Despre vecini şi facebook

Toţi avem vecini enervanţi, care te fac să-ţi ieşi din minţi şi să-i strângi de gât.
Dar vă spun eu, că mai cretini ca ai mei nu există niciunde în lumea asta.
Cred că dacă strângi fcele mai cretine 30 de familii din lume şi le pui în acelaşi bloc, sunt şanse reale să piardă concursul de cretinătate mondială cu cei din blocul meu.

Blocul este pe 8 nivele + parter.

S-o luăm încetul cu încetul.

Cum intri în bloc, pe stânga imediat ai familia de cretini.
Mama, tatăl şi 2 copii.
Ta-su ăla e doar nesimţit, fata mică e singura ce scapă din tiparul cretinătăţii, frate-su mai mare e mare ciumeg, de era într-o iarnă să-i crăp capul cu lopata.
Maşina mea zace neutilizată în parcare. Aşa că ieşise ăla într-o iarnă să-şi dezăpezească maşina. Şi în loc să arunde în spate, în grădină, a ridicat ditamai mormanul în faţa maşinii mele.
Mormam atât de mare că deja se ridicase cât maşina.
Evident m-am dus jos la el. Că domne numa 3 lopeţi am pus, uite, şi ia 3 lopeţi de zăpadă din faţa mea şi le aruncă.
Mă stăpâneam cu greu să nu-l deznod în bătăi acolo.
Şi apare MĂ-SA la geam. Mă-sa aia e cretina blocului.
Aia când era fi-sa mică o striga cred că direct din casă… HARITĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂH.
Pe fi-sa o cheamă Harita evident.
Mă şi urla mă-sa când o striga de se bălălngănbeau ferestrele, se spărgeau paharele şi cădeau Zidurile Ierihonului.
Şi aia mică, o luase pe urma ei, şi când ţipa, deh, copil fiind, jiceai că o înjunghie careva.
Bine, fata s-a mărit acum, s-a calmat, dar mă-sa e tot nebună.
Şi iese scorpia la geam, şi începe să urle la mine, că sunt nesimţit, că ce am cu copilul ei, că mama s-ar întoarce în mormânt dacă m-ar vedea.
Nu m-a lăsat Dumnezeu să mă duc să-i dau câteva… N-a ieşit din casă, când am intrat în bloc. Acu eram la pârnaie.î

În faţa scării cum intri în bloc, acum stă o femeie cuminte, e ceva pe la biserică, nu ştiu ce.
Dar înaintea ei… Ştătuse tatăl unuia de la etajul 6.
Moşul ăla nu făcea baie ca să nu consume apa, şi nici la fi-su nu se ducea că nu-l suporta noru-sa.
Şi pmul în loc să aprindă un bec, aprindea lumânări prin casă. Tot aşa, ca să nu consume.
Dar s-au consumat perdelele şi juma de recamier într-o seară.
În flăcări aşa…
Dar nu s-a potolit. Tot cu lumânări îşi lumina camera. Se vedeau pereţii negri de la fumul dinainte, dar ce-i păsa lui.
Şi-a dat foc a doua oară la casă. De i-a ars cam 75% din lucruri.
Că el aprindea lumânările şi ieşea pe afară, să fumeze, să nu aibe miros de tutun în casă… Dar a avut miros de scrum…
Am înţeles c-ar fi plecat la Dumnezeu moşul, cred. De bătrâneţe.

În dreapta cum intri în bloc, stă mama unei vecine.
Vecine care eram prieteni buni cu ea şi soţul ei, care-n prezent sunt în Spania.
Mama ei acum e cu biserica adventistă sau ce sectă o fi aia, că în fiecare sâmbătă (să mă uit pe geam să văd), se strâng cam 6-7 inşi la ea să-L citească pe Domnul.
Ăia cu “or să învie morţii, bucuraţi-vă”. Ceva de te înspăimântă. Şi fi-sa se luase cu mâinile de cap, o chemase până la ea în Spania şi o tot ruga s-o ducă la biserica aia sectantă.
Nu mamă, mergem la noi la ordoocşi. Parcă auzea de fier înroşit…
În rest e de treabă femeia, ne ştim de când ne-am mutat în bloc, în 89.

Lângă lift e o familie păe care n-o cunosc. ia s-au tot mutat, s-au perindat vreo 5 familii între timp, şi nu-i ştiu. Întotdeuna e careva străin care deschide uşa acolo şi întră în casă.
Doar n-o fi Sesam al lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi, nu?

La etajul 1, în stânga stă o babă.
D-aia, babă de era ceva prin anii 60 cred, că numa cu haine de atunci umblă, cu eşarfe d-alea colorate la gât, cu bijuterii d-alea colorate de-ţi ia ochii, ochelari de soare cât juma de faţă, portocalii.
Părul evident mov. Şi-i vopsise şi câinele o dată într-o culoare d-asta turbăţică.
Dar n-am mai văzut-o cu căţel. Şi-o fi dat duhul săracul de la vopseaua aia.

Sub mine (eu sta la 7), sunt două curve.
Da, da, curve! S-au mutat alea prin 2002 parcă, şi de atunci practică aceeaşi meserie.
Adică noaptea vine maşina la scară (de fiecare dată altă maşină), dă claxoane şi coboară dezbrăcata, se suie în maşină şi fugi.
După juma de oră, faza se repetă şi cu a doua, cu ală maşină.
Câteodată îşi aduc acasă clienţii, că alea când se coţăie zici că le omoară careva. Îmi povestea vecinul de stă la doi că într-o noapte nu putea să doarmî de urletele ălora. Cică parcă le bate cu par cu cuie ruginite ceva, altfel nu-şi explică.

La mijloc la 1 stă un nepot al unui vecin de-a murit.
Moş din ăla care cu toate că mergea cu baston, când era vorbă să se grăbească undeva să vezi ce viteză pindea. Ştiu că odată mă cântăream pe mine, nu ştiam cum să ajung acasă mai repede, şi la lift era el.
Cu vreo 2 sacose, baston, abia chemase liftul de la 8, ca să urce el până la 1.
Apoi am aşteptat să vină liftul iar la parter să mă aducă acasă la 7 să mă pot aşeza pe tron.
Cred c-am lăsat uşa deschisă atunci acasă.
Nu descuiată, deschisă.

Iar lângă lift stătea o familie cu 2 fete, cu care mă mai jucam când eram mic. Acum văd că stă acolo fata mai mică, cu soţul ei şi copila lor. Oameni aşezaţi, n-am nimic să le reproşez.

Va urma…

P.S. Apropos de facebook… Care mama naibii ştie să dea like la spanac.eu apoi să dea dislike, unlike, mă-sa mare? Care e porcul şi măgarul? Am 59 de likeuri, aseară aveam 60. Cum pot vedea cine a dat dislike? De fapt unlike, că i-a plăcut prima dată. Care e ăla/aia?

Comments

comments

23 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cum e să fii pe LSD?

V-ați întrebat vreodată cum e să fii pe LSD? Că tot tineretul din ziua de azi tot a tras o...

Iată cea mai simplă rețetă pentru frigănele!

De fiecare dată când există mâncare de spanac, eu fac frigănele. Sau, friganele, după cum zic unii. Rețeta este foarte...

Fordurile astea sunt superbe!

Imi plac foarte mult masinile celor de la ford si mereu am ales sa conduc modele de la ford. Chiar...

Close