Dezamăgirea numită Simona Halep

Țineți-vă bine, că dau drumul la câini. Azi vorbesc despre Simona Halep și cum de-a ajuns dintr-un erou național o “dezamăgire proastă, de la coada vacii“.

De Simona Halep nu auzisem deloc până acum doi ani. Când, în urma unor meciuri de tenis, multă muncă și destule sacrificii, a ajuns chiar pe locul 2 WTA. Asta și datorită anulării unor turneuri ale unei alte tenismene. La tenis nu-i ca la fotbal, de exemplu. Echipa A se bate cu B, cu C, cu D și tot așa până la Z. Și se face apoi clasament, prostii. La tenis e altfel. La tenis ai 100 de competiții internaționale. Participi la care vrei. Degeaba o bați (sau ÎL bați) pe Serena Williams, de-o snopești, că e fix zero, dacă tu nu participi decât la un turneu din acele 100.
Simona s-a ]nscris la multe turnee. Apoi, acele puncte din fiecare turneu i s-au adunat. Și dacă una de top se dă lovită, nu vrea sau nu poate participa la cateva turnee, și-a pierdt locul. Fara ca sa fi jucat vreodată împotriva cele care i-a luat locul.

Simona a venit în forță cam de nicăieri. Și nu i-a fost chiar ușor să facă sportul ăsta și să devină bună. A trecut prin niște oprații de micșorare a sânilor. Mai țineți minte amazoanele, care-și tăiau un sân ca să poată mânui arcul cu măiestrie? Nu erau povești de adormit copii, ci crudul adevăr. Așa și Simona a trebuit să-și micșoreze sânii ca să poată alerga mai repede, fără să i se bălăngîne de colo-încoace.

Și așa, rapid, Simona a ajuns un model de urmat, mai-mai un erou al națiunii, fiind o sportivă de mare succes. Numai că, are două probleme. Una se numește Serena Williams, pe care n-o caută nimeni vreodată să vadă dacă e dopată, iar cealaltă, o rusoaică drăguțică, bună de pus în reviste pentru bărbați, Irina Maria Sharapova (mi se șoptește “bă boule, e Maria, nu Irina”). Vedeți cât știe românul tenis? Mai deloc. Aceste două tenismene au bătut-o pe Simona de fiecare dată când au prins-o. Una deoarece e mai mult bărbat dopat decât femeie, iar cealaltă pentru că este mult mai înaltă decât Simona. Alonjă mai mare, pasul mai mare. Cum era echipa de fotbal a Italiei acum câțiva ani, un cap peste toți ai noștri. Și ne-o dădeau de fiecare dată fără drept de apel.

Acum Simona a picat pe locul 5 WTA, din cauza unor turnee pe care le-a pierdut în fața unor jucătoare ca și inexistente. Unii au rămas alături de ea, însă mulți au început s-o hulească.
– Un fâs. A fost bună 3 meciuri, de-o pupam cu toții și-n fund și și-a bătut joc de noi.
– O vacă proastă.
– Zero talent.

Și multe altele. Însă nimeni n-a stat să gândească ceva. Simona nu e a țării, nu e un bun al statului. Simona e o sportivă, care tot ce-a făcut a făcut pentru ea. Nu pentru banii primiți de la Federația Română de Tenis. Nu de alta, însă cu banii ăia nu-ți ajunge să-ți plătești întreținerea pe-o lună de iarnă. Iar tenisul, dragii moșului, e un sport costisitor. Te costă timp, te costă bani. Nu-i așa simplu ca alergatul. Ori că alergi în jurul unui stadion, ori că alergi după o minge.

De curând Simona a anunțat că nu va participa un turneu deoarece se teme de virusul Zika. Și iar i-au sărit gurile rele în cap. Că e o fricoasă, că virusul ăla n-are treabă cu ea. De fapt, am înțeles că premiile pentru acel turneu sunt mici, deci Simona n-a văzut în asta o echestie echitabilă. Repet, Simona joacă tenis pentru ea, nu pentru a fi un simbol al României. A, că mai zice ea că e mândră că-i româncă sau mai știu eu ce prostie? E treabă de PR, că poporul imediat devine brusc patriot când unul de succes zice că-i român. E fix ca mândria aia pe care-o avem că Johnny Weissmuller era român. Weismuller, care a trăit în România 2 luni.
– Primul Tarzan coane, e de-al nostru!

Mai auzisem eu și de prostia cu Nikola Tesla c-ar fi fost român. Sau cu bunicii lui Dustin Hoffman.

Dar revin la Simona. A devenit un simbol al țării brusc și la fel de brusc a decăzut, imediat după primele 2 meciuri pierdute. Dacă ținem cu o echipă de fotbal, cu aia ținem până-n pânzele albe. Că s-au schimbat și copiii jucătorilor de care auzisem eu când m-am apucat să țin cu echipa aia. Și? e vorba de simbol, țin cu echipa X. De ce nu putem ține așa și cu Simona? Sau, orice alt sportiv, indiferent de rezultate.

Simona a ajuns pe locul 2, o realizare deloc ușoară. Acum e pe 5, “dă-o dracului de proastă“. Steaua a câștigat cupa campionilor europeni în 1986. Acum 30 de ani. Dar n-am auzit vreun stelist decât cu cuvinte de laudă, cu toate că probabil, unii nici nu erau născuți în 86.

Românul se identifică rapid cu un sportiv de performanță, însă imediat se descotorosește de el când nu mai are randamentul de odinioară. Tocmai de aceea, pentru unii, Simona Halep este o dezamăgire. Ca și cazul Elisabetei Lipă, care, de curând și-a luat niște castane din cauza unei legi tâmpite pe care a promulgat-o.

Alt sportiv de care nu am auzit decât cuvinte de laudă este Ivan Pațaichin. Care a știut să se retragă când era în culmea succesului. Aia e cheia. Ca să nu te scuipe lumea pe stradă că ai pierdut un meci, o cupă, o medalie, te retragi imediat ce ai câștigat-o. Știți voi, ca și Rocky Balboa.

Comments

comments