Cumpăr secunde!

Acum vreo 20 de ani, dacă nu mai bine, am auzit expresia “cumpăr timp“. Ne apropiam de vacanța de vară, vorbeam la ce licee vom merge, pe ce specialitate ne vom axa etc. Eu știam clar că voi intra la informatică la liceul de lângă casă și stăteam liniștit. Alții se dădeau de ceasul morții, că vor avea 5 inși de bătut, să prindă locuri la licee d-astea cu renume. Nu-i bai, în final, la liceele cu renume se umpluse de pastile și marijuana, pe când la noi, abia în clasa a 12-a am auzit și noi ce e aia. De văzut, abia după doi ani după ce-am terminat liceul au început să apară drogurile în școală. În privința asta am fost cât se poate de mulțumit.
Și revin la treaba cu vânzarea și cumpărarea de timp.
Eram prin ultimele zi de școală, toți aveam mediile încheiate, nimeni nu rămăsese corijent sau, Doamne ferește, repetent. Și atunci îl întreb pe Radu, un coleg de clasă, ce va face pe viitor. Vorbeam deja ca oamenii mari, cu cuvinte împopoțonate, de genul “ce destin îți vei crea“, nu cu uzualul “ce-o să faci când vei fi mare?“.
– Nu știu. Imaginează-ți că nu știu nici ce voi face peste 10 minute!
– Păi cum așa? Se termină ora și pleci acasă. Sau vii cu noi la film?
– Nu vin la film. Nu am deloc timp!
– Cum n-ai timp? O oră jumătate cât durează filmul?
– Enorm. Demențial de enorm. Eu habar n-am cum să fructific fiecare bucată de timp și tu o pierzi la film.
– Cum adică pierd timpul, îl întreb uimit. E un film, rămâi cu ceva după el, nu e ca și cum te-ai duce în parc să râzi de unul singur. Dacă mai ești cu cineva, clar vei zâmbi. Deci nu va fi timp pierdut dacă ai zâmbit măcar o dată în timpul ăla!
– Te amăgești singur. Uite cât timp am pierdut până acum cu tine explicându-ți ceva. Și l-am pierdut, deoarece tu n-ai înțeles nimic.
– Băi, vorbești în dodii. Ce te-a apucat?
– Nu vreau să pierd timpul. Ba mai mult, aș vrea să cumpăr timp. Aș plăti enorm pentru o secundă!
– Măi, timp de vânzare n-am auzit. În schimb, am auzit niște ceasuri dama, superbe. Îți arată timpul la secundă. Secunda aia pe care tu vrei s-o cumperi, așa o fructifici!
– Ceasuri de damă? Vezi că spui prostii? Eu sunt fată?
– Nu, dar unele modele d-astea de damă nici nu știi că nu-s pentru copii. Uite ăsta al meu albastru (aveam un ceas extraordianar, albastru cu limbi albe, o bijuterie), crezi că e de copil sau de bărbat?
– Nu e?
– Nicidecum, e de damă. Crezi că-mi pasă? Nici măcar nu se vede!
– Mă, aici ai dreptate. E frumos. Ai dreptate, ziua de azi n-a fost pierdută!
– Cum ți-ai dat seama?
– Am învățat ceva nou. Că poți purta lucruri de femeie fără ca să se prindă careva. Acum e clar că-i voi purta și eu tricoul mamei, ăla roșu cu dungulițe portocalii!

Așa era. În liceu, timp de un an, prietenul Costin a purtat o pereche de blugi puțin evazați. Nimeni nu s-a prins că-s de damă. Aveau o floricică roșie pe crac și erau niște versuri cu “I miss him, so, so much…

Când mi-a spus de blugi, am râs cu lacrimi.
– Nu râde mă, sunt ai Andreei!
– Cine e aia?
– Fosta prietenă, aia blondă cu ochelari.

Și ca ultimă dovadă că și bărbații pot purta chestii femeiești fără să-și piardă din masculinitate, am doar un singur cuvânt de spus. RAMBO!
rambo

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
La ce folosesc aceste izolatii tehnice? Eu vreau casă de vacanță!

Locuiesc împreună cu soţia mea şi copilul nostru într-un apartament la bloc. Am primit o moştenire şi primul lucru la...

Mare zi mare!

Azi e o zi mare. Foarte importantă pentru mine, bloc, cartier și țară. E ziua neveste-mii! Ar trebui să fie...

America, așa nu!

Atacul armat dintr-un club gay din Orlando s-a soldat cu 50 de morți - cel mai sângeros din istoria SUA...

Close