Diferența dintre biserică și credință

credÎncep prin a vă spune că sunt credincios. Că altora li se pare o tâmpenie să “crezi într-un prieten imaginar“, e partea a doua. Dumnezeu îi lasă să facă ce-or vrea.
Nu știu de unde până unde treaba asta cu “prietenul imaginar“. Cred că a apărut de la Paraziții, acești deschizători de drumuri și de capete îndoctrinate ca ale noastre, ale credincioșilor.
Nu intru în detalii, după cum am mai spus, fiecare e liber să creadă ce vrea.

Însă, vreau să clarific treaba cu biserica, banii și credința.
În vremurile de acum, biserica este coruptă. Șpagă de înmormântare, șpagă de botez, șpagă de x și y. O chestie pe care-am aflat-o la ceva timp după ce s-a petrecut m-a scos din sărite. Pe 21 august 2010 m-am însurat. Inițial trebuia la ora 18 să avem nunta la biserică. Însă, nu știu cum, popa s-a lungit cu slujba nunții dinainte, apoi a băgat înaintea noastră un botez. Care s-a lungit și ăla ca o pomană țigănească. Așadar, am intrat în biserică la ora 20. La ora 21 am ieșit din biserică, pe înserat. așadar, momentul de făcut poze la lumina soarelui se dusese pe apa sâmbetei.
Pe drum către restaurant, am aflat de ce nașii mai rămăseseră în urmă și nu ieșiseră cu noi toți.
Îi trăsese popa de mânecaă să dea niște bani “ați văzut cât a durat și-a stat corul mult pestre program!
Să dau în spume și alta nu. Cum poți mă nesimțitule să zici că a stat corul peste program? când mie mi-au venit rude special pentru slujba de la biserică, urmând să plece înapoi în seara aia?
Ce să le zic mă nemernicule rudelor care au pierdut trenul? Când nu erau puși la socoteală la restaurant (nu-i bai, că am avut mâncare), însă unde să-i culc pe ăia? Că nu era să-i las în gară, în sala de așteptare, că ai lungit tu slujbele și-ai băgat pe alții înainte. Și apoi să mai ai și tupeul să ceri bani pentru servicii!

Cam de atunci mi s-a acrit de popi. Nu toți, însă majoritatea sunt șpgari nenorociți. După ce că lumea le dă în prostie, ei mai au tupeu să și ceară de la obraz mai mult. Și totul, zic ei, în numele lui Dumnezeu. Nu vă lovește mă Dumnezeu ăsta cu ceva în cap? Sau vă lasă să furați aici cât puteți, ca apoi să trăiți c-o felie de pâine de pe-o zi pe alta?

Văzusem un reportaj anul trecut despre un preot bun, pâinea lui Dumnezeu, zice-se, dintr-o comună. Care, din banii lui ca preot (are salariu), a renovat biserica, a luat toate cele trebuincioase, s-a gospodărit. În plus, ajuta cu bani sătenii, fiind o comună vai de mama ei, numai bătrâni cu 300 lei pensia.
A murit preotul iar rudele n-au avut bani să-l îngroape. Au cerut ajutor la Mitropolie.
– Ne pare rău, nu avem. Nu putem ajuta așa pe oricine!
– A fost preot al dumneavoastră!
– Ce-a făcut cu salariul de 1400 lei?
– A ajutat lumea!
– Și noi ce vină avem că n-a fost el un bun manager?

Însă credința nu se schimbă. În ciuda nemerniciilor pe care le fac aici preoții, credința mea în Dumnezeu, nu-i așa ușor s-o clintești. Sau, cel puțin, așa-mi place mie să cred. Doar sunt român și ne-am cam călăuzit după zicala “fă-te frate cu dracul până treci puntea“…
Recomand și niște lectură suplimentară. Biblia de studiu pentru o viata deplina. O carte pe care ar fi bine s-o aveți fiecare dintre voi.
Nu-i neapărat nevoie s-o citiți din scoarță în scoarță. Mătușa mea e mare bisericoasă, merge zilnic la slujbă și nu vrea să citească Apocalipsa. Însă e bine să aveți carte, să citiți câteva pagini. Personal nu am citit, însă prefer de mii de ori Noul Testament, deoarece e cu Iisus.

Comments

comments

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Trisha Paytas – pițipoanca de America…

Dacă nici până acum n-o știți pe Trisha Paytas, e grav. Nu prea mai aveți scăpare. Păi voi o știți...

Black Friday și apocalipsa

De la o vreme numai despre asta se vorbește. Peste tot numai Black Friday și apocalipsa. Că de mâine seară...

Frumușica săptămânii – Terry Pheto

La "Frumușica săptămânii", o avem invitată pe Terry Pheto, actriță sud-africană. Este cunoscută pentru rolul lui Miriam din drama Tsotsi,...

Close