Cum se taie ceapa corect?

Tăiatul cepei. Una din cele mai simple și-n același timp cele mai complicate activități în bucătărie.Ce-o fi atât de greu să tai o ceapă?” ați spune la prima vedere. Însă, când începi să lăcrimezi, iar ceapa se desface coajă cu coajă, fără să apuci să tai jumătate din ea, te gândești că nu ai ustensilele necesare. Doar ai văzut în atâtea emisiuni ce cuțite profesionale au prezentatorii. Tu n-ai așa ceva, deci nici măcar o ceapă n-o poți tăia corect.
Greșit! Nu e de vină cuțitul, tocătorul, temperatura din cameră sau starea de ebrietate a bucătarului.
Atenție! Ar fi foarte indicat ca-n stare avansată de ebrietate să nu folosiți unelte ascuțite, ci perna!
Dacă veți folosi la gătit ceapă roșie (de apă, după cum se spune popular), folosiți sfaturile lui Jamie Oliver.

În principal, noi folosim ceapa galbenă. Cea mai păcătoasă, plângi când tai o ceapă ce n-ai plâns când ai picat Bacalaureatul! Însă treaba poate fi mult mai simplă decât ați crede. Iată sfatul lui Gordon Ramsey.

Sfaturile profesioniștilor despre tăiat sunt relativ la fel. Nu se taie rădăcina cepei, iar felierea legumei nu se face până la capăt, ci foarte aproape de rădăcina păcătoasă. După 2-3 cepe tăiate veți prinde taina tăiatului cepei fără lacrimi. Succes!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cum sa maximizezi durata de viata a anvelopelor

La fel ce orice piesa de pe masina, anvelopele au o durata de viata finita timp in care pot fi...

Există berea perfectă?

Un vechi banc spunea că la o conferință despre bere se strânseseră toți boșii de la cele mai importante firme...

Cine a inventat pariul si cand s-a nascut cota

Sunt un om curios, cu simtul umorului, dar mai presus de toate sunt inteligent si pot fi provocat usor. Asa n-am...

Close