Cum aleg camerele de supraveghere?

În aceste vremuri de insecuritate, când infaţionalitatea creşte, în ciuda eforturilor oamenilor legii, e de la sine înţeles că fiecare dintre noi trebuie să luăm măsurile de siguranţă pe care le avem la îndemână. Astfel, existenţa camerelor de luat vederi poate nu doar să descurajeze potenţialii infractori, ci să “vadă” 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7 în fiecare săptămână mtot ce se petrece în interiorul şi exteriorul locuinţei şi a sediului firmei mele. Am vizitat un prieten, Costel, priceput în acest domeniu, pe care l-am întrebat cum îmi aleg camerele de supraveghere.
Costel lucrează la o firmă care comercializează sisteme de supraveghere, aşa că mă pot baza pe priceperea lui în acest domeniu. După ce mi-a turnat cafea într-o ceaşcă, am intrat direct în subiect:

camere-supraveghere-exterior-248– Costică, după cum ştii, am o locuinţă şi o firmă. Am ajuns la concluzia că supravegherea video poate înlocui, măcar în parte, paznicii şi o doică pentru copil. În cele din urmă, mi-aş scoate banii investiţi în sistemele de supraveghere…
– Da, da, ştiu, mă întrerupse Costel, oarecum nerăbdător. Dar nu ştiu în detaliu ce pretenţii ai tu de la un sistem de supraveghere.
– Păi, simplu, doresc securitate totală împotriva infractorilor şi asigurarea că fiului meu şi nouă, părinţii lui, nu ni se poate întâmpla nimic…
– Nu fi copil, omule! Nu există securitate totală. În schimb, există sisteme de supraveghere foarte performante, care au rolul lor în obţinerea securităţii. De exemplu, eu folosesc întotdeauna produse de calitate, luate de la profesioniști: . Așa poţi vedea cine a intrat sau a ieşit din locuinţa şi sediul companiei tale, la ce ore, oricând. De asta li se spune camere de supraveghere. Nu există camere care să-i interzică unui nepoftit să-ţi intre în casă ori firmă, ci îţi oferă şansa de a monitoriza mişcările din preajma şi interiorul acestora. Dar poţi introduce carduri de acces ori…
– A, nu, Costică, nu-i cazul de aşa ceva, dar vreau să am cel puţin o minimă protecţie. Şi ce model de camere de supraveghere am nevoie?
– Trebuie să-ţi povestesc ceva despre ele. O cameră de supraveghere poate avea diverse forme: de tip dome, bullet, box etc. Trebuie să ştii dacă acele camere vor fi folosite în interior sau exterior, pe timp de zi sau de noapte, dacă trebuie să fie rezistente la intemperii, să aibă microfon încorporat ş.a.m.d.

– Care sunt cele mai folosite?
– Cele mai vândute sunt camerele de tip bullet, care pot fi folosite şi în interior, şi în exterior. În plus, rezistă la intemperii, nemafiind necesară vreo protecţie externă. Cele mai multe au un obiectiv fix de 3,6 mm, care îţi permite să vezi detalii faciale chiar de la 20 de metri…
– Aha, ăsta-i un detaliu important. Dar cele cu infraroşu sunt pentru noapte, nu?
– Da, băiete, şi camerele de supraveghere cu infraroşu se vând bine, pentru că permit captarea de imagini în condiţii de iluminat slabe sau chiar în beznă totală. Dar trebuie să ştii ce să alegi. În gama de produse există camere de interior, de exterior, ip, Dvr cu 4, 8 şi 16 canale. Dacă chemi o firmă specializată, îţi va spune toate posibilităţile şi-ţi va da nişte recomandări.
– Am mai auzit termenul “lux” fiind folosit pentru camerele de supraveghere. Astea sunt de lux, adică au cost mai ridicat?

Costel râse, îmi mai puse nişte cafea în ceaşcă şi răspunse:
– Nu, nicidecum. Lux este cantitatea relativă de lumină care produce o imagine vizibilă, o unitate de măsurare a intensităţii luminii.
– A, e vorba de lucşi!
– Exact. Lumina produsă de luna plină, de exemplu, este de circa 0,1 lux, iar lumina zilei e de vreo 10.000 de lucşi. Majoritatea camerelor de supraveghere color pot reda imagini relativ bune chiar şi în condiţii de întuneric.
– Da, da, dar ce fac astea cu infraroşu? Revin la întrebare…
– La o cameră cu infraroşu ai imagini color ziua, iar noaptea ea trece automat în mod alb/negru, atunci când se aprind ledurile cu infraroşu. Practic ceea ce afişează camera noaptea sunt pseudo culori, dar ochiul uman percepe imaginea în alb/negru. Dar, ţi-am zis, cheamă orice firmă care îţi poate vinde şi monta astfel de camere. Dacă ai neclarităţi, te lămureşte personalul firmei. Sunt fel şi fel de întrebări care acum nu-ţi trec prin minte.
– Da, ai dreptate, Costică, dar tot e bine că acum am un minim de cunoştinţe…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
PROMISIUNI, DA! REALIZARI, BA!

Cam așa poate fi apreciată guvernarea PSD-ului în cele cca 9 luni câte au trecut de la "Marea"... nu, nu-i vorba...

Faci mișcare, grasule?

Acum doi ani participam la Triathon Mamaia, pe partea de alergat. Am alergat, am mers, dar am terminat (ultimul) cei...

Prins într-un univers paralel

Ai fost vreodată prins într-un univers paralel? Într-un univers din care nu puteai scăpa, orice ai fi încercat? Eu da,...

Close