De ce are SNCFR-ul întârzieri imense?

De la o vreme, parcă mersul cu trenul devine din ce în ce mai stresant. Întârzieri de până la 8 ore. Și asta vara, nu când sunt 3 metri de nămeți!
De ce? Sigur v-ați pus întrebarea asta. De ce sunt întârzieri imense la trenuri.
Și eu, ca și voi, de altfel, mi-am pus întrebarea asta de sute de ori. De fiecare dată când plecam chiar din București către oriunde, cu ÎNTÂRZIERE DE 40 DE MINUTE!

cfrSau când stăteam la dracu în praznic, nici țipenie în jur pe 50 de kilometri, câte 2-3 ore. Așa de-a surda.
Multă vreme s-a dat vina pe șine. Că e prea cald, se dilată șinele și d-aia sunt întârzieri. De parcă șinele astea ar fi făcute din ceva ciocolată, de se topesc la soare ca untul în tigaie!

Apoi iarna că-s zăpezi enorme și se blochează șinele de munți de zăpadă.
Ei bine dragilor, astea-s gogorițe. Cel puțin pe timp de vară, cu dilatarea șinelor, e-o minciună sfruntată.
EXISTĂ ÎNTÂRZIERI DEOARECE SE FURĂ!

– Ce mă, vine careva și fură șinele?

Nu, vin unii, peste tot pe lângă calea ferată și fură siguranțele și legăturile de cupru. Într-o vreme le îngropau. Dar era dificil, în caz că aveai nevoie acolo, trebuia să sapi după ele. Acum sunt prinse în niște cutii mari de tablă. Le vedeți pe lângă calea ferată. Cutii mari de tablă neagră. Precum și cutii gri mai mari, ca niște fișete vechi, comuniste.
Alea au între 3 și 5 kilograme de cupru, în legături. Legături car permit funcționarea semafoarelor.
Și cum în România nu-s peste tot linii duble, semafoarele sunt vitale. Uitați-vă când mai sunteți într-un câmp d-ăsta, opriți și parcă uitați acolo. În majoritatea cazurilor, nu va fi o altă linie lângă voi, ci doar aia pe care vă aflați.

Ăsta e marele mister. Se fură infrastructura ca-n codru. Pe vremea lui Ceaușescu nu prea existau întârzieri. Acum degeaba căutăm vinovații. Ministerul transporturilor, președintele SNCFR, mecanicii de locomotivă etc.

Marea vină o poartă legile mult prea permisive cu hoții. Sutele de centre de fier vechi care acceptă orice metal, fără să ceară actele de proveniență.
Există lege care stipulează că toată marfa adusă trebuie să fie însoțită de documentația necesară. De unde e fierul ăla adică. Fontă, carcasă de mașină, metri de cupru sau șină de cale ferată.

Dar de la existat lege până la pusul ei în practică, e cale extrem de lungă.

În principal, controale există la centrele de colectare a metalului.
– De unde e kilul ăsta de cupru?
– De la Gigel.

Aici ar trebui să vină întrebarea “Care Gigel? Unde-s actele lui Gigel pentru metal?”

Iar întrebarea nu prea mai vine. Deoarece în loc de actele unui Gigel (de altfel hoț cinstit ce fură nestingherit zeci de metri de cupru), va primi un 100-200 lei. Numai buni de o băută zdravănă și-n tras la buci pe șoseaua de lângă calea ferată. C-așa-i în tenis.

Ideea e că șinele noastre sunt bune, iar locomotivele la fel de bune. S-au făcut teste de viteză. Au prins vechile noastre locomotive 120 km/oră fără probleme. Iar modelele mai noi au prins și 160 fără efort. Totul pe distanțe scurte. Cu jandarmi înarmați din 10 în 10 metri. De hoții nu s-au putut apropia.

Însă nu poți umple calea ferată cu zeci de jandarmi, de frica hoților. Nu prea ai ce face. Dar dacă s-ar aplica legea aia așa de drastică (pe foaie) împotriva furtului, atunci altfel ar sta treaba. În jumătate de an maxim, am avea și noi un transport feroviar de nivel cu adevărat european. De-am merge și noi cu viteze de 150 km/oră. Adică am ajunge la mare nu în 7 ore, ci doar în două!
Însă până atunci e cale lungă. Nu te poți război de unul singur cu hârțogăraia inutilă și corupția la nivel înalt.

De s-ar da legea aia cu “vezi hoțul îi dai în cap”, ce bine ar fi. N-ai mai avea nevoie de jandarmi să păzească calea ferată. ai avea mii de justițiari. Care ar păzi șinele cu drag.
– Nu dă dracu mă să vină careva aici? Că-mi sfârâie palmele, de 3 zile n-am mai caftit pe careva. Unde-s hoții de altădată?


Așa ar gândi ăștia. Ar gândi. Însă legea e neconstituțională… Deh, drepturile omului, avocați, arest preventiv, alte acte, arest 1 an cu suspendare, prostii!

Astea le-am aflat de la un fost mecanic la CFR. Acum ghid turistic la Depoul Simeria, pe care l-am vizitat în cadrul Vizitei în HD.

Vizită în HD 2013 a fost un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiect susţinut de Primăria Oraşului Simeria, Agenţia de turism TOC Internaţional, Best Hotel HunedoaraCred ONG, CastelulCorvinilorHD.ro, Webbusiness.ro. Partener media: săptămânalul REPLICA.

Comments

comments

56 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
FUForial acvatic

Ieri am intrat în piscină. Și nu prea mi-a plăcut, așa că ne-am dus la mare. Ce-mi place mie la...

.Kkrieger – un joc foarte…

Abia ieri am aflat că există un joc 3D de 98 kb. Kilobiți adică. Foarte mic. Colorat, aduce a Doom...

Nu există cireşe stricate!

Nu, cel puţin pentru mine nu există. Pot exista cele necoapte... Dar stricate în niciun caz. - Nu vezi că...

Close