mai aveți dubii, vedeți în fotografiile de mai jos cam cât de inventiv e românul. Păcat că...

Ați aprins Magenta? Eu i-aș da foc!

Îmi plăcea Telekom. Am zis îmi plăcea. Asta când a fost doar la nemți. Știu că aveau servicii mișto, toată...

Close