Despre furtul de mașini

Să vorbim nițel și despre furtul de mașini, o meserie care în România a înflorit mai ales după 1989.
Știu că în 1992 se umpluse Severinul și Orșova de Mercedesuri furate din Germania. De la modele 1974 până la modele abia scoase de pe linia de producție. Era ceva de nedescris, din 3 mașini (majoritatea Dacii și Oltcituri), una era un Mercedes. Iar din acele Mercedesuri, peste 80% erau furate din Germania.

Acum câțiva ani văzusem o știre incredibilă. Două excavatoare din Franța, au fost furate. Au apărut după două săptămâni găsite undeva în Baia Mare. Aici se vede că GPS-ul a funcționat la ceva, mașinăriile având incluse un dispozitiv anti-furt monitorizat prin GPS. Acestea fuseseră furate de-o bandă specializată în sustragerea de utilaje de mare tonaj din Franța și Italia, apoi valorificate în țară sau în fostele țări comuniste europene.

Ce n-am înțeles eu e cum au reușit să le aducă hoții în țară. Hai că de furat or fi mai ușor. Șantierul nepăzit sau cu un paznic care doarme/ se uită la filme pe tabletă (sweet memories), iar buldozerul se pornește legând sârmele. Sau Dumnezeu mai știe cum, poate chiar cu ajutorul paznicului, deoarece un utilaj de mare tonaj face un zgomot infernal, nu-i silențios ca o mașină Tesla!

Însă cum l-au adus în țară nu știu. Cum au trecut vama cu ele? Că doar nu conduci excavatorul prin graniță! Polițiștii au găsit multe utilaje ascunse în tiruri, care ar fi trebuit să transporte cherestea. Și iată când de vigilenți sunt vameșii…
mg-zt-2.5-01
Însă ideea de bază e alta. Acum hoții s-au reprofilat pe furtul mașinilor din Anglia. Și vă explic de ce.

Sunt filați oamenii cu dare de mână, care dețin de la 2 la x mașini. Apoi se fură o mașină. Se aduce în țară (ascunsă și asta prin tiruri, cu tone de cherestea pe lângă). Mașina nu poate fi înmatriculată în țară, deoarece englezul o declară furată.

Mașina e ținută ascunsă o vreme. Vreo 2-3 săptămâni. Între timp englezul renunță la mașină. Ori își ia alta, ori anunță poliția că nu-l mai interesează mașina (extrem de multe cazuri). Atunci, mașina furată poate fi scoasă la vedere și vândută. Poliția română știe că mașina e furată, dar proprietarul n-o mai vrea înapoi (și-a luat banii din despăgubire). Iar mașina, cu numerele de Anglia, mai poate circula în țară până când expiră numerele. Care-s pe ani, unul sau 2 ani. Apoi este vândută pe bucăți sau la fier vechi, devenind inutilizabilă pe drumurile publice.
Inițial poliția sechestra mașinile. Asta până când garajele lor erau pline de mașini furate. Acum le lasă noilor proprietari (unii care au cumpărat mașina de la hoți, neștiind că e furată, alteori chiar hoții sunt și proprietarii actuali, nescăpând de mașină).

Spun astea deoarece la colț de stradă este un MG ZT superb, la vânzare (exact ca cel din poză). Numerele expiră în decembrie 2014, iar prețul este 2000 euro, negociabil.

Volanul este pe partea dreaptă (mașină englezească), iar anul de fabricație este 2004. Având în vedere că puteți circula cu ea în țară fără probleme legale, iar prețul este de 1500-1800 euro (cât negociați cu vânzătorul), v-ați cumnpăra o așa mașină? Ca s-o conduceți jumătate de an, apoi folosind-o doar pe undeva pe la țară unde nu te întreabă nimeni de sănătate/ vândută pe piese?

Acum câțiva ani, văru-meu învârtea un Volkswagen IV de care era tare mândru. Și când i s-au stricat ceva piese, se dădea cu capul de pereți că-l costau alea cât o mașină nouă. Și-atunci a zis să-și ia o mașină d-asta “adusă” din afară, s-o aibă pentru piese, în caz că-i mai pică ceva.

L-am convins să lase naibii prostiile și i-am arătat de unde să-și ia kit distributie vw și set motor, noi nouțe (nu de pe-o mașină la mâna a doua, cine știe de câte ori reparată și aia). S-a mirat cum de nu știa de site. Și-a găsit prețuri mult mai mici decât ceea ce-i ofereau firmele concurente. a mai ținut mașina aia încâ vreo 3 ani, fără să mai fi avut vreo problemă cu ea. A vândut-o unuia din Caraș Severin, care și acum e foarte mulțumit de mașina cu piesele noi.

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Leapşa studenţiei – 2

.... Prima parte Continui cu leapșa studenției. Şi aşa s-a terminat cu jocurile pe timpul liceului. Apoi am dat de...

Edge of Tomorrow. Un alt fel de Pacific Rim

Tom Cruise a apărut în alt film în care n-a ratat șansa de-ași arăta abilitatea de-a sta în șaua unei...

Cea mai importantă invenție

Dacă v-aș întreba care este cea mai importantă invenție din istoria omenirii, aș primi fel de fel de răspunsuri. Mulți...

Close