Diferențele dintre enduro și motocross

Zilele trecute am trecut pe la vechiul meu prieten, Ștefan. Urmărisem la televizor mai multe curse de motociclete și n-am înțeles mare lucru din spusele comentatorilor, decât că un sport e enduro, iar celălalt, motocross. Cursele erau captivante, pline de adrenalină. M-am gândit că nu mi-ar fi greu să învăț să merg cu motocicleta. Iar Ștefan, vechi pilot de curse, îmi poate spune care sunt diferențele dintre enduro și motocross.

Garajul lui Ștefan e plin cu fel și fel de motociclete, cu piese disparate și tot soiul de anvelope. Suferise numeroase accidente pe circuitele pe care alerga, dar pe stradă era neașteptat de cuminte. Într-o cursă se întâmpla adesea să derapeze și să se pomenescă la pământ, dar se ridica și megea mai departe. Noroc cu echipamentul de protecție!

– Și cum îți spuneam, Fănică, mă uitam cu gura căscată la piloții ăia, bieții de ei, plini de noroi, cădeau, însă o luau de la capăt. Alergau pe un soi de valuri mari de pământ, noroite din cauza ploii…

– Da, păi dacă ți-e teamă de noroi, nu te apropia de sporturile astea, băiete! Du-te cu mocofanii pe stadion, să înjurați fotbaliștii! Nu-ți trebuie un sport pentru bărbați curajoși…

– Ba, tocmai asta vreau, că-mi place adrenalina și cred că sunt sporturile cele mai ofertante din acest punct de vedere.

– E drept, găsești adrenalină cât cuprinde. Dar trebuie să fii dârz! Bineînțeles, și să ai echipamentul de protecție corespunzător.

– Bine, dar nu știu de unde să-l cumpăr…

– Eh, nu-i greu să cauți pe net. Dar nu știi unde găsești cel mai bun raport preț/calitate. Eu știu, fiindcă practic de mulți ani sporturile astea și comand din același magazin online de câțiva ani. Îmi iau echipament enduro de la FM Racing Romania

– Adică, ce anume?

– Cizme, căști, ghiozdan hidratare și accesorii, ochelari, armuri, protecții genunchi și coate, chiar și șosete Mx-Enduro, geantă echipament enduro și motocross… mă rog, un echipament complet de la producători de renume mondial. Costă mai puțin decât crezi!

– Aha, magazinul e profilat numai pe astfel de articole…

– Corect! La FM Racing Romania se găsesc numai echipamente de cea mai bună calitate. Este unic importator pe piața locală al mai multor branduri prestigioase, ca Gaerne, Shot Race Gear și USWE, având tot timpul cel mai mare stoc de cizme, echipamente și accesorii enduro și motocross din țară. Ca să nu mai spun în Alba Iulia firma are și un service pentru motociclete și atv-uri. Are piese KTM originale. 

– OK! Dar care e diferența dintre enduro și motocros?

– Diferența nu-i prea mare. Motocicletele enduro sunt mai înaltuțe, au garda mare la sol, roata din față e mai mare, sunt mult mai fiabile decât cele pentru cross, dar și mai scumpe. Sunt și diferențe, în privința abordării obstacolelor.

– Mai ales la motocross am văzut că te umpli de noroi…

– Da, motocross-ul se desfășoară pe un circuit închis. Manșele au timpul cronometrat, în funcție de clasa la care se concurează. Motocicletele sunt în 2 și 4 timpi, n-au faruri, semnalizatoare sau alte articole la care legislația te obligă din motive de siguranță, atunci când mergi pe stradă, fiindcă n-ai nevoie în circuit.

– Cred că e un sport solicitant.

– Păi, o manșă de 30 de minute te stoarce de puteri, fiecare os și mușchi îți este solicitat la maxim. La motocross trebuie să-ți alegi trasa ideală din timp, cu câteva zeci de metri înainte de un viraj sau o trambulină, trebuie să frânezi cât mai târziu, să menții ritmul până la sfârșit. Ești încordat tot timpul.

– Enduro parcă e ceva mai curat și are traseul mai variat…

– Coane, spre deosebire de motocross, traseele de enduro trec prin păduri, cursuri de apă, traversează drumuri și pot avea startul sau finalul chiar în orașe, așa că motocicletele trebuie să fie echipate ca pentru deplasarea pe drumuri publice, cu faruri și toate alea…

– Și trebuie să fie înmatriculate, Fănică?

– Sigur, să aibă asigurare RCA și ITP valabil! Pilotul trebuie să aibă permis categoria A, spre deosebire de motocross, unde și puști de 7 ani pot alerga. La enduro întâmpini diverse obstacole pe traseu: trunchiuri de copaci căzuți, pietroaie, râuri cărora nu le știi adâncimea…

– Da, am văzut și pante cu înclinație mare…

– Exact! La motocross suprafața de rulare e clară: pământ sau nisip. Dar enduro poți face și în weekend, cu amicii, nu trebuie să mergi la curse.

– Da, Fănică, o să ieșim împreună în timpul tău liber!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cum să NU faci sex!

În ultima vreme observ că oamenii habar n-au cum să facă sex. Sau dragoste na. Dacă ești însurat, faci sweet...

Vara… în electronice!

Vara asta a fost bună. Am fost la mare, mi-am serbat ziua frumos, m-am dat cu telecabina în Mamaia, am...

Sutienul, o armă redutabilă!

Ieri după amiază a băgat nevastă-mea câteva rufe la spălat. Nimic ciudat aici, nu era ceva ce-ar fi făcut pentru...

Close