Depresia, ucigașul secolului

Hai să ne ocupăm puțin și despre depresie. Alături de diabet, atac de cord și cancer, face parte din bolile care atacă cei mai mulți oameni. Și fără să mă mai ascund mult după deget, sufăr de depresie. De prin 2014. Și nu o tratez. Doar așa, după ureche. Ba un Xanax, ba un Zoloft, ba un “du-te coa, că n-ai nici pe dracu“.

Știu cauzele depresiei, însă, pe moment nu le pot scrie aici. Mi-e greu și așa să aștern rândurile astea. Nu o fac pentru a-mi atrage păreri de rău. Poate ca să mă scuz de lumea 2.0 și de prietenii pe care i-am neglijat sau i-am supărat. Fără să vreau. Nu mă ascund în spatele bolii, însă am preferat să las totul baltă, rar. La serviciu nu-mi salut colegii decât dacă mă salută ei primii. Ajung cu o privire dușmănoasă, m-am surprins de câteva ori în oglindă și-am zis că nu-i a bună.

Medicul de familie mi-a dat să iau Zoloft și m-a trimis la psihiatru. Aveam perioade în care uram pe toată lumea, și îmi venea să bat pe cine aveam în față. Membrii familiei de asemenea. Psihiatrul mi-a dat nu știu ce pastile care m-au pus în cap. Rău. așa că am renunțat la ele și-am retrecut pe Zoloft, care a fost ca o gură de aer curat. Le-am luat vreo 2 săptămâni, apoi le-am lăsat deoparte.

Dacă ți-ar zice un prieten sau un membru al familiei că este depresiv nu l-ai crede. În schimb, când un Chester Bennington sau un Keith Flint se sinucid din cauza bolii, atunci vedeți că nu e de joacă. Dacă m-am gândit la sinucidere? Da, de câteva ori. Dar nu ca să termin cu toate, ci doar “să văd cine mă plânge“. O tâmpenie, cu siguranță.

În plus, mai am multe de făcut. Scrisul pe blog, după cum s-a văzut, nu prea m-a mai atras. Nici FUFOrialele pe care le promiteam mai bune, mai mișto, mai…

Ce vreau să fac în continuare? Pe plan profesional nu există niciun plan. Merg la muncă, mai lipsesc, merg înainte. Probabil, pe lângă un deces în familie (Jenel, ultimul bătrân, sora Neamțului), vine și criza vârstei mijlocii. La 39 de ani. Și eu care voiam să trăiesc 120 de ani. Că atât “trăiește” corpul unui Terminator. Deci jumătatea vârstei ar însemna că finalul ar fi pe la 78-80 de ani. Puțin. Vreau mai mult.

Criza vârstei mijlocii se prezintă prin unele dorințe pe care, în mod normal, le-ar avea puștanii. O mașină “bengoasă“, cu mulți cai putere, pe care s-o tunez. Loganul e clar doar mașină de oraș și de călătorii, dar de “ciumegărit” în niciun caz.

Am luat-o razna, trec de la una la alta. În orice caz, în ciuda problemelor personale, merg mai departe. Doar că vor fi articole mai slabe ca înainte, mai rare, iar aparițiile mele la filme sau spectacole foarte rare. Programul nu-mi permite, deoarece lucrez de la 6 seara la 2 dimineața. Iar pe zi dorm. Iar la muncă m-am izolat oarecum de ceilalți colegi. Sunt lupul singuratic. singur cu mine și gândurile mele.

Mi-am luat o pietricică de pe inimă. Am scris, sunt depresiv și, probabil, mai am și alte boli nedescoperite. Dar privesc încrezător spre viitor. Mâine nu se știe, poate voi plânge fără niciun motiv aparent, după cum am făcut-o ieri.

Să ne auzim cu bine!

Comments

comments

One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Așa da, așa Nu, FUCK NO!

Lumea demult cere musai ceva de care să se lege. Și cum s-a cam plictisit de legat cu cătușe de...

Bloggerii mei – 3

Tibi's Blog Blogul lui Tibi. Omul ăsta reuşeşte de fiecare dată să mă treacă prin diferite stări. De la bălos...

Știre cutremurătoare din cartierul Berceni! Un câine a fost sfâșiat de un copil!

O știre de ultimă oră vine din cartierul Berceni, această Mecca a câinilor vagabonzi. Grivei, patrupedul iubit de toate șaormeriile...

Close