Cum să-ți faci o cabană din lemn

V-am spus mai demult că următesc canalul lui DiResta de Youtube, unde rămân uimit de câte chestii face tipul ăla.
Și așa, din clip în clip, am ajuns la unul care și-a construit singur o cabană cu doar 500 de dolari. Legea în America îi lasă de oameni să-și contruiască ce fel de adăposturi vor ei, fără autorizație, atâta vreme cât nu depășește 3×3 metri. Și-n 3×3 metri, credeți-mă că iese o căbănuță de lemn de toată frumusețea, îndeajuns de mare pentru a fi căsuță de vacanță pentru 2-3 săptămâni, dacă nu mai mult pentru 2 sau 3 persoane.

Mie personal mi-ar plăcea să fac una și să pot locui în ea, când mă duc la munte. Nu știu însă cum e legislația la noi. Știam că la o fundație de până în 50 cm adâncime nu-ți trebuie autorizație de construcție. Așa știam, nu sunt însă sigur. Și chiar dacă m-aș apuca să întreb, nimeni nu va ști să-mi spună exact ce și cum, și-mi vor inventa taxe fictive de plătit. Rămân la părerea că o nouă casă trecută ca “reparație” a unei case vechi, e cea mai bună soluție. Și asta se face foarte simplu, nu trebuie umblat la contorul de lumină. Deci peretele pe care e se poate dărâma în mare parte, casa reconstruindu-se în jurul bucății pe care este prins contorul vechi de curent electric. Metoda asta am văzut-o până acum la 5 oameni.

Cu căbănuța asta din lemn, lucrurile pe foaie arată destul de simplu. Însă, dacă te apuci de unul singur, lucrurile sunt mai complicate, mai ales că la noi în țară copacii nu cresc drepți nici să-i pici cu ceară. Ăia drepți sunt ciordiți de niște “băieți deștepți” care lucrează la vreo fabrică de cherestea al cărui patron e fratele primarului sau au nu știu cui deputat. Dei, ce să ne mai mire.
Însă, dacă ai bucata ta de pădure (ceea ce am), poți tăia liniștit pomii uscați de pe ea. Dar de ajuns cu vorbăria, hai să vedeți cum și-a făcut ăsta cabana.

De asemenea, alt “survival minimalist” s-a apucat alături de 3 prieteni să-ți facă o cabană, fără să aibă niciun fel de cunoștințe în astfel de costrucție. Ce-a ieșit, vedeți mai jos:

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
SEO

SEO este o prescurtare in limba engleza de la Search Engine Optimization, semnifica optimizarea pentru motoarele de cautare. SEO a...

Ai nevoie de bani? Masina te poate ajuta cu un imprumut

Cand ai nevoie de bani, te gandesti in primul rand la banci si IFN-uri care ofera credite de mica valoare...

Continuum – un serial bunicel

Am dat de un serial bunicel, Continuum. Este canadian și deja a câștigat câteva premii. În prezent se filmează sezonul...

Close