Cum să-ți repari ochelarii singur!

Am ajuns și eu la concluzia că dacă dai 1 leu pe ceva, chestia aia nu va fi de calitate. De exemplu, anul trecut mi-am schimbat ochelarii de vedere. Anul acesta mi s-a rupt un braț al ochelarilor. S-a rupt pe mijloc, unde, in interior de afla o baretă de metal. Însă bareta aia nu era de-a lungul brațului, ci începea fix la mijlocul brațului până la ureche. Un cap al baretei stătea jumătate de cm înfipt în plasticul brațului, iar cealaltă bucată, îndoită peste ureche, intră într-o teacă de cauciuc/plastic. Iar modelul brațului nu ajuta deloc la funcționalitate. Desigur, dpdv al designului, arată bine. Însă, s-a rupt exact pe unde era mai slab. Vârful baretei de metal corespunde la suprafață cu un șanț al designului. Și sâmbătă dimineața am rămas cu jumătate de bretea în mână. 145 de lei am dat pe ramele acestea. Râdeam de Emil și de suma exorbitantă dată pe ramele lui (undeva la 700-900 de lei), însă acum stau și mă gândesc oare câtă dreptate a avut el.
okelar-1

okelar-3

okelar-4

okelar-5

okelar-6

okelar-7
Nici nu știu dacă mai sunt ochelarii în garanție. Tare ar fi bine să Fie. Nu de alta, însă nu știam dacă și cât va ține o lipitură făcută “pe genunchi” cu super-glue.

M-am dus sâmbătă la magazinul de optică unde mi-a făcut ochelarii
. Îmi montasem niște brațe de la o pereche de ochelari de soare, model pe rotund, după conturul feței, deci cu brațele extrem de scrurte. erau singurele brațe care se potriveau. Ideea era să nu cumva să vorbesc la telefon, deoarece dacă prindeam capărul brațului între cap și ureche, apăsat cu telefocnul, acesta scăpa -> îmi scăpau ochelarii de pe nas. Până la urmă am mers cu ei în mână, mijind ochii tot drumul ca să observ pe unde sunt.

Evident, la magazin era închis. Sâmbătă și duminică, închis. Iar în alt geam scria mare: PROGRAM SPECIAL: 15-08-2016 – ÎNCHIS!

– Lasă că mi-i repar eu, mi-am zis. Iau un tub de super glue și să vezi ce mi-i fac singur.

Am căutat un tub de super glue de am înnebunit. La vreo 4 magazine și 2 supermarketuri. N-aveau decât Picătura, Bizon Kit (de care eu sun mulțumit de ăla gel) și alte prostii. Numai că, extrem de scumpe. 5 lei cel mai mic preț la tub mic de lipici gen super-glue, cu rășină. Până la urmă am dat de un BIC lichid – 2 lei. Exact ce căutam.
20160813_133621

Am ajuns acasă și m-am pus pe lipit
. Însă am lipit bucata de plastic de braț, de unde se rupsese, făeră să-mi dau seama că înainte de operațiunea asta trebuia să trec banda de metal prin bucata ruptă. abia după ce s-a făcut lipitura cum trebuie m-am prins de treaba asta. Am re-rupt bucata care se rupsese, moment în care am observat că și aia se rupsese în 2 bucăți. Adică, se făcuse praf. Am pus banda de metal, am potrivit bucățile cum ar fi trebuit și-am dat cu lipici peste tot, făcând un ditamai guguloi de lipici – plastic. Apoi am dat cu smirghel ca să-l aduc oarecum la nivel. Lipitura ținea fără probleme. Doar că dacă te uiți cu atenție, observi că nu e chiar ca rama orginală.

Ca să fac reparația mai trainică, în interiorul ramei am pus o agrafă de birou
. Lipită de brațul ochelarului la un capăt, iar celălalt capăt intrând în cauciucul/plastic de pus după ureche. Iar pus lipici din prostie, încât să acopere în întregime agrafa de metal, lăsat să se usuce bine, apoi dat iar cu șmirghel.
Într-un final, ochelarii mei arată ca-n pozele de mai jos. Ba chiar am dat și cu niște marker negru, ca să nu se observe vreo albeață de la lipici.
ok2

ok3

ok4

Per total a fosu un DIY care m-a costat 2 lei și vreo 2 ore de nervi. Însă s-a terminat cu bine. sunt mulțumit de lipicul ăsta, iar pe viitor voi căuta să iau tot BIC. Asta deoarece cu vechile super-glue-uri, era la risc. Nu de puține ori am luat ori un tub gol, ori unul cu lipiciul deja întărit. Și acum sunt mânddru de faptul că am reușit să-mi repar singur ochelarii atât de necesari.

Voi ce v-ați reparat ultima dată prin casă și cum?

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.