DIN NOU, PRIN FRUMOASELE MELEAGURI DIN TINUTUL NEAMTULUI!…

Asadar, din nou la drum, pe minunatele plaiuri moldave ale judetul Neamt! Turiştii care vizitează aceste locuri au parte de o serie de atracţii unice în România prin frumuseţea lor naturală. Această parte a ţării, încărcată de istorie, păstrează, de asemenea, obiective de patrimoniu care merită să fie văzute. Alături de Suceava, judeţul Neamţ este recunoscut pentru frumuseţea şi bogăţia mănăstirilor. În zona oraşului Târgu Neamţ este cea mai mare densitate de mănăstiri şi schituri de cult ortodox din judeţ. Mănăstirea Neamţ, situată pe raza comunei, este cea mai veche ṣi însemnată aṣezare monahală din Moldova, denumită, pe buna dreptate, „Ierusalimul Ortodoxiei Române”!

Deasemenea, Mănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară executată de Nicolae Grigorescu care a reuşit să îmbine cu succes stilul neoclasic cu tradiţia bizantină şi arta românească. Artistul a pictat aici 29 de lucrări originale realizând un stil românesc al picturii religioase. Tot aici, in satul mănăstiresc se poate vizita si casa memorială a scriitorului român, Alexandru Vlahuţă. La doar numai cativa km se afla Manastirea Varatec. Amplasată într-un cadru natural deosebit („Pădurea de aramă“) ṣi  cunoscută ca fiind mănăstirea cu cel mai mare număr de maici din ţară. În satul cu acelasi nume, se află şi mormântul poetei Veronica Micle. Dar in aceeaşi zonă a judeţului sunt situate şi alte mănăstiri sau schituri: Sihăstria, Sihla, Secu sau Horaiţa. La Sihăstria, slujbele respectă tipicul aproape ca la muntele Athos!

Un farmec aparte il ofera si Rezervatia nationala de zimbri si fauna carpatina „Dragos Voda”, minunat prilej de popas pentru orice calator (vizitator) ce ajunge in aceste locuri de istorie si legenda. Locul e frecventat îndeosebi de părinţi cu copii, intrarea fiind de trei lei pentru cei mici, şi cinci lei pentru adulţi. Grădina zoologică Dragoş Vodă, cum e denumita, face parte din Parcul Natural Vânători Neamţ ce se întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 de hectare. Pe o întindere mult mai mică, vizitatorii pot vedea aici vieţuitoare care hălăduiesc prin pădurile Parcului Natural din cinci localităţi (Agapia, Crăcăoani, Bălţăteşti, Vânători Neamţ şi Oglinzi). „Vedetele” grădinii sunt cele cinci exemplare de zimbrii care au şi cel mai mare spaţiu „de manevră”. De la aleea centrală şi până la cele trei lacuri din vale, zimbrii pasc în voie nederanjaţi de gălăgia micuţilor vizitatori. Pentru turiştii care ajung aici, a fost construit şi un foişor de observaţie din care se pot urmări mai bine mişcările erbivorelor protejate. Alţi 21 de „fraţi” ai celor cinci zimbri din grădina zoo, colindă acum în voie prin pădurile rezervaţiei naturale, după ce au fost eliberaţi de administratorii Parcului Vânători Neamţ.


O atractie deosebita il reprezinta cel mai impunător munte din Carpaţii Orientali; Ceahlăul! El este foarte cautat indiferent de sezon,nu numai de iubitorii ascensiunilor montane, dar si de orice turist care viziteaza aceasta pitoresca zona a tarii. Traseele urmează locuri de o frumuseţe sălbatică şi sunt marcate de obiective naturale încărcate de legende. Atracṭiile muntelui Ceahlău sunt variate, de la cea mai mică floare aflată pe vârf până la marile blocuri de piatră cu forme spectaculoase. Porţile de intrare sunt din staţiunile  Izvorul Muntelui, Durău, dar şi prin Bicazul Ardelean. Acest din urmă traseu poate fi făcut cu maşina până în Poiana Stănile, de unde se poate ajunge relativ repede (circa o oră) la Cabana Dochia. Muntele poate fi urcat pe unul din cele 7 trasee turistice amenajate ṣi omologate

Continuand drumul spre municipiul de resedinta al judetului, vizitatorii pot sa se abata si spre Lacul Cuejdel, numit uneori şi Lacul Crucii după forma sa, este unul din cele mai mari lacuri de baraj natural din ţară. Din cauza colmatării, nu mai poate fi considerat cel mai mare lac de baraj natural din ţară ca volum de apă, rămânând în urma Lacului Roşu. Totuşi, aspectul aduce mult cu celebrul lac din judeţul Harghita, mai ales după trunchiurile de copaci ce străpung apa. . Aici se poate ajunge cu maşina pe DN15C până la Crăcăoani şi ulterior la stânga pe valea Cracăului până la Magazia pe DC165 (Crăcăoani – Mitocul Bălan), de unde pe valea Cracăului Negru, se ajunge în satul Cracăul Negru şi de aici prin pădure până la lac (aproximativ 40 km). Drumul care vine de la Crăcăoani, înconjoară aproape întreg malul stâng al lacului.

Cei care insa prefera zona Bicazului, cu binecunoscutul lac de acumulare, neaparat trebuie sa admire si renumitele Chei cu acelasi nume si renume! Traversarea Cheilor Bicazului impresionează pe orice turist aflat în trecere pe drumul ce leagă judeţele Neamţ de Harghita, prin maiestuozitatea pereţilor de stâncă şi sălbăticia peisajului.

Formaţiunea naturală este străbătută de drumul naţional care leagă oraşele Bicaz (Neamţ) de Gheorghieni (Harghita) şi se situează la 31 de kilometri de primul şi 25 de kilometri de al al doilea.


Primul drum de acces spre Chei s-a construit în anul 1910, dinspre Gheorghieni, iar sectorul de drum spre Bicaz a fost dat în exploatare mult mai târziu, în anul 1937. Spectacolul naturii creşte pe măsură ce urmezi drumul, iar când ajungi între pereţii stâncoşi ce te strâng ca într-o menghină la „Gâtul Iadului”, te simţi precum o furnică! Merita, zic eu, sa le vizitati! O vizita prin aceste minunate locuri, pe care, probabil, unii dintre dumneavoastra inca nu le-au vazut este bine venita reconfortanta si deosebit de instructiva! Tinutul Neamtului va asteapta cu drag!

Marc Ciubotaru

 

Comments

comments

8 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Mare întâlnire. Stop!

Azi ne vom reuni ceva bloggeri din Bucureşti. Mulţi şi-au anunţat prezenţa, rămâne de văzut câţi vor şi veni. Asta...

Vând tableta!

Iată că-i sâmbătă, timpul pentru o nouă ediție de recomandări gadgeturi. Ediție dedicată în special componentelor de PC. Și pornesc...

Viitorul educației în România

Ca să te apuci de un subiect așa delicat îți trebuie nervi tari, o ditamai ladă de bere (cu lămâie)...

Close