Dumnezeu, Lucy și naniții

jesusDe Dumnezeu știm cu toții, inclusiv ăia care nu cred în prietenul invizibil sau Iisus dulgherul cu bărbuță și alte fantezii.
A văzut cineva Lucy? Evident, s-au uitat masculii după Scarlet Johansson ca după filmulețul cu Pamela pe barcă. Azi am văzut și eu filmul, într-un final.
Povestea e simplă. O gagică ajunge să-și folosească 100% din creier. Asta având în vedere că oamenii folosesc între 3% (cazul Anei Mocanu) și 10% (cazul lui DaVinci sau Einstein). Cum ajunge ea să dețină aceste capacități uimitoare? Păi, cu ajutorul unor substanțe, cum altfel.
– Adică era o drogangioaică, trăgea pe nas și băga în venă direct la gât, da?

Nu. Gagica, printr-o serie de întâmplări nefericite, ajunge pe mâna unor mafioți chinezi. Mafioții îi introduc chirurgical în burtică o punguță de un kilogram, cu CPH4. Acest CPH4 ar fi formula chimică a unei substanțe, enzime, pe care femeia gravidă o secretă în cantități foarte mici, pentru a ajuta fătul să crească. Să-i formeze oasele, organele, pielea etc.

lucyBun, deci drogul ăla era un fel de “viață“, obținut pe cale sintetică. Și Lucy a noastră, nedorind să aibă de-a face cu drogurile din stomac, vrea să se bată cu un chinez. Care ăla nu știa multă carte și-i arde un dos de palmă, apoi îi dă niște șuturi în burtă mai ceva ca șuturile pe care le-a primit Alexandra Stan de la manager.

De la șocul ăsta, punguța aia se sparge, în interiorul lui Lucy scurgându-se cam un sfert din drogul minune. Asta înseamnă că-i crește capacitatea de-a gândi de la, să zicem un 7%, la peste 20%. Adică gagica poate levita, poate citi gândurile, nu simte durere, nu are emoții. Devine un fel de mic Terminator, dacă-mi permiteți analogia.

Și cum nu fusese singura pusă în situația de-a fi cărăuș de droguri fără voie, face un efort mental în a-și aminti în ce direcții mergeau ceilalți 3 cărăuși. Îi găsește, odată cu chinezii care le băgaseră pachetele în ei, poceală p-acolo ca-n filme. Lucy își dezvolta întruna capacitatea creierului, așa că, în momentul când a atins 100%, a dispărut. Apoi era PESTE TOT.

nanitiȘi am făcut legătura la naniții din Revolution. Care făceau ce voiau ei, conduceau lumea. Și iată așa, Lucy a noastră devenise un fel de… Dumnezeu? Putea face orice, oricând, oriunde. absolut orice. Călătorie în timp și spațiu? joacă de copil! Să creeze obiecte? Floare la ureche.
Însă, ca-n orice film, era o chestie pe care Lucy, ca și naniții sus amintiți, n-o putea face.
NU PUTEA SĂ CREEZE VIAȚĂ. A, putea rămâne însărcinată, însă cum în 3 zile a atins pragul de 100%, era imposibil ca fătul să se dezvolte atât de mult pentru a putea fi născut.

Nice try girl, but you ain’t no God!

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Buton de TOP pe blog

În articolul de față vă voi arăta cum să puneți un buton de TOP pe blog. Acest buton, numit TOP,...

Cele mai bune prăjituri din lume!

Mai țineți minte bucuria de odinioară când ne duceam la cofetărie să luăm o prăjitură? Și aproape niciodată nu luai...

Prădător de noapte

În America (această țară minunată, raiul pe pământ), există o fascinație pentru morbid. Iar filmul Prădător de noapte (Nightcrawler), adus...

Close