Despre efectul Cernobîl asupra unora dintre noi

La ora actuală, serialul Cernobîl este cel mai bun serial creat vreodată, cu toate că are doar 5 episoade. Este negru, sfâșietor, real, te duce acolo, te enervează încât ești ca o “oală-minune“. Adică sub presiune. Dar nu poți urla. De fapt, stați, tu, cititorule, privitorule, poți să urli. Acum poți. Atunci nu puteai. Nu tu, părinții și bunicii tăi nu puteau. Pentru că nu-i mai vedeai după aia. “Mașinăria sovietică care huruie îngrozitor, consumă 20 litri de combustibil pe oră și taie un măr în 3 bucăți” făcea minuni în a face oamenii să dispară dacă deschid gura ceva mai mult.

Am zis mai sus că e cel mai bun serial. Culmea, aia o zic și criticii și toată șleahta de gură cască. Ia-l ca un film. S-au găsit unii care se bat cu pumnii în piept că “eu nu mă uit la serial că am trăit vremurile alea“. Aș râde, însă nu e de râs. E de plâns. Să vezi oameni care atunci aveau câțiva ani și se bat cu pumnul în piept că “au trăit vremurile alea“. Ce ați trăit mă copii? A fost vreunul acolo? A fost vreun părinte la dat la lopată să arunce grafitul de pe reactor? A trăit vreunul acolo? Nu. Iar dacă ai fost viu pe vremea când s-a petrecut ceva nu e același lucru cu a fi direct legat de acel ceva. E ca și cum ați spune că “am trăit vremurile alea” și despre Revoluția – lovitura de stat.

Da mă, ați participat voi acolo la lupte. Ați tras în “teroriști” și ați salvat țara și poporul pe care acum îi huliți, cât sunt de nașpa. cine erau teroriștii ăia? Hai, lămuriți voi, odată pentru totdeauna, că alții sunt mai proști din fire și nu știu.

Cât despre Cernobîl, evenimentul. Aveam 6 ani, eram pe afară la Severin, mă jucam cu copiii. Și-am înțeles că trebuie să mă duc în casă să iau niște pastile. Am luat una pe zi, niște pastile mici, albe. Acum, cu serialul am aflat că erau tablete de iod. Explicația dată atunci a fost că “a explodat o rachetă americană în atmosferă și e aerul poluat“. Abia mai târziu m-am prins cum regimul sovietic, indiferent de țară a folosit accidentul navetei Challenger pentru a masca propria prostie care ERA SĂ COSTE VIEȚILE A MILIOANE DE OAMENI.

Era să. Nu a schimbat iremediat viețile a milioane. Conform sovieticilor, au murit vreo 31 de oameni. adevărul e că nu se știe câți mor în continuare din cauza acelui accident. Unii susțin până acum vreo 40.000 de oameni. Nu că au murit, ci că au fost afectați de rațiațiile nocive.

Și dacă aveți ceva de comentat, uitați-vă la serial. Rupeți-vă 5 ore din viață pentru a fi mai câștigați. Și să-mi ziceți după aceea, cu dovezi, cât de mult mă înșel eu. Serialul este excelent lucrat, singura obiecție pe care aș avea-o e că nu s-a vorbit în ucraineană. În rest, dacă nu te cutremuri aricât de puțin la măcar un episod, nu ești om.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Piranhaconda

Voi știți ce e ăla piranhaconda? Fraților, nici eu. Până azi credeam că le-am văzut pe toate, însă m-am înșelat...

Edge of Tomorrow. Un alt fel de Pacific Rim

Tom Cruise a apărut în alt film în care n-a ratat șansa de-ași arăta abilitatea de-a sta în șaua unei...

Smartphone…

Smartphone, smartphone, smartphone un cuvânt pe care îl aud din ce în ce mai des pe stradă, la televizor, la...

Close