Dacă ne-am strânge 10 oameni, am schimba lumea…

Văd pe internetul ăsta fel de fel de chestii frumoase. Lumea e frumoasă, viața e de prețuit. Mă întristez când văd că am ajuns atât de răi și de proști. Cu 10 oameni cred că am schimba lumea. Cu condiția ca acei 10 oameni să facă treabă în fiecare weekend.
De exemplu, să ne strângem 10 români într-un weekend, să mergem la Barajul Vidraru. Și să ne apucăm să facem curat pe malul lacului. Deoarece, ce e acolo m-a îngrozit.
vidraru-1

vidraru-2

vidraru-3

vidraru-4

Iar treaba asta se va face în fiecare săptămână. Adică weekendul ăsta la Vidraru, weekendul viitor la alt lac și tot așa. Într-un an s-ar curăța lacurile de gunoaie și PET-uri de plastic.

După fiecare acțiune, fiecare dintre cei 10 inși, va face reclamă pe unde poate (majoritatea au cont de Facebook, Google Plus, LinkedIn, blog, Youtube etc.) acțiunii. Și-și va îndemna prietenii ca weekendul viitor să vină să-i ajute la Lacul X. 10 inși vor ajunge 15, 20 sau chiar mai mulți. Și uite așa, încet-încet, s-ar curăța toate apele din țară.

– Da mă, dar mama proștilor e mereu gravidă și meltenii tot în natură vor arunca caserola de mici și PET-ul de bere!

Și da și nu. Și-am să vă explic de ce. În timp, după 3-4 luni de acțiuni din astea, se vor strânge mulți oameni. Adică ar fi un fel de “Let’s do it, Romania“, weekend de weekend. Iar bădăranii se vor simți cu musca pe căciulă și vor strânge după ei. Nu vor veni neapărat să ajute la acțiune, deoarece “Păi ce, io am făcut acoloșa mizerie?“, însă se vor îmvăța să lase curat după ei. Mai ales dacă le face și cineva observație, azi, mâine. După câteva observații d-astea, se va apuca și-și va strânge mizeria.

Și eu am fost unul dintre aceia ce aruncau mizeria pe jos. Într-o seară, mergeam cu 2 prietyeni pe stradă. Luasem de la McDonalds ceva de mâncat, am terminat hamburgerul și-am aruncat pe jos hârtia. În gândul meu, să mă arăt “ciumeg” față de prieteni. Ce dur sunt eu, ce nu-mi pasă de legi, ce “curaj” am.
– Ce faci mă animalule? m-a apoostrofat unul dintre ei.
– Cine mă, eu?
– Da, tu, zise celălalt. Du-te și aruncă hârtia la gunoi.
– Voi vorbiți serios mă?
– Da, du-te și ia hârtia acum!
– Du-te bă, că faceți mișto!
încercam eu să zâmbesc.
– Ia hârtia de jos și arunc-o la coș. Ce dracului ești așa idiot?

Din seara aceea, am încercat, pe cât posibil, să arunc mizeria la coș. Doar guma de mestecat o mai arunc în câte un canal. Nu pe jos, să nu se lipească de picioarele cuiva și să n-o ia vreo pasăre în cioc. Asta când, evident, nu găsesc un nenorocit de coș de gunoi nicăieri în orașul ăsta.

În același timp, se va aplica și legea care pedepsește cu amendă orice nesimțit care aruncă gunoaoele pe unde vrea. După un an, vom avea coșuri de gunoi pe fiecare stâlp de iluminat din fiecare localitate. Asta deoarece primăriile se vor face de rahat în mass-media pentru că vine o mână de oameni să facă ordine unde ar trebui să facă lucrătorii plătiți din banii publici.

Și uite așa, încet-încet, s-ar schimba multe, în bine, în țara asta. Și va fi iar o țară curată, unde să-ți fie jenă să arunci pachetul gol de țigări pe jos, sau doza de suc în tufișuri.

Și cu ocazia asta, echipa va fi formată din, să zicem 1000 de inși (după un an, doi). Și vom putea cere cetățenilor să semnaleze nereguli. Poze, video, chiar în direct. Există zeci de aplicații, iar internetul pe mobil e în floare. Credeți că Poliția nu va apărea într-un loc unde 10-20 de inși transmit în direct o neregulă? Să fim seioși, vor ajunge acolo mai repede decât ar trebui s-o facă SMURD-ul în munți. (Da, trebuia să le dau peste bot mai repede sau mai târziu).

Și treaba asta o vom putea transmite urmașilor noștri și prietenilor de peste hotare. Deoarece nesimțiți nu-s doar în românia, ci peste tot. Ar scădea nivelul poluării, speranța de viață va crește cu un an sau doi, vor apărea noi terenuri arabile și lumea se va schimba. Nu în 2-3 zile, ci în 50-60 de ani. Vom ajunge să vedem roadele muncii. Totul este să vrem.

Eu, de exemplu, m-aș băga la o chestie din asta. Cine mi se alătură? Am nevoie de 9 inși.

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.