După o pauză de jumătate de an!

După o lungă pauză de jucat pe PC, m-am apucat de vreo 2 seri, așa, încet-încet să bag câte un meci de LOL. Primele 2 le-am pierdut, unul cu greu, iar altul rău de tot, ne-au îndoit ceilalți, din care 4 erau premade.

Însă apoi am început să îi rupem. Un meci l-am câștigat la diferență de-o secundă.

Eu, jucând cu Jax, am început să dau push pe cele 3 căi, iar ceilalți făceau ce-i ducea capul. Am avut noroc cu un Darius OP la noi în echipă, care putea să țină piept celor din echipa adversă. Iar eu m-am dus pe culoarul de sus și-am început să-i toc sistematic. Le-am dat jos o turetă și-am fugit în bază. M-am dus prin junglă și le-am dat jos a doua turetă. S-au prins că voi repeta figura, așa că m-am dus pe culoarul de jos, iar 3 dintre cei din echipa adveră mă căutau pe culoarul de sus. Le-am dat jos una după alta 2 turete de jos.
Singur, fără niciun coechipier.

În schimb, ceilalți au început să atace toți pe culoarul de mijloc. Și îi rupeau pe-ai noștri unul după altul. Ne-au dat jos ultima turetă de pe mijloc și-au pătruns în bază. Unde între cele 2 turete din fața Nexusului îi aștepta Darius, aprig la mânie.

Eu le-am dat jos ultima turetă de sus, apoi am pătruns în bază cu minionii. Am distrus și inhibitorul, apoi m-am pus pe cele 2 turete din fața nexusului. Ei deja aveau minionii imenși porniți și se războiau cu Darius. Care a reușit o triplă înainte să moară. Cei doi rămași din echipa adversă s-au pus pe lovit turetele noastre (toți ceilalți erau morți – 4 de la noi, 3 de la ei), însă erau în urma mea cu o turetă. eu le-am dat jos ambele turete din fața Nexusului și m-am pus pe lovit în el. PE la jumătatea vieții acestuia, am primit confirmarea că ceilalți ne distruseseră cea de-a doua turetă din fața nexusului nostru. Numai că am fost mai rapid ca aceștia și-am reușit câștigarea meciului când Nexusul nostru mai avea cam un sfert de viață.

Mi-am propus să m-apuc să-mi filmez meciurile astea, că din vreo 10 jucate, unul tot va fi demn de urcat pe youtube. Să vedem ce va ieși.

Așadar, acum fac ceva loc pe hard și pornesc Fraps apoi LOL.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Black Friday și la smântână!

Am pus pe net poza deja celebră, care-a făcut câțiva oameni să mă înjure. Mămăligaru' dracu, ne face nouă în...

Locuri de munca in Timisoara

Atunci cand cautati locuri de munca in Bucuresti ofertele sunt mult mai numeroase si mai variate decat in oricare alt...

Sfaturi pentru examenul de teorie DRPCIV. (Chestionare Auto)

Permisul de conducere este un element important al vieții pe care ne putem baza în orice moment. Posesorii de permis...

Close